Conducerea Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) ne spune că atât Ministerul Agriculturii, cât și membrii Comisiei de Agricultură din Senat vor să oprească sistemul antigrindină până la efectuarea studiului de impact asupra precipitaţiilor. Fermierii din judeţele Prahova, Vrancea, Buzau, Iaşi, Vaslui, Timiş au raportat, în ultimii 5 ani, scăderi semnificative ale precipitaţiilor în zonele limitrofe staţiilor de tragere cu rachete, iar de anul trecut s-a reușit, prin ordin, stoparea rachetelor în tot județul Prahova.
Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 300/26.07.2024, prin care rachetele antigrindină nu vor mai fi trase pe raza județului Prahova. Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) susține că decizia instanței confirmă caracterul justificat al măsurii adoptate de Ministerul Agriculturii, într-un context sensibil pentru sectorul agricol.
De altfel, conducerea Ministerului Agriculturii, precum și membrii Comisiei pentru Agricultură din Senat au anunțat că funcţionarea sistemului va fi suspendată până la analizarea rezultatelor studiului de impact și omologarea punctelor de tragere. Forumul APPR a întreprins numeroase demersuri în ultimii ani pentru a atrage atenția asupra efectelor funcționării sistemului antigrindină, în condițiile în care punctele de tragere nu sunt omologate și nu există un studiu științific de impact, în special asupra regimului de precipitații.
”Nu avem, până în prezent, un studiu independent și transparent care să confirme că folosirea acestor sisteme nu afectează cantitatea de ploaie, deși sistemul funcționează de peste 20 de ani. Fermierii sunt direct expuși schimbărilor climatice și observă în teren efectele acestora asupra producției. În paralel cu intensificarea acestor fenomene, au fost formulate constant plângeri din partea fermierilor în zonele unde funcționează sistemele antigrindină. Subliniem că aceste sisteme nu sunt utilizate în alte state europene în forma și modul de operare adoptate în România. Lipsa unor cercetări riguroase face ca în zonele în care s-au făcut trageri să apară seceta extremă”, a transmis FAPPR.
Impact direct asupra mediului
Este inadmisibil ca funcționarea unui astfel de sistem, care are impact direct asupra mediului, a biodiversității și a precipitațiilor (impact cantitativ și calitativ), să nu aibă la bază atât autorizări speciale de mediu, cât și studii riguroase științifice care să certifice și să-i susțină funcționarea, atrag atenția reprezentanții FAPPR. În același timp, reprezentanții fermierilor consideră oportună oprirea completă a sistemului, în toate punctele de tragere din țară, și reiterează necesitatea realizării unui studiu științific de impact, transparent și independent, privind influența sistemului antigrindină asupra precipitațiilor, dar și omologarea fiecărui punct de lansare în parte, în conformitate cu standardele tehnice și de mediu în vigoare. Totodată, aceștia susțin întărirea cercetărilor și a implementării unor sisteme care să stimuleze producerea de precipitații în România.
Scădere drastică a precipitațiilor
În ultimii ani, fermierii din zonele unde sunt active rachetele antigrindină au înregistrat o reducere drastică a cantităților de precipitații, comparativ cu perioadele anterioare instalării acestui sistem, a semnalat FAPPR. Dacă inițial scopul sistemului era protecția culturilor împotriva grindinei, în realitate, acesta pare să aibă un efect negativ asupra formării ploilor esențiale pentru agricultură. Astfel, fermierii din judeţele Prahova, Vrancea, Buzau, Iaşi, Vaslui, Timiş, ca urmare a monitorizărilor făcute în fermele lor, au raportat scăderi semnificative ale precipitaţiilor în zonele limitrofe staţiilor de tragere cu rachete. Dacă sistemul antigrindină interferează cu formarea precipitațiilor, atunci fermierii nu pierd doar ocazional o cultură din cauza grindinei, ci sunt expuși secetei sistematice, ceea ce duce la pierderi economice mult mai mari, a mai avertizat FAPPR.
Sa vedeti ce pling aia de la fițuica activenews, haoleu dezastru national,siguranta nationala in pericol! Deși rachetele antigrindina au afecte grave provoaca seceta, aia nu și nu ca-s bune! ,,Specialiștii” au zis ca nu-s dovezi ca provoaca seceta!! (Specialiști la fel ca aia cu seru minune!) Fara sa asculte oamenii din zonele calamitate de seceta de ani de zile din cauza rachetelor antigrindina.Cit timp au functionat sistemele antigrindina, deși locuiesc la numa 20 km de ele am avut niște grindina cit oul de gaina ,am doua gauri in acoperiș,provocate de grindina, atenție cit timp sistemele antigrindina funcționau! Așa ca duca-se pe pustii sistemele antigrindina!