Întrebările-cheie privind momentul impunerii sancțiunilor, cum să fie folosite ca pârghie și când să fie ridicate nu au fost niciodată atât de importante, după ce SUA și Occidentul au impus Rusiei cele mai dure embargouri globale din istorie din cauza invaziei Ucrainei în februarie 2022.
În ultimele două decenii, utilizarea sancțiunilor de către Washington a crescut cu 933%, potrivit unui raport al Departamentului Trezoreriei Satelor Unite.
Raționamentul pentru implementarea acestor sancțiuni include, de obicei, tăierea resurselor adversarilor, pedepsirea persoanelor sau a guvernelor sau încercarea de a împinge părțile beligerante spre negocieri.
Dar astfel de măsuri punitive împedică eforturile de soluționare a conflictelor, pot inhiba procesele de pace și de redresare post-conflict.
Raportul se bazează pe trei ani de interviuri cu oficiali, diplomați străini, membri ai societății civile, părți implicate în conflicte și persoane din țări afectate de sancțiuni, precum Afganistan, Columbia, Siria și altele.
Parametrii neclari atunci când sunt impuse sancțiuni și incertitudinea cu privire la condițiile în care acestea vor fi ridicate sau atenuate pot afecta influența SUA în soluționarea conflictelor. Guvernul american nu precizează întotdeauna ce pot face țările vizate pentru a scăpa de sancțiuni.
Citând părți din raport, Responsible Statecraft notează că pentru oficialii americani, negocierea fără capacitatea de a ridica sancțiunile este ca și cum „ai juca poker cu banii altora”.
O altă problemă este că, din cauza inerției birocratice, a fricii de a fi etichetat drept „slab” sau din alte considerente, Washingtonul întârzie să ridice sau să atenueze sancțiunile.
Cele mai ambițioase proiecte de sancțiuni ale Americii sunt cele impuse în prezent Rusiei, pe care administrația Biden le-a numit în mod constant „fără precedent”.
În al doilea an de mandat, președintele Biden a desemnat aproape 2.500 de grupuri și persoane noi, aproape dublu față de listele pe care administrația Trump le făcuse la vârful anului 2018, se precizează în raport.
Washingtonul și Occidentul au mers, de asemenea, pe urmele oligarhilor în speranța de a amenința accesul pe ușa din spate al lui Putin la fonduri și la sprijinul elitelor. Nu a funcționat chiar așa.
Dar această speranță s-a bazat pe convingerea greșită că Putin a văzut invazia în Ucraina ca pe o ambiție, mai degrabă decât ca pe ceva vital pentru a proteja Rusia de încercuirea NATO.
Prin urmare, războaiele economice nu funcționează așa cum cred inițiatorii acestora. Sancțiunile rareori descurajează statele să apere ceea ce ele consideră a fi interesele lor majore, indiferent de costuri.