Dimitrie Muscă, proprietarul complexelor agroindustriale Curtici și Olari din județul Arad, a fost lovit, din nou, de pesta porcină africană, fiind nevoit să ucidă peste 6.500 de porci. Acesta ne spune că biosecuritatea din complexe este draconică și că virusul nu avea pe unde să intre. Suspiciunea acestuia este că a fost un sabotaj și că virusul a fost împrăștiat cu dronele, mai ales că acesta a apărut fix în mijlocul complexului Olari, exact cum s-a întâmplat și la Curtici, în 2021.
România a ajuns să importe circa 90% din carnea de porc pentru consumul intern, după ce industria a fost pusă pe butuci prin apariții repetate ale virusului pestei porcine africane. Cu toate condițiile de biosecuritate extreme, pe care probabil că nicio țară din lume nu le are, virusul reușește, cumva, să pătrundă în fermele românești și să decimeze sute de mii de animale.
Dimitrie Muscă, proprietarul complexelor agroindustriale Curtici și Olari, din Arad, suspectează că este vorba despre un sabotaj, pentru că fermele românești trebuie închise pentru a face loc importurilor. Acesta a fost lovit a doua oară de virus, la complexul din Olari, unde va trebui să ucidă peste 6.500 de porci.
”În complexul nostru nu poate să intre o pasăre, pentru că toate geamurile sunt cu site, nu poate să intre nicio insectă, totul este închis. Eu, care sunt proprietarul complexului de la Olari, care are aproape 13.000 de capete, nu intru în incintă fără să trec prin dușurile de dezinfecție și respect toate regulile și restricțiile instituite. Este o singură intrare și ieșirea tot pe acolo se face. Nu știm cum a putut să intre virusul. Condițiile de biosecuritate din complex sunt draconice și am un medic veterinar, ca director de complex, deosebit de competent și de exigent. Totul este închis, deci virusul nu avea cum să pătrundă decât dacă era împrăștiat cu drona, pentru că avem gurile de aerisire sus”, ne-a declarat Dimitrie Muscă.
Același lucru s-a întâmplat și la Curtici, în 2021. Și atunci, ca și acum, virusul a lovit exact în mijlocul complexului, nu a fost în partea pe unde intră oamenii, ne spune fermierul. Mai mult, a apărut pe gestație, iar dacă era din hrană, ar fi apărut pe tot complexul. La scroafele de reproducție, când a apărut virusul, prima reacție a fost apariția avorturilor, 4-5 scroafe pe zi, apoi a survenit decesul. Dimitrie Muscă a reușit să izoleze hala de îngrășare cu 6.500 de capete, pentru că acolo nu a fost confirmat virusul, și speră să poată salva animalele.
Boala se extinde cu repeziciune
Acum a apărut virusul în lanț, în câteva comune din Arad, la gospodăriile populației, iar la nivel de țară, avem peste 200 de focare, susține Dimitrie Muscă. Acesta arată că, în urmă cu 3 zile a apărut și la Satu Mare un focar de 33.000 de capete de porci, din care 3.600 sunt scroafe. Deja, în două societăți, într-o singură săptămână, sunt aproape 50.000 de capete care trebuie omorâte.
”Cei de la Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România au fost și au vorbit și cu Ilie Bolojan, care știa despre acest lucru, dar nu s-a făcut nimic. Este clar că nu se vrea să se rezolve această problemă, ca să devenim exclusiv importatori de carne de porc, că și-așa am ajuns să importăm aproape 90% din consumul intern. Suntem singura țară care refuză să extermine porcii mistreți, care sunt principalii vectori de transmitere a pestei porcine africane, pentru că sunt interese de la vârful politicii pentru a menține vânătoarea acestora”, ne-a precizat Dimitrie Muscă.
Ne-a trecut glonțul pe la ureche
La momentul actual, Vestul țării este plin de leucoză și de TBC la vaci, atrage atenția Dimitrie Muscă.
”Atunci când a fost febra aftoasă în Ungaria, pentru că i-au dat-o cu dedicație pentru Viktor Orban, dacă nu reușeau ungurii să o oprească și să o lichideze și ajungea în România, nu mai aveam o vacă sau o oaie în țară. Ungurii se laudă că nu au niciun mistreț și niciun caz de pestă porcină pe teritoriul țării. Și se aduce masiv porc în România cu 6 lei-6,50 kilogramul în viu. Guvernul României, Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii nu fac absolut nimic pentru a preîntâmpina decimarea porcilor din țară. Vă dați seama că se omoară atâția porci și se cheltuie foarte mulți bani pentru despăgubiri”, a mai afirmat Dimitrie Muscă.
