În urmă cu mai bine de două decenii, Uniunea Europeană a prezentat Strategia de la Lisabona: își propunea să transforme blocul comunitar în „cea mai dinamică, competitivă și durabilă economie bazată pe cunoaștere, care se bucură de ocuparea deplină a forței de muncă și de o coeziune economică și socială consolidată”.
A fost un eșec lamentabil: UE a rămas în mod constant în urma altor națiuni în aproape toate măsurătorile economice cheie. În timp ce SUA și China se luptă pentru supremația tehnologică a secolului XXI, Europa stă pe margine – afectată de stagnare economică, costuri ridicate ale energiei, convulsii politice și inerție birocratică.Și se sperie de tarifele de import ale lui Donald Trump.
Dar o reechilibrare a economiei europene, care înregistrează un excedent comercial masiv față de SUA, ar fi un lucru atât de rău?
Creșterea exporturilor nu indică neapărat o economie de succes – Germania este acum un exemplu, notează UnHerd. UE a fost întotdeauna o putere exportatoare tocmai din cauza economiei sale în declin, cauzată de lipsa consumului intern și a investițiilor.
Acum zece ani, Departamentul Trezoreriei SUA a criticat autoritățile europene pentru că trag în jos economia mondială: „Ajustarea globală a Europei se bazează în esență pe cererea care provine din afara Europei, mai degrabă decât pe abordarea deficitelor de cerere care există în Europa”. De atunci, nimic nu s-a schimbat.
Cu alte cuvinte, războiul comercial al lui Trump a fost așteptat de mult timp. Iar tarifele sale s-ar putea dovedi de fapt un avantaj pentru UE, dacă forțează blocul să se îndepărteze de modelul său defectuos care se bazează în mod fundamental pe suprimarea cererii interne și a investițiilor în favoarea cererii din străinătate: în primul rând din SUA.
Busola amețită
Noul „plan” al Ursulei von der Leyen promite să facă din UE „locul în care tehnologiile, serviciile și produsele curate ale viitorului sunt inventate, fabricate și introduse pe piață” – și toate acestea „fiind în același timp primul continent care va deveni neutru din punct de vedere climatic”. Se numește Busola competitivității(!) și indică în mod revelator opt direcții diferite în același timp. O busolă amețită precum Comisia Europeană și al ei Green Deal.
„Efortul de simplificare” planificat, începând cu o revizuire majoră a raportării privind durabilitatea și a due diligence ar oferi – dacă va fi dus la bun sfârșit – companiilor europene un pic de răgaz de la cadrul de reglementare omniprezent și în continuă creștere al UE, care a devenit o barieră sufocantă pentru creștere și inovare, în special în sectorul tehnologiei.
Dar nu va rezolva deficitul cronic de investiții productive, în special în cercetare și dezvoltare; nivelurile scăzute de consum; prejudecata înrădăcinată împotriva politicii industriale; costurile ridicate ale energiei; și birocrația regimului de guvernanță.
Singura modalitate de a aborda cu adevărat provocările economice ale UE este recunoașterea că problema centrală este UE însăși.