Acțiunile producătorilor chinezi de vehicule electrice au crescut în mare parte joi, după ce, cu o zi înainte, Uniunea Europeană a anunțat tarife mai mari de până la 38% pentru aceste vehicule.
BYD, care a fost cel mai mare câștigător al indicelui Hang Seng, a urcat cu 8% în timpul tranzacțiilor de dimineață. Geely cu aproximativ 4%, în timp ce omologii de la Nio și Li Auto și-au văzut acțiunile urcând cu aproximativ 1,5%.
BYD va fi supusă unor tarife suplimentare de 17,4%, Geely 20%, iar SAIC 38,1%. Toate se adaugă la taxa standard de 10% impusă deja pentru vehiculele electrice importate.
Cu toate acestea, analiștii de la Citi au declarat pentru CNBC că taxele suplimentare ale UE sunt „modeste” față de tarifele dure de 100% pentru importurile de EV chinezești în SUA, majorate de la 25% luna trecută de către administrația Joe Biden. „Tarifele punitive ar putea avea un impact pentru sectorul vehiculelor electrice, dar nu ar deraia redresarea în curs a Chinei”.
În decembrie, BYD s-a angajat să construiască o nouă fabrică de mașini electrice în Ungaria, după ce a deschis acolo o fabrică de autobuze electrice. Geely deține producătorul suedez Volvo și a început să mute producția unor vehicule din China în Belgia.
SAIC, care a primit tariful maxim de 38,1 la sută, are o amprentă limitată în UE și încă nu a selectat o țară pentru prima sa unitate de producție europeană. Dar atât BYD, cât și Geely “au investiții substanțiale în Europa”, a precizat Joseph Webster, senior fellow la Centrul pentru Energie Globală al Atlantic Council.
„BYD ar putea să absoarbă cea mai mare parte a tarifelor impuse de UE, deoarece profitabilitatea automobilelor sale este mai mare decât cea a rivalilor”, potrivit Joannei Chen, analist la Bloomberg Intelligence.
Taxele sunt în prezent provizorii, dar vor fi introduse începând cu 4 iulie, în cazul în care discuțiile cu autoritățile chineze nu vor duce la o soluție.
China amenință cu o plângere la OMC
„China își rezervă dreptul de a depune o plângere la Organizația Mondială a Comerțului și de a lua toate măsurile necesare pentru a apăra cu hotărâre drepturile și interesele companiilor chineze”, a declarat He Yadong, purtătorul de cuvânt al Ministerului Comerțului, citat de AFP.
Tarifele UE “constituie un comportament protecționist pur și simplu”, a adăugat oficialul chinez. “Nu numai că dăunează drepturilor și intereselor legale ale industriei chineze de vehicule electrice, dar vor distorsiona și lanțurile de producție și de aprovizionare din întreaga lume, inclusiv din Uniunea Europeană”.
Obervatorii pieței auto avertizează că impunerea tarifelor suplimentare nu va afecta profitul companiiile chineze, deoarece Europa nu este o piață majoră pentru vânzările lor.
Cine arunca bani pe chinezisme.
Incarci la ea 24 de ore si mergi 6 km dar ai de plata 175 de kw. Bateriile nu ”tin” energia.
Ai mașină electrică? Ai avut ocazia sa conduci des mașină electrică?