AcasăEconomieUSR sare în apărarea multinaționalelor și cere eliminarea impozitului minim pe cifra...

USR sare în apărarea multinaționalelor și cere eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

Mesaj clar de la USR: nu vă atingeți de banii multinaționalelor!

După ce au reușit să-și impună candidatul la președinție, USR iese la atac și cere anularea impozitului minim pe cifra de afaceri, introdus tocmai pentru a stopa externalizarea profiturilor multinaționalelor, în detrimentul statului român, care nu încasa niciun leu din impozitul pe profit. Argumentele USR invocă faptul că multinaționalele nu ar practica optimizarea fiscală și că, din cauza acestei ”poveri” fiscale, companiile străine ar putea pleca din țara noastră. În 2023, peste 380.000 de întreprinderi declarau pierderi sau zero profit.

Nici nu s-a introdus bine impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), că USR cere, printr-un proiect de lege, eliminarea lui. Parlamentarii acestui partid consideră că impozitul minim a reprezentat una dintre cele mai radicale modificări ale regimului fiscal din România în ultimele decenii.

La nivel declarativ, a fost justificat drept o măsură prin care se doreşte combaterea „optimizării fiscale” prin aşa-zisa practică a preţurilor de transfer, adică manipularea valorii tranzacţiilor dintre entităţi afiliate sau aparținând aceluiaşi grup dar care sunt situate în jurisdicţii diferite, cu scopul de a reloca profiturile artificiale în ţări care au un regim fiscal mai puţin extractiv şi mai atrăgător, diminuând astfel baza impozabilă În România, susțin inițiatorii proiectului legislativ.

Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, în 2023, 290.240 de întreprinderi au raportat pierderi, iar 96.142, rezultat nul. USR invocă faptul că IMCA ar afecta foarte grav nu doar multinaționalele, ci şi companiile productive care nu se angajează în practici de optimizare fiscală, inclusiv companii care înregistrează pierderi reale şi documentate contabile în mod corect. ”Aplicarea impozitului în mod nediferenţiat şi necorelat cu profitabilitatea reală a firmelor creează un precedent periculos şi provoacă distorsiuni economice sistemice”, precizează parlamentarii USR.

Argumentul suprataxării

lmpozitul minim pe cifra de afaceri, conform formulei de calcul legiferate, rezultă din aplicarea unei cote de 1% asupra unui indicator apropiat de cifra de afaceri netă ajustată (venituri totale, din care se scad o serie limitată de venituri exceptate, investiţiile în curs şi amortizarea activelor noi).

lmpozitul se aplică doar companiilor care depăşesc pragul de cifră de afaceri de peste 50 milioane euro, fără a ţine cont de specificul fiecărui sector economic, de marje structurale diferite, de sezonalitatea afacerii sau nivelul investiţiilor în curs. Indiferent dacă o companie realizează profit sau pierderi, dacă din motive obiective sau reglementate suportă costuri mari, îi incumbă obligaţia să plătească o sumă fixă, calculată exclusiv pe baza volumului de activitate, şi nu a capacităţii reale de a genera venit net, semnalează parlamentarii.

”Un studiu detaliat elaborat de The Tax lnstitute evidenţiază, pe baze empirice solide, impactul profund negativ al lMCA. Au fost analizate 1.084 de companii care, în 2023, au depăşit pragul de 50 milioane euro cifră de afaceri, care, împreună, cumulează 40% din cifra de afaceri totală a economiei româneşti. Pentru peste 69% (747 de companii) dintre acestea, impozitul pe profit datorat este mai mic decât IMCA, astfel că noul impozit funcţionează ca o suprataxare în practică. Mai mult,148 dintre firmele analizate se aflau în pierdere în anul precedent aplicării, situaţie mult agravată de aplicarea IMCA, în timp ce alte 90 de firme au avut un profit net dar introducerea noului impozit minim le-a împins În pierdere”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Se practică repatrierea prin dividende

Potrivit inițiatorilor proiectului, justificarea iniţială a măsurii nu ar fi verosimilă, neexistând o legătură reală între impozitul minim pe cifra de afaceri şi combaterea transferului de profit către jurisdicţii străine mai atrăgătoare. Cele mai multe dintre companiile afectate sunt cu capital românesc, fără să facă parte dintr-un grup internaţional sau să aibă entităţi afiliate în străinătate. Însă chiar şi pentru cele cu capital străin, raportat la faptul că impozitul pe profit în ţările de origine (Germania, Austria, Franţa etc.) depăşeşte 25%, în realitate nu există niciun stimulent economic real de a „exporta” profitul din România, unde impozitul este de 16%.

Dimpotrivă, multe grupuri ar prefera repatrierea profiturilor prin dividende, scutite de impozit în baza Directivei Parent-Subsidiary, spun parlamentarii USR. Totodată, potrivit acestora, impozitul minim pe cifra de afaceri ar contribui la reducerea investiţiilor, la scăderea competitivităţii, la ieşirea firmelor de pe piaţă şi la creşterea preţurilor suportate de consumatorul final. În acelaşi timp, impozitul minim ar încuraja evaziunea, divizarea artificială a companiilor şi relocarea în jurisdicţii mai stabile.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.140 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger