Accelerarea trecerii de la energie în bandă la energie intermitentă va arunca România în haos. Cărbunele va dispărea în totalitate din 2030, iar noile reactoare și anunțatele SMR-uri, pe care se tot bazează Ministerul Energiei, au toate șansele să nu existe nici în 2035. Contractul semnat de Nuclearelectrica pentru construcția celor două reactoare are deja termen de finalizare în 2035, cu posibile întârzieri, iar SMR-urile de la Doicești riscă să își schimbe amplasarea.
România are, în prezent, un deficit major de capacități de producție energie în bandă, care nu poate fi compensat în niciun fel de regenerabile. Autoritățile care coordonează sistemul energetic național fac eforturi uriașe pentru a menține echilibrul, pericolul unui blackout fiind iminent.
Până acum Ministerul Energiei ne-a tot asigurat că, din 2030 și 2031 vom avea în funcțiune încă două reactoare, omițând în mod deliberat să deschidă subiectul retehnologizării reactorului 1, care va duce la dispariția din sistem a 700 MW de la sfârșitul anului 2026 până cel puțin în 2029, dacă toate lucrurile merg fără nicio sincopă. Iată însă că termenele 2030 și 2031 se dovedesc a fi pur și simplu irealiste.
În contractul de inginerie, achiziție și management al construcției (EPCM) faza LNTP pentru avansarea Unităților 3 și 4 ale CNE Cernavodă , semnat la Baku, se arată că faza LNTP (Limited Notice to Proceed) va dura între 24 și 30 luni, pentru ca, ulterior, sub rezerva stabilirii și aprobării termenilor comerciali și a luării Deciziei Finale de Investiție, în conformitate cu Acordul de Sprijin dintre statul român și SNN, faza FNTP (Final Notice to Proceed) să dureze între 80 și 84 luni. Acest lucru înseamnă că, dacă se încep operațiunile în 2025, în cel mai fericit caz, acestea ar putea fi finalizate prin 2034-2035. Probabil și bonusul de 800 milioane de euro, oferit managerilor de proiecte de către Nuclearelectrica, este o măsură disperată pentru a forța o finalizare mai rapidă a obiectivelor. Mai rapid însemnând, evident, să nu se depășească 2035.
Ministerul Energiei a știut
În forma finală a Strategiei energetice a României, noile capacități de energie nucleară nu mai apar ca fiind finalizate în 2030 și 2031, ci chiar în 2035, semn că la Ministerul Energiei se știa despre această prelungire a proiectelor.
”În prezent, energia nucleară acoperă aproximativ 20% din producția de energie electrică a țării prin cele două unități de la Cernavodă; procentul urmând să ajungă la aproximativ 33-35% în 2035 prin extinderea capacităților existente de mari dimensiuni și construirea de reactoare modulare mici”, se precizează în Strategie. Pe site-ul Nuclearelectrica se precizează clar că unitatea 3 va fi pusă în funcțiune în 2030, iar unitatea 4, în 2031, costurile totale fiind de 7 miliarde de euro.
Mai nou, și costurile realizării celor două obiective au crescut la 10 miliarde de euro sau chiar mai mult. Cert este că întârzierile majore la construcția centralelor nucleare sunt frecvente, acestea fiind cauzate de dificultăți în a asigura forța de muncă, aprovizionarea cu materiale și utilaje, dar mai ales din motive financiare, atunci când costurile estimate inițial evoluează pe o pantă ascendentă.
Incertitudini maxime la Doicești
Reactoarele modulare NuScale de la Doicești, pentru care Ministerul Energiei a făcut o fixație, ar putea să își schimbe amplasamentul. Chiar dacă, în acest moment, nu s-a mai avansat cu nimic în acest proiect.
Problema majoră a fost descoperită accidental zilele trecute, când au fost depistate pungi de gaze în subsolul localității, după săparea unui puț de apă. Situația a fost atât de gravă, încât Compania TransFeroviar Călători a anunțat că circulația trenurilor pe distanța Doicești – Pietroșița și retur de pe ruta Târgoviște – Pietroșița a fost suspendată temporar din cauza pericolului dat de acumulările de gaz metan. Studiile geologice reprezintă o etapă esențială la decizia de amplasare a unor centrale nucleare, fie ele și reactoare modulare. Se pare însă că acestea nu au fost efectuate până în prezent, astfel că este posibil ca amplasarea viitoarelor SMR-uri să fie mutată în altă zonă, ceea ce ar însemna că toate procedurile se vor relua de la zero.
Era unu’ Popescu , finul ambasadorului USA in Romania care a inchis toate termocentralele ca el aduce acele mini centrale atomice in fapt propulsoare vechi de submarine nucleare.
A venit Burduja care a desavarsit sectorul energetic prin desfiintare. Suntem verzi acum.
Slugile care ne conduc, mars ma ! Ba chiar nu va e rusine, tradatorilor !
Asa se intampla daca nu dati de pamant cu slugile la UE. Este greu de gasit o tara cu mai multi prosti la conducere.
CLAUDIA TITLUL ARTICOLULUI E DIPLOMATIC !,DAR TREBUIE CITIT ALTFEL -CAND AI PARTE DE HAHALERE IN FUNCTII DE MINISTRI LA ENERGIE VEZI PANARAMA DE VIRGIL POPESCU SI BERBECUL LUI BURDUJA TREBUIE SA GASESTI MOTIVE SA NU-I TRIMITI IN TRIBUNAL PENTRU INALTA TRADARE SI DESTABILIZAREA ECONOMIEI ROMANESTI SI DAI VINA PE TRANZITIA VERDE !!.NUMAI UN TAMPIT TAIE SI APOI MASOARA !,ASA AU FACUT CEI DOI BESMETICI !.
CAND AI CAP ,PUI IN FUNCTIUNE NOI CAPACITATI SAU CAPACITATI MODERNIZATE SI APOI ELIMINI CE-I VECHI ,NERENTABILILE ,CELE CARE POLUEAZA .
PANA NU SE TERMINA ODATA PENTRU TODEAUNA CU TEMBELISMUL POLITIC CU NUMIRILE PE FUNCTII PE CRITERII ABERANTE ,NU VOM AVEA STABILITATE ECONOMICA.