Cauta

SUA și China și-au suspendat războiul comercial

Statele Unite și China au anunțat o suspendare de 90 de zile a majorității tarifelor prohibitive pe care și le-au impus reciproc, marcând o dezescaladare a războiului lor comercial

Statele Unite și China  au decis luni suspendarea pentru 90 de zile a majorității tarifelor prohibitive pe care și le-au impus reciproc, marcând o dezescaladare a războiului lor  comercial.

Măsura  va intra în vigoare „până la 14 mai”, au anunțat cele două mari puteri economice ale lumii într-o declarație comună publicată după două zile de negocieri la Geneva.

Concret, ambele părți își vor reduce temporar tarifele cu 115%. Anunțul acestui armistițiu a adus imediat o ușurare pe piețele financiare, bursa din Hong Kong înregistrând o creștere de peste 3 % în minutele care au urmat publicării declarației comune, relatează AFP.  Dolarul, care a avut de suferit de pe urma războiului comercial, s-a redresat în raport cu yenul și euro.

Întâlnirea de la Geneva a fost prima față în față între înalți oficiali din cele două națiuni de când  Trump a impus, la începutul lunii aprilie, o suprataxă de 145 % asupra bunurilor provenite din China, pe lângă taxele vamale preexistente. Beijingul a ripostat cu tarife de 125% asupra importurilor americane.

Reducerea acestor taxe vamale este „în interesul comun al lumii”, a comentat luni Ministerul chinez al Comerțului, salutând „progresele substanțiale” în negocierile cu Washingtonul.

Negocierile au avut loc cu „mare respect”, iar rezultatul lor arată că „niciuna dintre părți nu dorește o ruptură economică”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent. El dorește ”o relație mai echilibrată cu China”, argumentând că barierele vamale introduse în ultimele luni au instituit de facto un ”embargo” asupra comerțului între cele două țări.

Potrivit declarației comune, SUA și China au convenit, de asemenea, să „stabilească un mecanism pentru continuarea discuțiilor privind relațiile comerciale și economice”.

Duminică, Casa Albă a salutat ceea ce a numit un nou „acord comercial” cu China, fără a oferi detalii suplimentare. Vicepremierul chinez He Lifeng a raportat „progrese semnificative” pe care le-a descris ca fiind „sincere, aprofundate și substanțiale”.

„Negocierile marchează un important pas înainte și, sperăm noi, sunt de bun augur pentru viitor”, a precizat directorul general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, după ce s-a întâlnit chiar cu He Lifeng. „Progresul este important nu numai pentru Statele Unite și China, ci și pentru restul lumii, în special pentru cele mai vulnerabile state”.

Războiul comercial dintre Beijing și Washington a zguduit piețele financiare globale și a alimentat temerile legate de inflație în Statele Unite și de o încetinire economică.

Ultimele stiri

  • Plantele Care Vindecă Mintea: 7 Remedii Naturale Pentru Echilibru Emoțional
  • A fost semnat Memorandumul de Înțelegere între JP Srbijagas și SNTGN Transgaz SA – FOTO
  • „Conștient, nu dependent” – Fundația Dan Voiculescu a lansat campania națională antidrog la Școala Gimnazială Nr. 206 din București
  • Cartel Alfa: Nu vom accepta tăieri unilaterale care pun pe umerii angajaților din sectorul public întreaga povară a ajustărilor bugetare
  • BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public: „La aproape 15 ani de la reforma toxică promovată în 2011 de Guvernul Boc…”
  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Aviația indiană în… alb și negru!
  • Proiect OUG: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu trei luni/Se așteaptă decizia Guvernului
  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Exit mobile version