AcasăEconomieUE trebuie să aleagă: apărare sau tranziție ecologică

UE trebuie să aleagă: apărare sau tranziție ecologică

Bruxelles-ul să lase deoparte politicile climatice. Primează siguranța europenilor!

Liderii Uniunii Europene vor relansa planurile de eliminare a barierelor dintre piețele de capital ale blocului, în timp ce se întrec în găsirea a sute de miliarde de euro pentru a finanța o extindere rapidă a capacităților de apărare ale continentului și tranziția sa ecologică”. Problema este că nu pot îndeplini două obiective în același timp.

Un summit de două zile al UE, care începe miercuri, se va angaja să “avanseze Uniunea Piețelor de Capital”(CMU), potrivit Financial Times. Dar tocmai  această uniune, propusă pentru prima dată în urmă cu aproape un deceniu, a intrat în impas pe fondul rezistenței capitalelor naționale de a acorda mai multă putere Bruxelles-ului.

Cea mai importantă decizie: apărarea și dezvoltarea sectorului militar, nu tranziția verde

„Avem nevoie de sume uriașe” a avertizat comisarul pentru servicii financiare Mairead McGuinness. „Banii publici ai statelor membre nu sunt suficienți, așa că avem nevoie de mobilizarea capitalului privat”.

Dacă e așa, atunci liderii europeni trebuie să își asume cea mai importantă decizie: apărarea și dezvoltarea sectorului militar, nu tranziția verde.

Doar niște inconștienți ar promova acum politicile ecologice, când Uniunea Europeană are un război la graniță iar cheltuielile ajutoarelor pentru Ucraina au devenit poveri pentru industrii și contribuabili.

Relansarea CMU vine după ce cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron au cerut ca miniștrii de finanțe și  liderii politici să fie mai  conștienți de importanța strategică a acestui dosar. Dar „nu există nicio dorință de compromis”, a precizat un diplomat european. „Pur și simplu nu există suficienți bani publici pentru a finanța apărarea și tranziția ecologică”.

Pe de altă parte, a aștepta capitalul privat drept un salvator poate însemna o speranță deșartă. Afaceriștii sunt din principiu reticenți de a colabora cu statul care le impune taxe și îl consideră o amenințare la adresa profiturilor lor.

Primează siguranța europenilor!

Banca Centrală Europeană estimează la 800 de miliarde de euro pe an deficitul de investiții pentru atingerea obiectivelor climatice ale UE pentru 2040. Alte 75 de miliarde de euro vor fi necesare anual pentru cheltuieli militare ale NATO de 2% din PIB. Prin urmare, tranziția verde costă mai mult.

În prezent, blocul comunitar înregistrează un flux financiar net de 250 de miliarde de euro pe an către restul lumii, în principal către SUA. În aceste condiții e greu de spus cum va reuși CMU să țină capital în visteria europeană.

„Acesta este unul dintre punctele slabe: fragmentarea piețelor noastre de capital. Pentru orice, nu doar pentru apărare”, a declarat săptămâna trecută Josep Borrell, cel mai înalt diplomat al UE. “Trebuie să facem eforturi în finanțarea apărării, prin completarea CME”.

De la „trebuie”  la  realitate e cale lungă. În orice caz, Uniunea Europeană nu își mai poate permite să mențină la același nivel de importanță capacitățile de apărare și tranziția ecologică. Concluzia: Bruxelles-ul să lase deoparte politicile climatice. Primează siguranța europenilor!

author avatar
Radu Jacotă Redactor