Vizita ineptă a lui Emmanuel Macron la Beijing de săptămâna trecută a avut consecințe imediate – refuzul categoric al lui Xi Jinping de a schimba direcția de abordare în ceea ce privește Rusia și Ucraina. Și a arătat declinul tot mai mare al Europei atunci când încearcă să se lanseze în proiectarea puterii pe scena mondială.
Punctul important este că negocierile cu Xi nu au fost o chestiune pur franceză, ci și o operațiune a UE. Macron nu a mers singur la Beijing: a fost însoțit de Ursula von der Leyen – un dublu eșec european la solicitarea adresată liderului chinez de a renunța la sprijinul său ascuns pentru Rusia.
Mai mult, notează The Spectator, la scurt timp după eveniment, Charles Michel, președintele Consiliului European, în care în mod normal se poate avea încredere că exprimă cu fidelitate punctul de vedere al nomenclaturii de la Bruxelles, s-a referit cu atenție la atitudinea din ce în ce mai favorabilă a unor europeni față de ideea exprimată de Macron – “autonomia strategică” față de Statele Unite.
Din moment ce respingerea lui Xi s-a adresat atât UE, cât și Franței, orice pretenții ale blocului comunitar de a acționa ca o axă de putere între China și SUA sunt acum slăbite în mod foarte semnificativ. Departe de lăudata influență diplomatică europeană.
Bruxelles-ul semnalează destul de limpede că preferă relații liniștite cu China decât să fie văzut că ia atitudine față de Taiwan. Prudența specifică a lui Charles Michel cu privire la ideea că Europa ar trebui “să urmeze în mod sistematic poziția Statelor Unite în toate chestiunile” seamănă foarte mult cu o susținere ascunsă a atitudinii Franței și, de asemenea, a Germaniei, care are un mare interes în a menține Beijingul prieten: numai VW are 33 de fabrici în China, care produc aproximativ cinci milioane de mașini pe an.
Este posibil ca toate acestea să prefigureze apariția unui nou mod de a face afaceri internaționale în Europa. Practica tradițională, conform căreia un semn din partea cancelariilor de la Berlin, Paris ar fi dictat efectiv atitudinea publică a blocului, nu a funcționat foarte bine.
Țările din Europa de Est au priorități internaționale foarte diferite de cele ale Bruxelles-ului, sătule de birocrația politicienilor de acolo.
În politica internă a UE, asistăm din ce în ce mai des la deplasarea centrului de greutate politică spre est. Acum pare extrem de probabil să se întâmple același lucru în ceea ce privește afacerile externe. Uniunea Europeană nu mai vorbește cu o singură voce și asta înseamnă că se poate dezintegra pe plan global.