Protecționismul de mediu înseamnă că lumea bogată se folosește de politicile ecologice pentru a-i ține pe cei săraci pe loc.
Țările bogate se folosesc de tranziția verde ca scuză pentru a-și stimula propriile economii în detrimentul celor în curs de dezvoltare, exploatând normele învechite ale Organizației Mondiale a Comerțului.
“Multe reguli comerciale interzic politici care pot fi folosite de țările în curs de dezvoltare. Iar țările dezvoltate au mai mult spațiu fiscal pentru a subvenționa în domeniile bune pentru mediul înconjurător”, a declarat Rebeca Grynspan, secretar general al Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare, într-un interviu acordat Financial Times.
Sistemul comercial internațional mai funcționează pentru țările sărace, blocate pe piețe de ritmul rapid al schimbărilor tehnologice și de noile bariere din țările bogate.
Statele Unite au adoptat legea istorică de reducere a inflației cu 369 de miliarde de dolari de subvenții și scutiri de taxe pentru bunurile produse pe plan intern, cum ar fi vehiculele electrice.
UE a răspuns la fel prin creșterea subvențiilor și prin politici de stimulare a producției de cipuri de siliciu, de minerale esențiale și de tehnologii ecologice.
Țările în curs de dezvoltare consideră că multe dintre aceste politici sunt protecționiste. Nu au spațiul fiscal pentru a merge pe calea subvențiilor, așa că trebuie să mărească taxele și impozitele.
Taxa de la Bruxelles pe importurile de oțel, ciment și alte produse cu emisii mari de carbon, a fost, de asemenea, inechitabilă, deoarece se baza pe faptul că națiunile sărace plătesc același preț al carbonului ca și cele din UE.
Green Deal, puternic politizat, nu va duce la decarbonizarea economiei europene, dar reglementările dure vor fi plătite mai ales de statele est-europene, văzute codașe pe lista ambițiilor ecologice. Banii publici sunt folosiți pentru proiecte lipsite de fezabilitate, mai ales în sectorul agriculturii.
Dar cine va beneficia de acestă tranziție verde? Cel mai probabil “baronii decarbonizării”, companii apropiate de guverne, cu un lobby bine înrădăcinat în marea schemă de subvenții climatice.
Cu alte cuvinte, salvatorii planetei au devenit veritabili afaceriști pe spinarea contribuabililor. Tot ce ține de tranziția verde implică sume uriașe, adunate în folosul unei minorități. Țările bogate au înțeles că politicile ecologice aduc profit doar dacă sunt folosite după bunul plac.