Cauta

Strategul economic al PSD șterge pe jos cu Guvernul Bolojan. Rezultatele sunt catastrofale

PSD șterge pe jos cu Guvernul Bolojan- Ziarul National

Austeritatea impusă de Bolojan a agravat și mai mult situația economic a României

Cristian Socol, strategul economic al PSD, a demonstrat că măsurile de austeritate nu au funcționat, în pofida declarațiilor optimiste ale Guvernului Bolojan. Analistul a arătat că, în execuția bugetară pe primele 9 luni ale acestui an, deficitul bugetar este relativ același ca pondere în PIB, dar mai mare cu peste 6 miliarde de lei în sumă absolută decât în 2024. Totodată, acesta a semnalat că au crescut cheltuielile cu personalul, iar cele cu dobânzile au explodat pur și simplu.

PSD șterge pe jos cu Guvernul Bolojan- Ziarul National”România a dovedit angajament ferm, progres structural în termeni de cheltuieli și venituri, respectiv rezultate măsurabile în consolidarea fiscal-bugetară”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Optimismul exagerat al acestuia a fost contrazis sec chiar de către strategul economic al PSD, prof. univ. dr. Cristian Socol, care a demonstrat, cu cifre, că, în execuția bugetară din ianuarie până în septembrie 2025, deficitul bugetar este relativ același ca pondere în PIB cu cel din 2024 și cu 6,3 miliarde lei mai mult în sumă absolută. ”Deci cu salarii și pensii înghețate, tăieri de sporuri și indemnizații, cu TVA, accize și alte taxe mărite, inclusiv la mame, veterani de război și românii cei mai săraci – fără venituri și cu eliminarea facilităților fiscale, deficitul este mai mare în valoare nominală decât anul trecut”, a afirmat Cristian Socol.

Acesta a semnalat că, în septembrie, deficitul lunar a fost de 16,1 miliarde lei față de 9,92 miliarde lei în luna august. Totodată, veniturile fiscale sunt în cădere, ele aveau o rată de creștere de 11% la 8 luni și o dinamică pozitivă de 10,7% la 9 luni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar dinamica veniturilor din TVA este sub inflație, ceea ce demonstrează că baza macroeconomică la care se raportează a scăzut, consumul fiind în scădere.

Dobânzile mari, cauzate de incertitudinea politică

Cheltuielile de personal s-au redus ca pondere în PIB (6,7% din PIB față de 6,8% din PIB în 2024), dar au fost mai mari în valoare nominală cu 7,2 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 7,4%, sub rata inflației, susține analistul economic.

”Cheltuielile cu dobânzile au explodat, majorându-se cu 50% la 9 luni 2025 față de anul trecut, cu un plus de 13,3 miliarde lei. Principalele cauze sunt legate de cele două salturi la dobânzile la care România se împrumută: februarie-martie 2022 efectele invaziei și ale războiul din Ucraina și decembrie 2024 -mai 2025 efectele anulării alegerilor prezidențiale și incertitudinea politică. Dobânzile sunt ținute sus de contagiunea negativă a războiului din Ucraina și de declarațiile apocaliptice privind <<intrarea în incapacitate de plată>>, <<nu mai sunt bani de pensii și salarii>>, propagandă care ne costă enorm”, a avertizat Cristian Socol. Analistul economic preconizează că o sumă de 15-20 miliarde lei se va tăia de la investiții în acest an, deoarece la 9 luni execuția este de doar 55% din investițiile totale prinse în buget și rectificare.

Cad motoarele creșterii economice

Motoarele creșterii economice sunt în cădere, susține Cristian Socol, iar pachetele de ajustare fiscal-bugetară nu se văd în încasări structural mai mari la buget, efectul contracționist al măsurilor asupra economiei reale fiind mai puternic.

”Creșterea TVA, a accizelor etc a fost o alegere greșită din punct de vedere economic și social, în timp ce bugetul se bazează în continuare pe impozitele și taxele aplicate muncii, mai degrabă decât pe cele aplicate capitalului. Cu toate măsurile de austeritate luate, cu toate creșterile de taxe și impozite, cu eliminarea facilităților fiscale și cu o cvasi stagnare a investițiilor făcute din buget, deficitul persistă ca pondere în PIB și este mai mare cu 6,3 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut. Soluțiile sunt implementarea rapidă a Programului de Relansare Economică propus de social-democrați, raționalizarea cheltuielilor publice printr-o reformă structurală, fundamentată cu cifre și impact, nu prin simple concedieri, pe baza flerului, implementarea impozitului progresiv și a progresivității taxării, precum și reducerea evaziunii fiscale și a arieratelor la bugetul de stat”, a mai precizat Cristian Socol.

Ultimele stiri

  • „Totul este mai scump”. Cât costă masa de Crăciun în acest an. Mulți români își calculează bugetul până la ultimul leu
  • Pensionarii din întreaga lume care au pus un ban deoparte cât timp au muncit aleg să se retragă într-o ţară apropiată de România
  • Protest al sindicaliștilor, joi, la Cotroceni! Austeritatea scoate oamenii în stradă/Nicușor Dan e plecat din țară
  • Donald Trump a ţinut un discurs în faţa naţiunii, la 11 luni de mandat la Casa Albă. L-a desfiinţat pe Biden, apoi a anunţat cine primeşte câte 1.776 de dolari
  • Accident grav în București. O mașină s-a răsturnat, trei oameni au fost transportați la spital
  • Bolojan îi ia la țintă și pe românii cu handicap: „E o problemă serioasă” / Ce plan are premierul cu salariul minim
  • Din mila Guvernului, masa caldă primită de elevi ar urma să fie mai “consistentă” cu… 1,5 lei: “Nici măcar un ziar nu iei de banii ăștia”
  • PSD şi PNL au “dat-o la pace” în Coaliție, pe reformă: se reduc cu 10% cheltuielile în administraţia centrală, iar salariul minim creşte de la 1 iulie. Bolojan a avut o condiţie
  • Imunitatea porcului
  • Horoscop 18 decembrie 2025 – Păstrați-vă echilibrul și respectați regulile
  • Exit mobile version