Combustibilii fosili vor constitui o parte vitală a infrastructurii energetice globale pentru decenii de acum încoloDacă vreți să râdeți, citiți un articol apărut în numărul din martie 1998 al revistei Scientific American, „The End of Cheap Oil”.
În acest articol, geologii Colin J. Campbell și Jean Laherrere au folosit modele doar de ei știute pentru a ne spune că producția globală de petrol va atinge punctul maxim în jurul anilor 2004-2005, după care vom încerca să ne bazăm pe o cantitate tot mai mică și tot mai scumpă de aur negru, cu consecințe uriașe pentru economia globală.
Campbell era atât de sigur de teza sa încât, trei ani mai târziu, a înființat Asociația pentru Studiul Vârfului Petrolului, creând un nou termen care va fi folosit în următoarele două decenii.
Termenul „Peak Oil”, notează The Spectator, a fost adoptat ulterior de militanții pentru climă pentru a încerca să demonstreze că trecerea la sursele regenerabile de energie nu numai că ar ajuta la combaterea încălzirii globale, dar ne-ar economisi și bani, deoarece prețul petrolului nu putea decât să crească.
Teza era falsă: producția de petrol nu numai că nu a scăzut după 2004-2005, dar și-a revenit și după criza pandemică. Agenția Internațională pentru Energie (AIE) preconizează că în acest an consumul de petrol va crește cu 2,2 milioane de barili pe zi (mp/d) pentru a ajunge la 102,1 mb/d, depășind 2019 și stabilind un nou record.
De asemenea, producția de petrol este aproape de un maxim istoric, deși o reducere a producției de către Arabia Saudită a atenuat aceste cifre. Majoritatea țărilor lumii nu au cum să-și elimine combustibilii fosili din economiilor lor. Energia regenerabilă necesită investiții uriașe și, în general, nu este un proiect fezabil pe termen lung.
De exemplu, Norvegia – un “campion ecologic” – este lider mondial în ceea ce privește adoptarea mașinilor electrice, instalarea pompelor de căldură și, de asemenea, a energiei electrice – 98% din aceasta provenind din hidrocentrale și alte surse regenerabile.
Cu toate acestea, luna trecută, guvernul de la Oslo a aprobat un program de investiții de 18 miliarde de dolari al companiei petroliere de stat pentru dezvoltarea a 19 noi câmpuri de petrol și gaze. De ce? Pentru că a înțeles că, în ciuda tuturor atracțiilor energiei verzi, petrolul și gazele naturale vor constitui o parte vitală a infrastructurii energetice globale pentru decenii de acum încolo.
Nici continuarea producției de petrol și gaze nu este în mod necesar în contradicție cu eliminarea – sau cel puțin reducerea serioasă – a emisiilor de carbon.
Multe dintre tehnologiile de care vom avea nevoie pentru a ne apropia de zero emisii nete sunt în prezent în stadiu imatur, experimental sau chiar teoretic. Dacă captarea dioxidului de carbon ar devansa unele dintre celelalte tehnologii, atunci ar dispărea o mare parte din obiecțiile față de continuarea producției de petrol și gaze.
Ce se întâmplă dacă hidrogenul ecologic nu se va realiza niciodată? Și dacă tehnologia bateriilor nu reușește să realizeze marea descoperire pe care mulți o speră?
Prin urmare, investițiile în noua producție de petrol exploatează nevoile pe termen scurt și oferă o acoperire pe termen lung.Avertizările cu privire la “vârful petrolului” nu sunt decât așa zise teorii fără argumente credibile.
