Sistemul bancar mondial, în cutia pisicii

Celebrul experiment de gândire din mecanica cuantică postulează că, dacă o pisică este închisă într-o cutie cu o substanță mortală, nu se poate ști dacă mai este în viață până când nu se deschide respectiva cutie. Între timp, pisica este simultan „vie și moartă”.

La fel se întâmplă și cu sectorul bancar în prezent: nu putem ști dacă săptămâna trecută a fost o serie de probleme idiosincratice și controlabile sau dacă a fost începutul unei crize bancare de tip 2008. În momentul de față, este vorba de ambele.

Investitorii și deponenții trebuie să creadă nu numai că băncile au rate bune de capital, acces larg la lichidități și se comportă în mod responsabil, ci și că arhitectura de supraveghere și reglementare instituită după 2008 pentru a salva sistemul funcționează.

Pe termen scurt, pot exista gradații de încredere. Dar, atunci când ne uităm în cele din urmă în cutie, investitorii trebuie să aibă încredere în toate aceste lucruri sau în niciunul. Este un rezultat binar: pisica nu poate fi nici un pic moartă.

Motivul arată că recenta instabilitate bancară este o serie de probleme controlabile, bazate în principal pe probleme de supraveghere și de management. Silicon Valley Bank, Silvergate Bank și Signature Bank au fost neobișnuit de expuse la riscul ratei dobânzii atât prin clientela lor (ea însăși un fenomen al unui mediu cu rate scăzute), cât și prin activele lor (obligațiuni pe termen lung care au trebuit să fie vândute cu o pierdere uriașă pentru a răscumpăra depozitele).

First Republic, cu o bază bogată de deponenți care ar putea fi în mare parte neasigurată, a fost, de asemenea, prinsă în preocupările legate de lichiditate. Credit Suisse, care a mai avut probleme de multe ori înainte din mai multe motive, se confruntă acum atât cu probleme de încredere, cât și de lichiditate.

Vestea bună, notează Fianancial Times, este că multe s-au schimbat din 2008. Băncile sunt mult mai bine capitalizate și reglementate decât înainte de criza financiară mondială. Și oricât de îngrozitoare a fost acea perioadă, bancherii au învățat multe lecții din ea, printre care importanța unei acțiuni rapide și decisive pentru a opri contagiunea.

Băncile centrale au intervenit în calitate de creditori de ultimă instanță. Rezerva Federală a SUA și Trezoreria garantat toate depozitele pentru SVB și Signature Bank. Fed a creat un nou program de creditare, Bank Term Funding Program, pentru băncile care aveau în evidență titluri de valoare sub apă și care puteau accesa la paritate. Banca Națională a Elveției a acordat Credit Suisse o linie de credit de până la 50 de miliarde de franci elvețieni (54 de miliarde de dolari).

Vestea proastă este că, până în prezent, încrederea în sectorul bancar nu a fost restabilită. La o săptămână de la anunțarea programelor americane, First Republic rămâne sub presiune – chiar și după ce a primit depozite de 30 de miliarde de dolari de la bănci mai mari.

Băncile centrale și autoritățile de reglementare trebuie să facă mai mult pentru a restabili încrederea. Încrederea fundamentală în sistemul bancar se clatină. În cazul în care chiar și câteva bănci mici vor trebui să reducă activele, problemele de solvabilitate vor deveni contagioase. Piețele private ar putea submina stabilitatea financiară.

Nu ar trebui  ca bancherii să presupună că pisica a murit,  dar vor continua să fie loviți de o  dislocare a pieței pe măsură ce băncile centrale continuă să retragă lichiditatea prin creșterea ratelor și prin reducerea bilanțurilor.

Este pentru a treia oară în două decenii când au probleme bancare, după criza financiară și criza din zona euro. Se impun mai multe eforturi pentru a reconstrui și a menține încrederea în sistem. Chiar dacă pisica este în viață de data aceasta, bancherii nu pot presupune că are nouă vieți.