Alibec, acarul Păun!

Oleacă mai la vale de Podul Grant, echipa Rapidului a mai dat, vineri seară, o ghelă în trista competiție a lui Burleanu, nereușind să învingă trupa macaronarului Bergodi, venită din Sfântu Gheorghe să ia aer de Giulești, poluat de cele câteva locomotive cu aburi rămase încă în funcțiune. Apropo de locomotive, aflu cu veselie că un student de la Facultatea de teologie a furat o asemenea mașinărie, lăsată în plata Domnului de mecanicul ei, cu creștinescul gând de a se plimba!

Revenind la meci, acesta a fost unul oarecum liniștit, fără cotonogeli și trânte, în care vreo șaptezeci de minute ardelenii le-au cam ascuns mingea feroviarilor. Abia de-atunci încolo alde Săpunaru s-au mai trezit din apatie și au preluat frâiele jocului. Au fost ceva ocazii de gol, în vreo trei dintre ele evidențiindu-se portarul Niczuly, dar tabela a înghețat la scorul de 0-0. Băieții lui Adi Mutu nu au prea pus osul la bătaie, ei jucând uneori în dorul lelii, și doar introducerea lui Pănoiu în teren, pare-se, le-a mai stimulat nițeluș dorința. Arbitrul Florin Andrei a condus partida fără greșeală, cu discreție, fără să se dea vioi, cum o fac majoritatea dintre colegii lui, care doresc să impresioneze tagma microbiștilor furați de imaginile teveurilor. Cu punctul obținut, Rapid își bate în cuie doar penultima poziție din play-off, iar Sepsi nu mai are nicio șansă de a mai sări de pe locul al șaselea. În rest, o galerie mai puțin gălăgioasă, resemnată, dar cu speranța împinsă în viitor!

*Sâmbătă, craiovenii lui Neagoe i-au primit în Bănie pe puștii lui Hagi. Din păcate pentru antrenorul machedon, trupa sa a avut mulți acidentați, iar impetuosul Mazilu a fost reținut în infirmerie de o răceală. Dar jocul echipei nu a suferit prea mult, înlocuitorii descurcându-se onorabil în fața oltenilor. Din pricina multor întâmplări ieșite din comun, se poate spune despre acest meci că a fost unul… nebun! Sarabanda a început în minutul 11, când Alibec a ratat lovitura de la 11 metri. Tot el, în minutul 24, pe fondul unui joc în viteză al ambelor formații, a câștigat un duel, apoi a driblat un adversar și a pasat precis lui Mateus Santos, care a trimis mingea în plasa lui Popescu. La 1-0, oaspeții țin bine de zestrea de un gol, lăsând impresia, prin evoluția lor, că vor domina partida. Însă Alibec, tot el!, în minutul 45 îi trage o scatoalcă zdravănă în ceafă lui Vlădoiu. Arbitrul Chivulete, prins probabil și el în dârdora confruntării, scoate la iuțeală din jep cartonașul roșu, trimițându-l pe jucătorul constănțean la cabine.

Personal, împărtășesc părerea unora care îl acuză pe Chivulete că s-a grăbit, dar și a altora, care spun că așa a vrut!, vitregind echipa din Ovidiu mai bine de cincizeci de minute de aportul unui jucător! Partea aparent nevăzută a gestului făcut de „omul în negru” are bătaie mai lungă decât eliminarea, întrucât păgubosul exilat va fi suspendat și nu va mai juca în următoarele partide, foarte importante pentru Farul! Hm! Repriza a doua a fost un fel de… șoarecele și pisica, oltenii presând continuu, ratând de multe ori, reușind totuși să înscrie un gol, din penalty, în minutul 83. Din pricini de accidentări și întreruperi, partida s-a prelungit cu șapte minute, timp în care părea că juveții, mutați definitiv în terenul constănțenilor, vor obține victoria, dar nu a fost așa, meciul încheindu-se cu scorul de 1-1, spre amara satisfacție a lui Hagi! În afara prețioșilor „formatori de opinie”, care se bulucesc zilnic în emisiunile dedicate comentariilor fotbalistice, mai toți microbiștii susțin că eliminarea lui Alibec seamănă cu povestea acarului Păun: mulți vinovați, un singur pedepsit! Nu de alta, dar în mai toate partidele drăguții de fotbaliști își anină coatele pe căpățânile adversarilor și primesc doar cartonașul gălbior. Păi?!

*Duminică, pe Arena Națională, FCSB a întâlnit CFR Cluj. Meci aspru, cu destule faulturi, terminat cu victoria bucureștenilor, care s-au apropiat la un punct de Farul. Golul a fost înscris de Coman, în partea a doua a partidei, când a scăpat singur spre poarta lui Scuffet, lăsându-i de căruță pe fundașii lui Dan Petrescu. Formația din Napoca a părut obosită și resemnată, luându-și gândul de la câștigarea campionatului.

P.S. Zilele trecute am avut ocazia și plăcerea să cunosc un fost competitor  cu bobul, pe numele lui, Neagu Soare. Omul, ajuns la vremea amintirilor, mi-a povestit cum, cu mulți ani în urmă, a mers cu echipa în Austria la o întrecere  internațională, dar nu a apucat să concureze întrucât „obiectul muncii”, bobul, nu a mai ajuns, adus de tren, la destinație! După încheierea competiției, gazdele le-au dat și lor un bob să se dea cu el prin canalul de zăpadă. Ei bine, năstrușnicii noștri boberi au scos un timp cu care, dacă ar fi concurat, ar fi câștigat competiția! Cum cei din reprezentativa țării-gazdă câștigaseră medalia de aur, aceștia s-au felicitat că nu le împrumutaseră sănioiul ăla pentru a concura cu el! Să mori de râs, nu alta!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
626 afisari

3 COMENTARII

  1. Maestre, dacă eliminarea lui Alibec a fost o făcătură? Cineva vrea să slăbească Farul pentru a deschide drumul FCSB? Analizați un pic declarațiile lui Becali din ultimele săptămâni și s-ar putea să vedeți oarece nuanțe care ne duc la gândul că nu cumva Chivulete a pus botul la mangoții oierului opărit, cum zicea MM-ul?.

  2. Avem un fotbal distrus , viciat de acesti interlopi , bisnitari ce au acaparat echipe de fotbal, cum este acest individ jalnic needucat de la fcsb pe care , asa cum declara el , nu-l intereseaza performanta sportiva ci doar scopuri meschine proprii , ce in ultima campanie din cupele europene a fost invinsa de o echipa necunoscuta cu scorul de 10 -0 !!!
    Acest individ isi spune stapan la echipa lui fcsb unde se manifesta cu un stil de conducere ca in evul mediu , cu toate ca nu are competente el se implica la echipa si asa dupa cum s-a vazut si azi echipa nu are nici o ideie de joc , doar unele realizari personale ale unor jucatori !!
    Sa speram ca va indeplini juramantul facut in saptamana mare ca daca nu castiga campionatul se retrage din fotbal si astel vom scapa si de aparitiile sale execrabile idioate zilnice in spatiul public ce scarbeste iubitorii fotbalului si denatureaza competitia fotbalistica interna !!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger