Instituțiile din afara SUA dețin aproximativ 65.000 de miliarde de dolari în datorii în afara bilanțurilor lor, prin intermediul instrumentelor derivate pe valută, ceea ce face ca factorii de decizie la nivel mondial să anticipeze următoarea criză financiară.
Potrivit Bloomberg, care citează un document al Băncii Reglementelor Internaționale, aceste împrumuturi ascunse pe termen foarte scurt fac parte dintr-o datorie „uriașă și în creștere” pe care fonduri precum cele de pensii o datorează prin swap-uri valutare și alte tranzacții cu instrumente derivate.
Aceasta este o problemă, a precizat BRI, deoarece swap-urile(acorduri de schimb valutar) au fost puncte fierbinți atât în timpul crizei financiare mondiale, cât și în primele zile ale pandemiei, când stresul de finanțare în dolari a forțat băncile centrale să intervină pentru a ajuta debitorii aflați în dificultate.
„Nici măcar nu este clar câți analiști sunt conștienți de existența marilor obligații extrabilanțiere”, au declarat cercetătorii Claudio Borio, Robert McCauley și Patrick McGuire, menționând că lipsa de informații cu privire la această formă de împrumut în dolari îi pune pe factorii de decizie politică pe picior greșit.
„Astfel, în perioadele de criză, politicile de restabilire a fluxului de dolari pe termen scurt în sistemul financiar – de exemplu, liniile de swap ale băncilor centrale – sunt puse în ceață”, se arată în raport.
Constatările, bazate pe datele unui sondaj efectuat la începutul acestui an pe piețele valutare globale, oferă o perspectivă rară asupra amplorii efectului de levier ascuns.
Valoarea totală a datoriilor în dolari provenite din instrumentele derivate se ridică la peste 80.000 de miliarde de dolari, depășind valoarea combinată a bonurilor de trezorerie în dolari și a contractelor de răscumpărare.
Băncile cu sediul central în afara SUA au o datorie de 39.000 de miliarde de dolari – mai mult decât dublul obligațiilor din bilanț și de zece ori mai mult decât capitalul lor, se arată în documentul BRI.
În cadrul unui swap valutar, un fond de pensii olandez poate împrumuta dolari și euro, iar ulterior rambursează dolarii și primește euro. Din punct de vedere conceptual, acest lucru este similar cu un acord repo(rata implictă a dobânzii), cu excepția faptului că se schimbă valute în loc de garanții, cum ar fi obligațiunile.
Separat, un alt raport al BRI a constatat că aproximativ 2 200 de miliarde de dolari din cifra de afaceri zilnică pe piața valutară a fost supusă riscului de decontare. Acesta se referă la posibilitatea ca una dintre părțile la o tranzacție să nu livreze valuta datorată, ceea ce poate „duce la pierderi semnificative pentru participanții pe piață, uneori cu consecințe sistemice”.
Asta s-a întâmplat în trecut, atunci când Bankhaus Herstatt din Germania a dat faliment în 1974, ceea ce a determinat autoritățile de reglementare să înființeze Comitetul de la Basel.
Riscul persistă din cauza faptului că acordurile de plată contra plată – în care transferurile sunt coordonate astfel încât niciuna dintre părțile implicate într-o tranzacție nu rămâne cu o creanță după ce și-a îndeplinit obligațiile – nu sunt disponibile, nu sunt adecvate sau sunt prea scumpe pentru anumite tranzacții.
„Există un volum uluitor de datorii în dolari în afara bilanțului care este parțial ascuns, iar decontarea riscului valutar rămâne încăpățânat de ridicată”, a avertizat Claudio Borio, șeful departamentului monetar și economic al BRI.