AcasăEconomieUcraina ne sufocă agricultura. UE umblă la o rezervă de criză

Ucraina ne sufocă agricultura. UE umblă la o rezervă de criză

Fermierii din România, Bulgaria și Polonia sunt afectați de afluxul de cereale din Ucraina după ridicarea taxelor vamale decisă de Uniunea Europeană în urma invadării țării de către Rusia.

Comisia Europeană a anunțat că îi va sprijini pe acești fermieri, cu o „rezervă de criză” în valoare de 56,3 milioane de euro, finanțată de Politica Agricolă Comună(PAC).  Măsura are drept scop „compensarea pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei”.

Bruxellesul propune să aloce Poloniei 29,5 milioane de euro, Bulgariei 16,75 milioane şi României 10,05 milioane şi, în plus, autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat, a precizat comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Propunerea este înaintată celor 27 de state membre, care ar trebui să o voteze în cadrul unei reuniuni tehnice la 30 martie, potrivit executivului european, care speră să vadă primele plăți până la sfârșitul lunii septembrie.

În mai, UE a suspendat timp de un an taxele vamale pentru toate produsele importate din Ucraina, pentru a sprijini economia țării, și – în sectorul agricol – pentru a-i permite să își exporte stocurile de cereale după închiderea căii maritime pe Marea Neagră.

Ca urmare, statele vecine ale UE au înregistrat o creștere a sosirilor de porumb, grâu și semințe de floarea-soarelui, destabilizând piețele locale în detrimentul agricultorilor lor , a precizat Wojciechowski.

Polonia şi Bulgaria înregistrează o importantă „ofertă excedentară” care afectează preţurile, în timp ce România, „centrul coridoarelor de solidaritate pentru exportul producției ucrainene către restul lumii”, suferă din cauza presiunii asupra structurilor sale logistice.

Pe de altă parte, Ungaria şi Slovacia nu au fost considerate suficient de afectate pentru a beneficia de acelaşi sprijin.

În ceea ce privește măsurile comerciale în favoarea Ucrainei și posibila lor prelungire, „va fi mai ușor să se activeze o clauză de siguranță” pentru a limita anumite importuri în cazul în care acestea „cresc în mod disproporționat”, a adăugat Wojciechowski.

Războiul din Ucraina a contribuit, de asemenea, la creșterea prețurilor la îngrășăminte și combustibili. Dar ajutorul anunțat luni nu este destinat să compenseze această inflație a costurilor pentru agricultori, pentru care există deja posibilități de acordare a unor ajutoare de stat.

 

author avatar
Radu Jacotă
478 afisari

3 COMENTARII

  1. Pentru cei care nu stiu inca, ordinarii aia de ukro-na-zi din Kievul acela azovist-banderist al lui Jewboy Jewlenski zdrelinski umbla sa prinda tot ce mai pot de pe strazi cu arkanul, deja a omorat criminalul nazist de la Kiev 1.5 milioane de fanatici nazisti si de naivi tampiti, ca mai sunt si din astia pe acolo, ideea e ca dupa ce cade Bakhmut, din luna mai cel tarziu va baga dulapul si maciukanezul maidanez in razboi, dar pe persoana fizica, adica ordinarii aia de la OTAN nu vor interveni deloc pentru voi, praf o sa va faca rusnacii aia salbatici daca va bagati undeva unde nu va fierbe oala !! Aviz si amatorilor de senzatii tari, vedeti ca deja au sters-o cam toti hotii bogatani din sholdova, de prin Iasi, Blatosani, Galati, si-au bagat tot ce aveau in Jeep-urile lor de neam prost, si deja sunt fie prin Transilvania, fie deja pe afara, o sa ramana in urma numai toti mamaligarii la care le curg muxii non-stop, si pe care ii cumpara astia la vot cu orice rahat !! Iar toate bazele miltare pe unde se ascund toti mercenarii aia amerloci vor fi masiv bombardate, asa ca stergeti-o de pe acolo inca de pe acum, daca nu vreti sa deveniti si voi victime co-laterale, sau si mai bine, niste scuturi umane de tot rahatul !! Scapa numai care poate 🙂 Toti postacii de sekurici cu cohii albastrii, sus pe stalpuri, pe Magheru, la facut schimb de cravate !! Ha ha ha 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger