Stephane Rozes, autorul cărții intitulate „Chaos”, a fost felicitat la radioul francez pentru că este un “vizionar”. Haosul pe care l-a descris în cartea sa, publicată în noiembrie anul trecut, se manifestă acum în Franța, unde sute de mii de oameni ies în stradă.
Rugat să explice cauza acestuia, Rozes a explicat că se construiește din 1992, anul în care Franța a semnat Tratatul de la Maastricht, începutul Uniunii Europene.
Rozes nu este singurul care are această părere, subliniază The Spectator. Unul dintre cei mai cunoscuți filosofi francezi, Michel Onfray, de stânga, spune același lucru de ani de zile. “Franța a murit în 1992, data Tratatului de la Maastricht”, a declarat el într-un interviu în 2018. „Am renunțat la suveranitatea noastră pentru o supranațională liberală gestionată de un aparat foarte autocratic care are banii, deci mass-media, deci opinia: ceea ce eu numesc statul Maastricht”.
Onfray a fost, firește, încântat de Brexit. La o săptămână după votul pentru „Leave”, el a fost unul dintre cei 20 de intelectuali francezi care au semnat o declarație prin care cereau ca Franța să renegocieze Tratatul cu UE.
Salutând „curajul” britanicilor de a vota pentru ieșirea din UE, semnatarii au calificat acest vot drept „o palmă pentru deriva tehnocratică în care actuala Uniune Europeană s-a lăsat prinsă timp de cel puțin trei decenii”.
Aceștia l-au îndemnat pe președintele de atunci, socialistul François Hollande, să tragă lecția corectă din triumful votului pentru „Leave”, și anume că „cetățenii nu mai acceptă să fie guvernați de organisme care operează în totală opacitate”.Hollande nu a ținut cont de avertisment. Succesorul său la Elysee, Emmanuel Macron, a blamat Brexit-ul.
Ce este UE, dacă nu un proiect construit pe minciuni și promisiuni false? „Nu trebuie să existe o ierarhie formală între instituții și nici un cadru prea rigid pentru acțiunea lor”, susținea președintele François Mitterrand într-un discurs în fața Adunării Europene în mai 1992, la trei luni după semnarea Tratatului de la Maastricht. “Să dăm dovadă de flexibilitate și adaptabilitate”.
Mitterrand a cerut, de asemenea, „o demnitate egală între toate statele membre” și a avertizat împotriva riscurilor dacă „bogăția, influența, mijloacele de acțiune și resursele financiare ar fi concentrate într-un grup restrâns”.
Fără îndoială, cea mai mare greșeală a lui Macron de la preluarea mandatului este credința sa de nezdruncinat în viziunea europeană. Cu toate acestea, el știe că poporul nu-i împărtășește punctul de vedere; într-un interviu celebru acordat BBC în ianuarie 2018, el a recunoscut că, dacă ar fi avut ocazia, francezii ar fi votat probabil și pentru ieșirea din UE.
Dar nu ar visa niciodată să le ofere această șansă. Așa că furia oamenilor crește, nu numai față de Macron, ci și față de toate partidele politice principale care sunt la fel de angajate în UE.
Cuvântul auzit cel mai des în timpul recentelor proteste din întreaga Franță este „Revoluție”. Dar revoluția de care poporul are nevoie pentru a-și construi o lume de libertate, egalitate și fraternitate nu este numai împotriva liderului de la Elysee, ci împotriva celor de la Bruxelles.
Brexitul, în forma sa actuală, nu este perfect pentru mulți dintre cei 17,4 milioane de oameni care au votat să plece. Dar, cel puțin, Marea Britanie s-a eliberat de o elită arogantă și nealeasă și și-a recăpătat o parte din suveranitate. Franța rămâne și, atâta timp cât va rămâne, la fel va fi și haosul.