Uniunea Europeană, între sarabanda datoriilor și spirala scumpirilor

Zona euro nu arată bine: randamentele obligațiunilor, costul datoriilor și al  creditelor ipotecare sunt în creștere. Guvernele se împrumută la greu.

În ultimele două zile, randamentul obligațiunilor italiene pe zece ani a crescut la 4,89%, cel mai ridicat nivel din 2013 încoace, în timp ce spread-ul față de datoria germană, mult mai sigură, a atins cel mai ridicat nivel de la criza bancară din martie anul trecut. Piața a reacționat la previziunile guvernului potrivit cărora anul viitor se va împrumuta cu încă 5 % din PIB.

Planul măreț al UE de a relansa economia italiană cu sute de miliarde de euro împrumutați pe cont propriu este în zdrențe. Cea mai mare parte a banilor a fost cheltuită pe subvenții ecologice care nu au contribuit deloc la îmbunătățirea competitivității și au lăsat Italia cu mai multe datorii ca niciodată.

Și mai îngrijorătoare sunt îndoielile tot mai mari cu privire la datoria franceză. Randamentul obligațiunilor sale pe zece ani a urcat la 3,5%, cel mai ridicat nivel din 2011, după ce țara a fost criticată de propriul organism de supraveghere fiscală pentru planurile iremediabil inadecvate de reducere a cheltuielilor anul viitor.

Sub conducerea lui Emmanuel Macron, datoriile Franței au crescut până la a treia cea mai mare datorie din lume în termeni absoluți, după SUA și Japonia.

Piețele s-au obișnuit cu ideea că Italia este un coșmar și au învățat să ridice din umeri. Dacă traderii încep să aibă îndoieli cu privire la Franța, acest lucru va fi mult mai grav: datorează mai mulți bani, iar datoria este mult mai răspândită la nivel mondial.

Ajutoarele de trilioane de euro  n-au învins inflația

În fundal, Banca Centrală Europeană a ridicat ratele dobânzilor la cel mai înalt nivel de dinainte de criza financiară din 2008/2009 și a început să încheie măsurile de relaxare cantitativă care au acoperit fisurile din zona euro în ultimul deceniu.

Creșterea ratelor începe să trezească îngrijorări cu privire la sustenabilitatea datoriei în mai multe țări. Cu toate acestea, nu va fi posibilă o reluare a măsurilor dure de austeritate aplicate în Grecia și în alte câteva țări UE în timpul crizei financiare și a crizei datoriilor suverane din deceniul precedent, având în vedere eșecul incontestabil al acestor politici.

Ceea ce rămâne posibil este o abordare „hibridă” care ar putea combina continuarea înăspririi monetare. Dar această tactică pare să închidă un cerc vicios, cu stagnarea economică și înăbușirea cererii.

La sarabanda datoriilor muncește un dușman perfid – spirala scumpirilor.  În ciuda trilioanelor de euro pompate de-a lungul timpului în zona euro, ținta de inflație de 2 % a Băncii Centrale Europene a rămas inaccesibilă.

Multe guverne și-au lăsat datoriile și deficitele să crească până la niveluri nemaiîntâlnite – substanțial mai mari decât cele observate în anii 2010, când o criză sistemică a datoriilor suverane a amenințat să distrugă moneda euro.

Până la sfârșitul anului 2021, în zona euro se putea observa o tendință de creștere a inflației. Câteva luni mai târziu, aceasta urma să atingă valori de două cifre. De asemenea, s-a dovedit a fi persistentă, nu tranzitorie (adică legată de pandemie), așa cum pretindea BCE de peste un an. Și apoi, la 24 februarie 2022, războiul din Ucraina a luat lumea prin surprindere.

Războiul a exacerbat problema emergentă a inflației în Europa prin crearea unui șoc energetic fără precedent. Recuperarea timidă de după pandemie a fost ștearsă în câteva săptămâni, iar o nouă recesiune se profila. Globalizarea era în retragere.

Europa se afla într-o furtună perfectă de factori geopolitici și macroeconomici nefavorabili, profund încâlciți. În acest context excepțional, guvernele din zona euro au continuat pe calea activismului fiscal, de data aceasta pentru a ajuta gospodăriile (și, într-o măsură mai mică, firmele) să treacă peste criza energetică.

Însă amenințarea de stagflație a forțat BCE să schimbe cursul și să își înăsprească politica monetară. Între iulie 2022 și februarie 2023, a procedat la șase majorări ale ratelor dobânzii, împingând costurile de împrumut la cele mai ridicate niveluri de la sfârșitul anului 2008.

Momentul pare a fi potrivit pentru a acorda o atenție mai mare datoriei publice și deficitelor. Într-un context de perspective de creștere scăzută (posibil negativă), creșterea ratelor dobânzilor generează temeri cu privire la sustenabilitatea datoriei în mai multe națiuni din zona euro.

Îndepărtarea acestor țări de la traiectoria dezastruoasă a datoriei ar putea deveni în curând următoarea mare provocare a UE.