AcasăEconomieZona euro, prima recesiune de după pandemie

Zona euro, prima recesiune de după pandemie

Zona euro nu va scăpa de o primă recesiune de la pandemie, economia sa scăzând pentru al doilea trimestru consecutiv, potrivit unui sondaj Bloomberg realizat în rândul analiștilor.

Contracția de 0,1% preconizată acum între septembrie și decembrie se compară cu proiecția sondajului anterior, conform căreia producția va rămâne neschimbată. La începutul anului 2024 se întrevede o ușoară redresare.

„Ne îndoim că ne aflăm la începutul unui reviriment”, a declarat Joerg Angele, economist la Bantleon Bank. „Dificultățile rămân puternice, în special cele care provin din creșterea masivă a ratelor dobânzilor.”

Slăbiciunea este condusă de Germania, cea mai mare economie a Europei, care se luptă să se debaraseze de starea de slăbiciune a industriei prelucrătoare. Afectată de o criză bugetară și de o cerere globală slabă, se așteaptă ca această țară să înregistreze o scădere de 0,2% în trimestrul al patrulea – mai mult decât declinul de 0,1% prevăzut inițial.

Rezultatele sondajului contrastează cu previziunile din noiembrie ale Comisiei Europene, care anticipează că zona euro, formată din 20 de țări, va reveni la creștere în acest trimestru, ajutată de o scădere abruptă a inflației și de o piață a locurilor de muncă robustă.

Datele Eurostat privind producția industrială în scădere au reamintit de slăbiciunea persistentă a regiunii.

Economiștii și-au redus proiecțiile privind inflația până în septembrie 2024. Dar previziunile trimestriale au fost ridicate mai sus dincolo de această dată și nu prevăd o relaxare a creșterii prețurilor până la ținta de 2% a Băncii Centrale Europene.

„O recesiune în zona euro este o perspectivă realistă”, a susținut Bert Colijn, economist senior la banca ING. „Nu vă așteptați la reduceri de rate prea curând.”

Alți experți, precum Jack Reynolds, de la firma  de consultanță Capital Economics, au poziții similare: „Economia zonei euro s-a contractat în trimestrul al treilea, iar slăbiciunea continuă a sondajelor la începutul trimestrului al patrulea sugerează că perspectivele sunt slabe.”

BCE – care a majorat ratele dobânzilor cu un total de 4,5 puncte procentuale din vara anului 2022 – este probabil să mențină costurile de împrumut în continuare, în ciuda ultimei scăderi a ratei inflației.

O recesiune este definită ca două trimestre succesive de scădere a activității economice, măsurată prin produsul intern brut.

author avatar
Radu Jacotă
145 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri