Parlamentarii USR vor să reducă orice risipă de combustibil la instituțiile publice și să le oblige să instaleze sisteme GPS pe toate autoturismele acestora. Inițiatorii proiectului de lege susțin că, prin această măsură, s-ar face economii de circa 100 milioane de lei anual, extrapolând economiile din mediul privat. Ce nu spun cei de la USR este că așa-zisa economie va fi anihilată de costurile cu achiziția acestor aparate, precum și de costurile lunare cu monitorizarea GPS, care se face de către firme specializate.
Sub pretextul reducerii cheltuielilor publice, parlamentarii USR au pus tunurile pe bugetari și cer instituțiilor publice să monitorizeze prin GPS toate deplasările făcute cu mașinile acestora. Inițiatorii proiectului de lege susțin că instituţiile statului cheltuie anual sume substanţiale pe carburant şi întreţinerea autoturismelor din parcurile auto și că lipsa unui sistem unitar de monitorizare lasă loc risipei, utilizării nejustificate a resurselor şi, uneori, chiar abuzurilor.
Analiza datelor transmise de ministere referitoare la consumul și cheltuielile cu parcurile auto confirmă îngrijorările legate de risipa resurselor publice, susțin cei de la USR. ”Concluzia justificată este că, în acest moment, statul român nu ştie exact cine, când, cum şi cât consumă. Numărul autoturismelor utilizate de ministere şi instituţiile din subordine este de 40.000, iar suma totală cheltuită anual pe combustibil depăşeşte 290 de milioane de lei. Prin extrapolarea acestor date la toate instituţiile publice din teritoriu, care nu sunt în subordinea Guvernului, am avea harta generală a risipei pe care astăzi putem doar să o intuim. În mediul privat, introducerea sistemului integrat de monitorizare prin GPS a dus la reducerea costurilor cu 30%. Pornind de la această realitate, aplicarea unui astfel de sistem de monitorizare ar aduce doar la nivelul instituţiilor centrale o economie de aproximativ 100 de milioane de lei anual”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.
Ministerul Mediului, campion la risipă
Economiile ar fi şi mai semnificative dacă Guvernul ar centraliza achiziţia de combustibil şi ar negocia un preţ unitar la nivelul tuturor ministerelor şi a entităţilor din subordine, susțin inițiatorii. Din răspunsurile primite de la aceste instituții, parlamentarii USR au depistat diferenţe uriașe şi nejustificate cu privire la tariful pe care ministerele îl achită pentru combustibil. Ministerul Apelor şi Pădurilor cheltuie 13 lei/litru de carburant, în timp ce Ministerul Dezvoltării doar 3,54 de lei/litru.
”Programul oferă o evidenţă clară a utilizării vehiculelor, generează foi de parcurs, monitorizează consumul de carburant şi optimizează resursele publice. Instituţiile care l-au implementat au redus cheltuielile, au eliminat risipa şi au asigurat mai multă transparenţă. Mai mult, prin scăderea consumului de combustibil au contribuit şi la protejarea mediului. Aplicat la nivel naţional, acest sistem ar economisi anual sute de milioane de lei doar prin optimizarea utilizării parcurilor auto”, mai arată inițiatorii proiectului de act normativ. Implementarea sistemelor GPS, cerută de parlamentari, pornește nu de la o ipoteză, ci de la certitudinea că aproape toți angajații instituțiilor publice ar folosi mașinile în interes personal, de aici și risipa. Însă, în condițiile austerității din ultimii ani, care a lăsat marea majoritate a acestor instituții cu bani insuficienți chiar și pentru acoperirea necesarului de combustibil, impunerea unor cheltuieli cu achiziția sistemelor și plata lunară a monitorizării va însemna o povară financiară în plus. Desigur, achiziția în masă a sistemelor GPS și numărul uriaș de contracte care s-ar încheia cu firmele de profil sună cumva a dedicație.
Amenzi de 50.000 de lei
Potrivit proiectului de lege inițiat de parlamentarii USR, instituțiile publice vor avea obligaţia de a echipa autoturismele din parcul auto propriu cu sisteme de localizare şi monitorizare a flotei auto în vederea limitării consumului de combustibil. Entităţile care nu respectă această obligaţie şi cărora le lipseşte foaia de parcurs generată de sistemul de localizare şi monitorizare a flotei auto, nu vor putea să-şi deconteze din bugetul instituţiei cheltuielile cu combustibilul. Nerespectarea prevederilor de echipare a vehiculelor cu sisteme GPS va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de la 10.0001ei la 50.000 lei, se mai precizează în documentul citat.