AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuArbitrii, trimiși în șomaj!

Arbitrii, trimiși în șomaj!

Vinerea trecută s-a pornit sarabanda meciurilor din Superligă, prima confruntare a zilei, din play-out, fiind cu ghinion pentru Mircea Rednic, a cărui echipă, UTA, a pierdut partida cu Hermannstadt la un scor cam rușinos (1-3). Tot în această zi, președintele clubului sibian, Dani Coman, a dat bir cu fugiții, renunțând la jobul din Ardeal. După ce unii îl vedeau migrat prin țările arabe, ultimele zvonuri îl… întorc pe tărâmurile natale, dând ca sigură numirea lui, din vară, la FC Argeș. Dacă e așa, istoria ar putea consemna că, pentru prima dată, țuica de Pitești a fost mai tare decât petrodolarii!

*Seara, în orașul Olguței, Craiova, pe un stadion doar pe jumătate ocupat de microbiști, trupa de play-off din țara prazului a capotat jenant, pierzând cu scorul de 1-2 disputa cu învățăceii lui Gică Hagi. Meciul a început promițător pentru doljeni, care au înscris în minutul 4. Apoi, lentoarea ce i-a potopit pe olteni le-a dat ghes constănțenilor să pună în aplicare ce învățaseră de la maestrul lor ‒ pasa precisă, și din alergare ‒, astfel că după un sfert de oră au egalat. Privind îndelungatele „negocieri” de validare a acestui gol mi-am întărit convingerea că arbitrii noștri și-au pierdut capacitatea de decizie și personalitatea, devenind fricoși și inconstanți în a aprecia unele faze.

Spun asta fiindcă, după ce Cojocaru a înscris o torpilă de pe la vreo zece metri, dintr-o poziție ce nu comporta absolut nicio suspiciune, ezitantul arbitru Marcel Bârsan a impus o pauză enervantă așteptând mai bine de cinci minute decizia VAR-ului, care, vezi Doamne!, după multiple studii vizuale a validat golul. Gol care fusese, s-a văzut și din avion, perfect valabil! Dar circul cu nesiguranța „centralului” și bâlbâiala ălora de la VAR s-a produs și la al doilea gol marcat de Farul, întrerupând jocul cu încă trei minute! Văzând că acest VAR a ajuns să decidă până la urmă valabilitatea golurilor, propun ca arbitrii să fie trimiși în șomaj ori scoși la pensie, sau lăsați la vatră, iar disputele dintre echipe să fie conduse de cei care de cele mai multe ori cam dorm, asemenea somnoroșilor lemuri, și mânuiesc alene invenția cu pricina. Întreruperile timp îndelungat reușesc să enerveze jucătorii și spectatorii deopotrivă, generând gesturi de iritare și frustrare.

*Sâmbătă s-au disputat doar partide din play-out. În primul meci, FC Voluntari-Oțelul, gălățenii au izbutit abia în minutul 93 să egaleze (1-1), rămânând, mulțumită acestei isprăvi, trupa cu nicio înfrângere în play-out. E de remarcat că în minutul 90 un jucător dunărean a fost cotonogit în careul advers, dar arbitrul Marian Barbu, în loc să dicteze penalty, i-a arătat cartonașul galben sărmanului faultat, chipurile pentru simulare! Oare VAR-ul le soilea?!

*A doua partidă a zilei de sâmbătă s-a disputat la Cluj, „șepcile roșii” primind vizita petroliștilor prahoveni. Joc alert, cu scorul deschis de clujeni în minutul 55, care sperau să se instaleze pe primul loc al play-out-ului. Numai că ploieștenii nu au fost de aceeași părere și au marcat de două ori (în minutele 62 și 64), bucurându-l pe noul lor antrenor Laszlo Balint. Cu acest 2-1, Petrolul își îmbogățește zestrea cu trei puncte, iar Neluțu Sabău, profesorul „studenților”, fluieră a pagubă!

*Duminică pe seară, Dinamo a primit vizita fotbaliștilor din „dulcele târg al Ieșilor”. Meci cu multe pachete de nervi, cu cotonogeli și o fractură de os temporal „strunjită” ieșeanului Luca Mihai de dinamovistul Homawoo. Din  lipsă de curaj sau din rea intenție, „centralul” Ovidiu Hațegan nu a acordat decât cartonaș galben „câinelui” care i-a spart țeasta fotbalistului moldovean, când trebuia să-l „cadorisească” urgent pe „Sparge oase” cu unul roșu. În această brambureală s-a jucat ca pe imaș, iar cei din Ștefan cel Mare au câștigat abia la sfârșitul partidei cu 1-0 (minutul 92). Ce-am văzut m-a întristat!

*Tot duminică, dar târziu, „berbecuții” lui Bacali s-au încurat pe gazonul din Gruia, câștigând meciul cu scorul de 1-0, gol înscris de Coman din lovitură liberă de pe la douăzeci de metri. Cu această reușită, „roș-albaștrii” s-au apropiat la un pas de titlu!

P.S. Admirabile tenismenele Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, care au învins Ucraina în Cupa Billie Jean King, calificând echipa României la turneul final ce va avea loc la Sevilla în luna noiembrie a acestui an! Sâmbăta trecută, după un maraton de aproape opt ore de joc, cele două inimoase sportive au demonstrat ambiție, putere de luptă, întorcând scorul de 0-2, înregistrat în ziua precedentă, într-un incredibil și victorios 3-2. Când nimeni nu mai îndrăznea să spere, Ana Bogdan a învins-o pe Elina Svitolina, sportivă extrem de valoroasă, aflată pe locul 18 în clasamentul WTA, pentru ca apoi Jaqueline Cristian să obțină o victorie strălucită în confruntarea cu experimentata Lesia Tsurenko. Scorul devenind astfel egal, departajarea a făcut-o meciul de dublu, desfășurat tot sâmbătă, când aceleași excelente sportive „tricolore” au uitat de oboseală, de limitări fizice greu de depășit după atâtea ore de joc, obținând în contul României o victorie entuziasmantă în fața ucrainencelor Nadiia și Lyudmyla Kichenok și o calificare extrem de onorantă. Felicitări echipei, dar mai ales felicitări minunatelor Ana și Jaqueline!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
245 afisari

1 COMENTARIU

  1. Ca de fiecare dată, superbă sinteză, d-le Doctor!
    Campionatul de fotbal a devenit atât de anost, încât ne-am mutat privirile și interesul și am savurat cu toată liniștea și plăcerea disputa de la tenis, unde minunatele noastre fete ne-au încântat privirile cu o daruire eșita din comun.
    Toata stima maestre!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger