Ministerul Energiei a forțat introducerea pe ordinea de zi a AGA Nuclearelectrica finanțarea reactoarelor modulare americane cu câteva sute de milioane de dolari, ca o alternativă sau o completare a banilor din Fondul pentru modernizare. Contractele și costurile sunt ținute la secret, ele ascunzând, de fapt, finanțarea ilegală a unei companii private americane, într-un proiect abandonat de autoritățile din SUA. Firma pe jumătate privată, RoPower Nuclear S.A., va garanta împrumutul de la Nuclearelectrica cu un activ care valorează de peste 10 ori mai puțin.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, forțează, din nou, Nuclearelectrica să finanțeze cercetările pentru dezvoltarea reactoarelor modulare nucleare, care aparțin unei firme private din SUA. Ultima oară, reprezentantul ministerului Energiei în AGA Nuclearelectrica a refuzat să-și asume ilegalitatea alocării fondurilor, dar rămâne de văzut dacă însuși Burduja își va pune semnătura pe un astfel de document.
Devalizarea Nuclearelectrica se face în numele unui așa-zis parteneriat cu NuScale din SUA, un parteneriat care înseamnă proiectul lor, cu licență și proprietatea intelectuală cu tot, și finanțarea noastră, fără absolut niciun beneficiu. La costurile de 9 miliarde de dolari la care se ajunsese în SUA, motiv pentru care a și fost abandonat proiectul de către finanțatori, sumă care urmează să se majoreze, trebuie să fii nebun să crezi că investiția se va amortiza vreodată. Reamintim că, în comparație, două reactoare de la Cernavodă, cu 1.400 MW, vor costa 7 miliarde de dolari, în timp ce SMR-urile americane ar avea o capacitate de doar 460 MW. Ca să-și scoată banii investiți până acum, americanii merg înainte, mai ales că au găsit și fraierul de serviciu, în speță statul român, care s-a arătat, în slugărnicia sa, dispus să suporte costurile. Când va fi gata, dacă va fi gata, eventual îl vor vinde României, singurul cumpărător dispus să se sinucidă economic de dragul americanilor.
Anomalia secolului
Experții în energia nucleară spun că România plătește dezvoltarea proiectului NuScale, ceea ce este absolut anormal. În general, contractezi un obiectiv de acest gen, cum a fost și cazul Cernavodă.
”Te duci la furnizor, care are deja proiectul făcut, te uiți pe el, îl analizezi să vezi dacă respectă legislația și normele din România și după aceea îi spui că vrei să construiești aici și furnizorul îți dă un preț. În preț intrau documentația (pe care NuScale nu o are, că trebuie să o facă), echipamentele și licența. Anomalia la aceste reactoare modulare este că, neexistând proiect, beneficiarul, adică statul român, le dă bani să facă proiectul. Întrebarea cheie este dacă România va avea vreun drept asupra acestui proiect, dacă investește atâția bani. Pentru că totul se ține la secret”, au avertizat experții în energia nucleară.
Pe ordinea de zi a AGA Nuclearelectrica din 18 iulie, Ministerul Energiei a solicitat să se introducă aprobarea continuării Proiectului bazat pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici în baza documentației tip studiu de prefezabilitate revizia 1.1., precum și mandatarea reprezentantului SNN în Adunarea Generală a Acționarilor Societății RoPower Nuclear S.A., să voteze pentru aprobarea încheierii Contractului FEED Faza 2 Offshore și a Contractului FEED Faza 2 Onshore.
Ipotecă mobiliară
Pe aceeași ordine de zi a AGA, Sebastian Burduja a introdus aprobarea majorării plafonului împrumutului acordat de SNN până la concurența sumei de 243.000.000 dolari și, totodată, aprobarea încheierii, de către SNN, în calitate de împrumutator/creditor, a Actului adițional nr. 3 la Contractul Cadru de împrumut nr. 1 din data de 16.08.2023, cu mențiunea ca accesarea acestui împrumut se va face de către societatea RoPower Nuclear S.A. (împrumutatul) numai în măsura în care nu se va putea asigura finanțarea Proiectului SMR de la Doicești din alte surse (capital social, generat prin modificarea structurii acționariatului RoPower Nuclear, sau împrumuturi/credite bancare sau alte surse de finanțare) și, oricum, numai până la identificarea unor astfel de alte surse de finanțare.
În același timp, se va aproba încheierea de către SNN cu RoPower Nuclear, a Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Ipotecă Mobiliară încheiat de SNN cu RoPower Nuclear, pentru garantarea acestui împrumut. Foarte important de precizat este că centrala de la Doicești a fost cumpărată cu 14 milioane de euro, aceasta constituind garanția ipotecară pentru un împrumut de peste 240 milioane de dolari.