AcasăEconomieScandal Paris-Berlin. Unitatea europeană umblă cu capul spart

Scandal Paris-Berlin. Unitatea europeană umblă cu capul spart

Disputele franco-germane cu privire la rolul energiei nucleare în lupta împotriva schimbărilor climatice și la interzicerea motoarelor cu combustie internă în 2035 umbresc summitul șefilor de stat și de guvern din UE de joi și vineri, dedicat modalităților de stimulare a competitivității economiei europene.

O întâlnire bilaterală franco-germană este programată pentru vineri dimineață, în condițiile în care relațiile dintre cele două puteri europene sunt tensionate de luni de zile.

Contextul este dificil pentru președintele francez Emmanuel Macron, confruntat cu manifestații violente acasă pe tema reformei pensiilor. Dar și pentru cancelarul german Olaf Scholz, aflat în dificultate în sondaje și încurcat în diviziunile coaliției sale.

Săptămâna trecută, Parisul și Berlinul s-au confruntat în legătură cu locul energiei nucleare într-o propunere de regulament al Comisiei Europene privind politica industrială.

Franța și o duzină de alte țări, inclusiv România, care se bazează pe această tehnologie doreau să obțină recunoașterea atomului în mijloacele care trebuie susținute pentru decarbonizarea economiei, împotriva opiniei Germaniei și a unei mâini de țări antinucleare.

În cele din urmă, Parisul a reușit să obțină menționarea energiei nucleare, obținând o victorie simbolică. Dar, în practică, acest sector nu va beneficia de aproape niciunul dintre avantajele prevăzute în text, cum ar fi accelerarea procedurilor de autorizare a proiectelor sau facilitățile de finanțare de care vor beneficia energiile regenerabile.

În cadrul Consiliului, care reunește cele 27 de state membre, și al Parlamentului European, este deja în curs o bătălie pentru reformularea textului.

Un alt element al disputei: automobilul. La începutul lunii martie, Germania și-a șocat partenerii prin blocarea unui text cheie al planului UE privind clima, referitor la emisiile de CO2 provenite de la autovehicule, pe care îl aprobase deja.

Textul, care va impune efectiv motoare 100% electrice pentru mașinile noi începând cu 2035, fusese convenit în octombrie între statele membre și negociatorii Parlamentului European și a fost aprobat oficial la mijlocul lunii februarie de către deputații europeni în plen.

Pentru a-și justifica răsturnarea de situație, neobișnuită în acest stadiu al procedurii, Germania a cerut Comisiei Europene să vină cu o propunere care să deschidă calea vehiculelor care funcționează cu combustibili sintetici.

Această tehnologie, care este încă în curs de dezvoltare, ar consta în producerea de păcură din CO2 produs de activitățile industriale cu ajutorul energiei electrice cu emisii reduse de carbon. Promovată de constructorii germani și italieni de automobile premium, ea ar permite continuarea utilizării motoarelor cu combustie internă după 2035.

Executivul UE poartă discuții cu Berlinul pentru a găsi o soluție de ieșire din această criză. Ideea este că va clarifica, într-un text separat, cum va putea UE să dea undă verde în viitor combustibililor sintetici, fără a-și periclita obiectivele de reducere a emisiilor de CO2.

Blocajul german este o inițiativă a liberalilor din FDP, care încearcă să profite de impopularitatea pe care o provoacă sfârșitul mașinilor pe benzină și diesel.

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
929 afisari

7 COMENTARII

  1. Disputa???????????????….ce sa faca francezii….sa ia notite cu carnetelul…de la nemti

  2. @ Cei mai mulți dintre liderii europeni au calviție, deși probabil nu sunt toți calviniști, probabil de la „goana după aur și teritorii”, au fost „scalpați”, de duhurile pieilor roșii, ?

  3. UE ESTE DEJA CU CURUL PE JARATEC !, Scholtz n-are stofa de cancelar ,iar Macron este o cacialma pentru francezi .
    Ce-a ajuns Europa e de plans .

  4. Doi criminali,doua mizerii umane,ce pecetluiesc viata multor popoare est europene distrugand originea,furand tot ce au,cu acceptul pseudo politicienilor nostri, talhari la drumul mare care au vandut de mult pe mása,pt cativa galbeni, scursuri umane!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger