AcasăEconomieȚară sub ocupație. Producătorii români, călcați în picioare de multinaționalele din comerț

Țară sub ocupație. Producătorii români, călcați în picioare de multinaționalele din comerț

Produsele autohtone, cu prețuri mici și fără chimicalele ucigătoare, sunt efectiv interzise pe piață. Cum marile rețele comerciale, singurele în care producătorii români își pot vinde marfa la un nivel care să le asigure supraviețuirea, refuză să le achiziționeze, populația țării nu are acces la hrană sănătoasă. Unii spun că de vină ar fi sistemul intermediarilor, în care ar fi implicat și politicul și de unde se scot bani grei. Realitatea este însă că România este o țară sub ocupație, care nu are voie să producă, ci să accepte, supusă, statutul de piață de desfacere a Europei.

O bună bucată de vreme, străinii care dețineau marile rețele comerciale din țara noastră au susținut că nu pot primi produse românești pentru că ba nu există cantități suficiente, ba nu sunt conforme standardelor. Între timp, ai noștri au făcut eforturi financiare și s-au adaptat, însă tot degeaba. Refuzurile sunt acum fără explicații.

Fără piață de desfacere, producătorii români sunt sortiți pieirii, lăsând un loc generos pentru importurile alimentare îndoielnice de prin toate colțurile lumii. Peste 60% din hrana românilor vine din afară, ceea ce este absurd pentru un stat cu resurse arhisuficiente. S-a tot vorbit că nu avem producție și că vindem ieftin materii prime și importăm scump alimente procesate. Ceea ce nu se spune însă este că orice încercare de a produce în România a fost sabotată din toate părțile, în special din zona marilor retaileri.

Degeaba produci dacă nimeni nu vrea să-ți vândă marfa. Iar aici trebuie semnalată o problemă cronică a întregii Europe, nu numai a României: incapacitatea de a deschide supermarketuri și hipermarketuri cu capital național, în condițiile în care valoarea investițiilor nu este la un nivel inaccesibil. Mulți producători au spus, de-a lungul timpului, că s-a încercat acest lucru, dar piedicile au venit din toate direcțiile, semn că ordinele de foarte sus sunt că nimeni nu trebuie să iasă din rând.

Povestea ”Cremola”, emblematică

Povestea incredibilă a fabricii românești Cream Land, cu celebra înghețată Cremola, pe care nu reușești să o găsești în magazinele străinilor din țara noastră, este emblematică pentru a defini starea de ocupație în care se află România. Irina Filip, administratorul firmei, se luptă de 6 ani cu morile de vânt, dar nu s-a lăsat învinsă de umilințele la care a fost supusă de toate multinaționalele care patronează marile rețele comerciale.

Politicienii și autoritățile au mimat preocuparea pentru produsele românești abia după ce scandalul a devenit public, însă nimic nu s-a schimbat. Nici măcar Directiva europeană în ce privește combaterea practicilor comerciale neloiale, transpusă pe ultima sută de metri și în legislația românească, care reducea așa-zisul discount al hipermarketurilor, nu a schimbat nimic. După apariția legii, marile magazine pur și simplu au rupt relațiile contractuale cu producătorii români și i-au scos din piață. Cream Land este singurul producător român de înghețată făcută doar cu ingrediente naturale, fără niciun fel de aditivi sau alte chimicale.

De la sfârșitul lui 2018 – începutul anului 2019, producătorul se chinuie să intre pe piață, întâmpinând tot felul de obstrucționări din partea marilor retaileri. În Kaufland a reușit să intre în doar câteva magazine, după insistențe de câteva luni, însă listarea a fost una de formă, pentru că produsul lipsea constant de pe rafturi, în pofida zecilor de mii de plângeri ale consumatorilor, care căutau cu disperare înghețata Cremola. Ulterior, când Irina Filip a făcut public comportamentul Kaufland, listarea s-a extins în toate magazinele, însă cu aceeași problemă: produsul lipsea, frecvent, de pe rafturi. ”Noi avem capacitate de producție de 1.500 de kilograme de înghețată pe oră, însă comenzile erau foarte mici, în pofida cererii uriașe. Și în pofida faptului că prețul era mult mai mic decât produse asemănătoare din import, iar calitatea, incomparabilă”, ne-a declarat Irina Filip, administratorul Cream Land.

Comerciantul încasează de aproape 2 ori mai mult ca producătorul

La Lidl Cremola nu a avut nicio șansă, dat fiind că, după șase luni de corespondență cu producătorul, nu s-a concretizat nimic. Mai mult, Lidl i-a atras atenția producătorului român ca, la stabilirea prețurilor, să țină cont de faptul că ei au 5 depozite și că o să fie niște costuri de transport. Nici experiențele cu Penny și Carrefour nu au fost diferite, bătaia de joc fiind aceeași. O caserolă de 500 ml, care are 365 de grame, nu 220-250 gr cum au ceilalți competitori în caserola de 500 ml, pleacă din fabrică cu 13 lei și ajunge cu 24-26 de lei în magazine, ne spune producătorul. Chiar și acest preț, cu toate adaosurile și discounturile practicate de marile rețele de magazine, este mai mic decât cel al competitorilor din afara țării.

”La începutul anului 2022 Kauflandul ne-a întrebat dacă avem de gând să modificăm prețurile și am spus că nu. Apoi, din martie toate prețurile materiilor prime s-au dublat și s-au triplat, astfel că tot anul am mers în pierdere. Așteptam însă sfârșitul anului, când urma să apară legea care transpunea Directiva europeană care avea scopul eliminării practicilor neloiale în comerțul alimentar. Și atunci avea să se reducă discountul de peste 40% practicat de Kaufland, la 20%. Discount însemna că din prețul de facturare la livrare, producătorul primea cu peste 40% mai puțin. Deci din 15 lei facturați, noi încasam 8,79 lei pe caserola de înghețată. Discountul cuprindea, de fapt, acele taxe de raft și altele, și nu are nicio legătură cu adaosul comercial, care varia între 75% și peste 100%. Deci noi primeam 8,79 lei, iar Kauflandul o vindea cu 24 lei”, ne spune Irina Filip.

Tot ai noștri

Deși directiva interzicea cumpărătorului să impună furnizorului taxe sau plata unui cost în afară de cele care au legătură directă cu vânzarea produselor sale, care țin de logistică, în România legea a introdus taxe de până în 20%, că a avut grijă Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii. După apariția legii, Cream Land a vrut să le facă o diminuare a prețurilor de facturare, știind că discountul va scădea la 20% de la peste 40%, astfel încât să-și acopere costurile și să le rămână și celor de la Kaufland mai mult. Nu a apucat, că a trimis Kaufland un calcul de preț al produselor, astfel încât Cream Land urma să încaseze aceeași bani, deși producea, de 9 luni, în pierdere.

”M-am duelat cu ei vreo două luni de zile, după care m-au delistat în ianuarie 2023. Am făcut plângere la Ministerul Agriculturii și, în scurt timp, m-au listat din nou, pentru ca anul acesta să rezilieze de tot contractul. În acest moment, singurul care acceptă listarea produselor Cremola este Mega Image, în doar 160 de magazine, din peste o mie în toată țara. Și acolo comenzile sunt foarte mici, deși românii trimit zilnic sute și mii de mailuri să întrebe unde pot găsi înghețată românească”, ne-a mai precizat Irina Filip, administratorul Cream Land. Povestea Cream Land este aproape identică cu cea a peste 100 de producători români de hrană sănătoasă, care nu au nicio șansă în lupta cu marile rețele comerciale. În ce privește sesizările la Consiliul Concurenței, acestea nu au avut niciun efect, instituția considerând că nu a existat nicio neregulă din partea multinaționalelor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
16.086 afisari

23 COMENTARII

  1. Cumparam din piata de la micii producatori.De ex.o sunculita fiarta cu usturoi si coapta in jar are pretul de 50 lei/kg, fata de conservatele alea cu 80 lei/ kg sau 100…

    • Bugetarii să primească tichete cu care să fie obligați să cumpere doar produse românești!
      :))

  2. Nu mai cumparati cancer din marile retele de magazine !
    Dramuiti va mai bine banii: cumparati mai scump si mancati mai putin. Postiti mai mult si lasati i pe diavolii de Lidl, Kaufland, Mega Image, Profi, Penny, Selgros, Metro cu marfa pe raft sa iasa din termenul de valabilitate.
    Puterea lor sta in buzunarele voastre !

  3. O țară de sclavi cu acte în regulă este poporul român, când conducătorii nu se gândesc la traiul românilor ci la propriile buzunare nu ai să vezi viață bună aici! Slabe șanse să se schimbe ceva, adevărul ie că ne lipsește acea chemare universală de a ne unii toți într-o suflare și a schimba totul din temelii!!

  4. Dacă nu a fost susținut niciun patron român care a făcut hypermarket…
    Au fost arestați din cine știe ce motive…

  5. Un produs de calitate se remarca prin el insusi, nu bagat cu forta in supermarketuri. Nimeni nu e obligat sa promoveze un produs romanesc doar ca e romanesc dar de care nu are nimeni nevoie.
    Bai bine intrebati-va de ce nu exista un gram de branza romaneasca in magazinele occidentale. Desigur sunt sabotate ! Atunci de ce branza si aiurtul bulgaresc este in orice supermarket in occident, de ce salamul Pick unguresc nu lipseste niciunde la fel ca si carnatii polonezi Krakauer.
    Faceti macar un produs de calitate sa convinga condumatorii nu sa le bagati cu forta pe gat multinationalelelor.

    • Cred ca ții cu ursul, sau ești unul din cei care au afaceri din import!?? Produsele românești sunt net superioare celor din import!

  6. Nu este vorba de ocupatie, cum mereu romanul gaseste scuze. Aici este vorba de puterea si capacitatea de a livra cantitatile necesare unui astfel de lant de supermagazine.

    Aceasi problema o intampina si fermierii din Anglia. Dar ei s-au unit in cooperativa numita Arla si vand laptele sub acest brand. Cooperativa/compania este detinuta de toti acesti fermieri si acum pot face si export.

    Fermele maricele de legume si fructe au linia lor de sortat si ambalat in ferma (cate astfel de ferme sunt in Romania). Spre exemplu merele sunt selectate pe categorii de calitate si cerinte de la supermagazinul cu care are contract. Calitatea 1 merge la M&S si Waitrose, calitatea a 2 merge la Tesco si tot asa pana se ajunge la calitatea pt piata de la colt unde se vand vrac.

    PRODUSELE SUNT AMBALATE IN FERMA CU BRADUL MAGAZINULUI RESPECTIV INCLUSIV PRETUL ESTE ATASAT IN FERMA.

    Deci pretul este agreeat cu cel putin un an in urma cand se stje ce se poate produce. Nu se culege si apoi se cauta cumparator cum se intampla la Matca, Galati. Nu asa functioneaza piata in ziua de astazi. Este nevoie de investitii, planificare, predictibilitate etc.

    Ce nu inteleg mici producatori este ca trebuie sa ai anumite capacitati sa poti livra la supermagazine. Dar nu-i o problema daca nu poti intra in supermagazine, sunt si magazinele de colt unde iti poti castiga clientii daca ai un produs de calitate. Si apoi poti bate la usa supermagazinului sa le spui uite am produsul asta de calitate care face x vanzari pe luna si este foarte apreciat.

  7. Și statul, în prostia lui, autorizează la greu deschiderea de noi supermarketuri a firmelor străine. Magazinele cu produse românești nu mai au loc.

  8. Imi pare rău că țara noastră România,are conducerea idioată, coruptă,…!

  9. Cea mai buna variantă pentru românii producători este sa se unească în toată tara și sa deschidă magazine românești in toată România fără ajutor din partea nimănui implicat in Politică !!@@

  10. Nici marfa romaneasca nu e chiar fara chimicale.De fapt,marfa romaneasca chiar e mai scumpa ca cea de la supermarket,sub pretextul ca e romaneasca……si nici macar nu e tare sanatoasa.Adica pe un borcan de zacusca,se cere 35 de lei……..ca e romaneasca vezi doamne…..da banii celor ce cumpara cresc in copaci?!

    • Supermarketurile impun preturile asa ca produsele românești vor fi mai scumpe decât cele din import asta ca să nu se vândă sa aibă motive sa nu mai listeze produse românești!

  11. Sigura șansă a noastră,a consumatorilor români,este să-i dăm șuturi in cur ministrului agriculturii și primului ministru să se opună politicilor marilor magazine.Viitorul președinte al țării să aibă același tratament daca nu ne apără interesele.Trebuie începută o campanie de denigrare a lor pe toate rețelele de socializare ,fara milă, că au trecut vremurile de stat degeaba in guvern și la Cotroceni .Nu își fac treaba in interesul românilor, afară din funcție.

  12. Fara chimicale ? O păcăleală , din experiența spun că nu poți cultiva nimic fara chimicale . De multe ori produsele românești au mai multe chimicale decât cele importate . Nu mai prostiți lumea .

  13. Claudia tot anti europeană , anti UE, anti bunului simt ai rămas dar ești pro RUSIA , pro COREEA DE NORD pro VENEZUELA du-te fata acolo și stai .

  14. Începem sa invatam cum funcționează, in realitate, economia capitalitsta, dincolo de lozincile cu concurenta libera pe piata. Cam dureros, dar invatam.
    Ca nu avem de ales!

  15. In unul din mesaje scrie ca „pe un borcan de zacusca, se cere 35 de lei” in tara. In America, la magazinul „Euro” zacusca Romaneasca se vinde cu 28-32 lei!

  16. Consumatorul român de preferat să se unească și să boicoteze aceste mizerii, pină la falimentarea lor, este singura metodă eficientă

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger