AcasăEconomieSiguranța circulației pe calea ferată, în pericol. Zeci de mecanici, prinși beți...

Siguranța circulației pe calea ferată, în pericol. Zeci de mecanici, prinși beți la bordul locomotivelor

Ministrul Transporturilor s-a trezit că nimeni nu îi verifică pe operatorii privați de pe calea ferată

După mai multe accidente feroviare, Ministerul Transporturilor și-a adus aminte că, de prin 1998, odată cu schimbarea legislației, nu mai există niciun fel de control asupra operatorilor privați de transport călători pe calea ferată, în ce privește regulile referitoare la siguranța circulației. Motivând necesitatea unor noi reglementări, ministerul ne spune că, între 2023 și 2024, aproape 70 de mecanici de locomotivă au fost depistați beți la ”volan”, marea lor majoritate fiind angajați ai companiilor private.

trenMinisterul Transporturilor s-a trezit și a realizat că nu există reglementării la nivel primar care să permită elaborarea unor norme privind verificarea, constatarea și sancționarea consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, în cazul personalului cu atribuții privind siguranța circulației în transportul feroviar.

Astfel, la acest moment, singura reglementare în domeniul feroviar cu privire la constatarea și sancționarea unor abateri săvârșite de personalul din unitățile de căi ferate aflat sub influența de băuturi alcoolice este  Ordinul Ministrului transporturilor și telecomunicațiilor nr. 855/1986 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea disciplinei în unitățile Ministerului Transportului și Telecomunicațiilor, ordin care a fost aplicabil ,,personalului muncitor din toate unitățile Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor”.

Începând cu anul 1998, după reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, prevederile acestui ordin au devenit inaplicabile pentru operatorii de transport feroviar cu capital privat, precum și pentru operatorii economici care desfășoară activități cu specific feroviar, alții decât cei aflați în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, semnalează ministerul.

Accidente feroviare

Potrivit notei de fundamentare a unui proiect de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Transporturilor, în perioada ianuarie 2023 – decembrie 2024. au fost constatate un număr de 68 de cazuri de executare a serviciului de către personalul cu responsabilități în siguranța circulației feroviare aflat sub influența consumului de băuturi alcoolice. Din numărul total de cazuri constatate, 3 s-au soldat și cu accidente feroviare din care 1 în anul 2023 și 2 în anul 2024.

Accidentul din 2023 s-a produs în data de 17 mai, ora ora 02:57, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, secția de circulație Videle – Giurgiu Nord, linie simplă, neelectrificată, în stația CF Toporu, la km. 31+100, unde trenul nr. 79562 format din locomotiva izolată DA 1692, aparținând operatorului de transport feroviar (OTF) United Railways SRL, având comanda de intrare dinspre halta de mișcare Vlașca, la linia I, directă. Trenul nu a oprit și a depășit semnalul de ieșire XI aflat pe poziția de oprire, a talonat macazul nr. 2 din stația de cale ferată Toporu, angajându-se în linie curentă și a tamponat frontal trenul nr. 88342, format din locomotiva izolată DA 1566, aparținând OTF Rail Cargo Carrier Romania SRL. În urma coliziunii, cei 2 mecanici au fost transportați la spital de către echipajul SMURD sosit la fața locului.

Alcoolemie de 0,45 la mie

În ziua de 01.05.2024, trenul de marfa nr.67752-001 (aparținând operatorului de transport feroviar SC Tehnotrans Feroviar SRL) a fost programat pentru circulație pe distanța Argeșel-Roman. Trenul a fost expediat din hm. Argeșel la ora 02:00 în data de 02.05.2024 și a avut o oprire în stația CFR Golești (11 minute) unde a primit ordinul de circulație nr.419888, după care și-a continuat drumul spre stația CFR Titu. La ora 8:45, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF București, secția de circulație Golești–Titu, trenul de marfă nr.67752-001 a depășit, contrar reglementărilor în vigoare, semnalul de ieșire al stației CFR Găești.

Totodată, la data de 15.05.2024, ora 16:45, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale CF Craiova, secția de circulație Filiași – Tg Jiu  (linie dublă electrificată), în halta de mișcare Copăcioasa, la manevra de regarare a Drezinei Camion DC 008, aparținând Sucursalei Regionale CF Craiova – Secția L5 Târgu Jiu, de la linia 2 la linia 1, s-a produs depășirea semnalului Y2 în poziție pe oprire urmată de deraierea de ambele osii a drezinei peste macazul nr.1. Drezina Camion DC 008 a fost repusă pe șine la ora 16:47. Circulația trenurilor între haltele de mișcare Copăcioasa și Pojogeni a fost închisă în mod accidental în intervalul orar 14:45-17:15. Indirect au întârziat 3 trenuri de călători cu un total de 175 minute. În urma producerii acestui incident și a verificării cu aparatul Drager (etilotest) a mecanicului de locomotivă care a deservit drezina DC 008 și a rezultat o alcoolemie de 0,45 la mie în aerul expirat.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
599 afisari

2 COMENTARII

  1. Concluzia??? Mecanicii de locomotiva din ROMANIA sunt mai BUNI decat mecanicii de locomotive din JAPONIA, care daca au, o intarziere de un MINUT, sunt decapitatzi, pe cand ai nostrii sunt ….PREMIATzI. Anul trecut prin vara, am vrut sa plec la mare cu Rapidul ????, Bucuresti- Constanta, dar am avut o problema cu masina si o intarziere de 15-20 de minute sa ajung la Gara de Nord. Totul a decurs comform planului pentru ca totzi calatorii cu aceiasi destinatzie, au trebuit sa astepte circa 2 ore pana ce mecanicul de locomtiva si-a revenit din COMA. 😂, iar rezervele ???erau cu totzii la…DEZINTOCSICARE 🤣🤣🤣 HAI RAPIDUL.

  2. Da, ce ? Au murit toți supracontrolorii de pe calea ferată.? Dacă da, atuncea nenea ministrul conduce un sat fără câini, ori, unde nu e cine sta de pază, nu trebuie ministru, totul e la liber. Altfel, întreabă-i dom menester, ce pățeau mecanicusii prinși cu licori bahice la purtător pe vremea ăluia știi matale… nu zic să nu fiu acuzat ca nostalgic. Nu pățeau nimic, că n-aveau curajul să se apropie de gara dacă au făcut gargară cu tării.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger