Deși ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a vorbit despre oprirea reactorului 1 pentru modernizare și prelungirea duratei de viață abia din 2027, specialiștii spun că acesta va fi retras la sfârșitul acestui an, maxim la începutul anului 2026, când se vor împlini cele 245.000 de ore de funcționare. Vestea este una șocantă, având în vedere că cei 700 MW în bandă nu vor putea fi înlocuiți, iar sistemul energetic va intra în colaps.
Închiderea reactorului 1 de la Cernavodă va avea loc în 2027, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Lucrurile, însă, nu stau chiar așa, și asta pentru că, potrivit specialiștilor, împlinirea duratei maxime de funcționare va veni mult mai repede. Ing. Rodin Traicu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, coordonator al sectorului energetic, și fost președinte al Comisiei Naționale pt Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), ne spune că reactorul 1 de la Cernavodă a avut o durată de funcționare de 210.000 de ore și, în urma unor studii care s-au făcut asupra tuburilor de presiune și a vasului calandria, perioada s-a prelungit până la 245.000 de ore de funcționare.
”Cele 245.000 de ore, teoretic, expiră la sfârșitul acestui an – începutul anului viitor. Și atunci se oprește reactorul pentru că se va retrage autorizația de funcționare de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), având în vedere faptul că este limita maximă de utilizare a acestuia. Sunt niște etape obligatorii. Prima oară se oprește reactorul, după care urmează partea de decomisionare și partea de decontaminare radioactivă a incintei reactorului, respectiv a anvelopei, iar asta durează câteva luni. Când se constată că gradul de contaminare radioactivă este corespunzător din punctul de vedere al desfășurării lucrărilor, se intră și se execută lucrările respective, și abia atunci începe să curgă graficul de execuție, care este în jur de 18 luni. În funcție de ce impedimente se ivesc pe parcurs, lucrările se pot încheia în maxim 2 ani de zile. Modernizarea va permite prelungirea duratei de viață a reactorului cu încă 210.000 de ore”, ne-a declarat ing. Rodin Traicu.
Termocentralele pe cărbune, singura șansă
Guvernul României, prin Ministerul Energiei, va avea de dus o luptă grea ca să convingă Comisia Europeană să prelungească cu 4 ani termenul de închidere a termocentralelor pe cărbune, prevăzută pentru 31 decembrie 2025, ne spune ing. Rodin Traicu. Acesta arată că prelungirea termenului este absolut necesară și că s-ar putea să ne ajute foarte mult incidentul din Spania și Portugalia.
”Problema fundamentală este că, neavând energie ieftină, nu ai investiții și industria se relochează. Și nu avem energie ieftină pentru că s-a pierdut controlul asupra pieței de energie, control care trebuia exercitat prin intermediul ANRE. ANRE a fost introdus sub controlul parlamentului tocmai ca să nu existe suspiciuni că poate fi politizat de către partide. ANRE este reglementator. Este ca și la Codul Rutier. Dacă spune că toată lumea merge pe dreapta, asta faci, că-ți place, că nu-ți place, asta e. Sau că viteza este de 50 km/h. Poate nu îți place, dar asta faci. ANRE ar trebui să reglementeze marja de profit de la producător la trader. Deci se produce energia cu 110 lei/ MWh și se vinde în piață cu 1.080 lei/ MWh. Că e piață liberă și noi suntem șmecheri și tragem niște contracte și lucrăm pe PZU. Deci dinspre partea tehnică s-a balansat spre partea comercială. Ca în piață, nu e pătrunjel, facem pătrunjelul 10 lei, că nu avem. Mergând pe chestia asta, au reușit să nenorocească, pe de o parte, producătorii de energie și, de cealaltă parte, utilizatorii. Noi nu producem energie ca să îmbogățim traderii, noi producem energie ca producătorii de bunuri materiale și de servicii să aibă energie accesibilă într-o piață concurențială”, ne-a precizat ing. Rodin Traicu, fost secretar de stat.
ANRE nu și-a făcut treaba
Liberalizarea pieței nu înseamnă anarhie, nu înseamnă speculă, susține ing. Rodin Traicu. ”Fac să nu mai fie energie în piață, că închid capacități energetice la greu, le închid politic, pentru Green Deal, și ajunge prețul la utilizatorul final 1.080 lei MWh. ANRE-ul a fost înființat tocmai ca să nu apară fenomene speculative în piață, care să dăuneze producătorilor și utilizatorilor finali. De aici încolo e piață liberă și transparentă. Deci ANRE nu și-a făcut treaba. A basculat pe tot felul de ordine tehniciste”, ne spune ing. Rodin Traicu. Potrivit acestuia, PZU a fost înființat pentru cantități de energie solicitate de care nu știai, dar acum s-au mutat toți pe PZU și toată lumea speculează, iar ANRE ar fi trebuit să preîntâmpine astfel de fenomene în piață.
Unde sunt reactoarele 3 si 4, este intrebarea pentru banditii domestici si „civilizatii” occidentali?
Nu va ingrijorati doamna,Tara e salvata.Nuscale,afacerea Nuscale va produce ahhhaaaaha prin 2050 ureasa cantetate de 430 MGW energie electrica.O investitie profitabila manarita de Iohanus,MaCiuca,Virgil Hotoman,si promovata in continuare de fiul fiilor lor,Burduja,pt.infima suma de 9,4 melearde de Dolari.Asa-i Iohanus ? Asa-i,ce nu va convene ?