Uniunea Europeană a aprobat recent un plan de taxare a importurilor în funcție de cantitatea de carbon emisă în timpul producției lor. Dar acest mecanism va avea nevoie de mai multă muncă, și nu doar din partea factorilor de decizie politică din UE, pentru a avea succesul scontat.
Începând din 2005, UE a utilizat un sistem de comercializare pentru a reduce emisiile de carbon: prevede că marii emițători trebuie să cumpere cote, iar prețul acestora stabilește o taxă implicită pe carbon – în prezent, aproximativ 80 de euro pe tonă.
Dar producătorii din afara Europei nu sunt obligați să plătească această penalizare. Prin urmare, exporturile lor pe continent au un avantaj major, în special pentru oțel și ciment.
Teoretic, taxa la frontieră este menită să compenseze riscul asociat de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon” pe măsură ce producția se deplasează în jurisdicții mai puțin stricte, potrivit Bloomberg. Cu toate acestea, există două probleme principale.
În primul rând, deși taxa, odată introdusă treptat, va menține competitivitatea produselor fabricate în UE pe piața internă, ea nu îi ajută pe producătorii din UE să își acopere costurile mai mari pe piețele externe.
Oficialii dezbat dacă ar putea fi necesare „reduceri” pentru exportatorii din blocul comunitar – subvenții care ar fi probabil ilegale în conformitate cu normele Organizației Mondiale a Comerțului. Lăsând la o parte legalitatea, nu pare deloc ideal să se acorde o scutire pentru emisii atâta timp cât acestea sunt atribuite exporturilor și nu producției sau consumului intern.
În al doilea rând, furnizorii de bunuri către Europa nu vor accepta noua inițiativă. Guvernele vor susține că taxa la frontieră le penalizează în mod nedrept exporturile. Statele Unite au depus deja o plângere. Țările în curs de dezvoltare vor vedea un efort de a le forța, nu de a le ajuta, să urmeze exemplul Europei în ceea ce privește emisiile. Vor avea dreptate.
În practică, aceste plângeri vor duce la adaptări ad-hoc – și aici se află cel mai mare risc economic. UE ar putea considera că SUA reglementează emisiile în așa fel încât să reproducă taxa implicită a Europei, meritând astfel o scutire. Fără îndoială, se vor încheia înțelegeri cu parteneri comerciali mai puțin puternici, de la caz la caz. Lumea va face încă un pas înainte spre un comerț birocratizat.
Taxa de frontieră a Europei amenință să devină o presiune suplimentară asupra unei ordini economice care scârțâie. Comerțul liberal este deja sub asaltul unei renașteri a sentimentului protecționist în multe țări bogate – nu în ultimul rând în SUA – și al șocurilor provocate de pandemie, de războiul Rusiei în Ucraina și de înăsprirea rivalităților geopolitice.
Taxa va avea un preț greu de plătit dacă va agrava această fărâmițare economică.
