Sancționând Rusia, UE s-a prins în propria capcană

La doi ani de la invazia trupelor  rusești  în Ucraina, este limpede că sancțiunile Uniunii Europene nu au reușit să reducă semnificativ economia Rusiei și capacitatea de a purta un război împotriva vecinului său.

UE s-a grăbit și a fost prinsă în propria capcană. Prima și cea mai evidentă problemă este dependența excesivă de sancțiunile financiare – adică blocarea unor bănci rusești de la intermedierea plăților cu Occidentul. Rezervele valutare oficiale ale băncii centrale au fost, de asemenea, înghețate, dar această măsură vizează un stoc de active, nu fluxurile în curs, care sunt cele care contează pentru activitatea economică.

Sancțiunile financiare pot fi foarte eficiente atunci când sunt impuse țărilor care înregistrează un deficit de cont curent, deoarece aceste țări trebuie să se împrumute continuu de pe piețele globale pentru a plăti importurile, potrivit Financial Times. Lipsa creditului extern determină prăbușirea economiei.

Cu toate acestea, înainte, în timpul și după invazie, valoarea exporturilor Rusiei a depășit cu mult ceea ce plătește pentru importuri. Fiind o țară cu excedent de cont curent, Rusia împrumută efectiv restul lumii: acumulează active străine. Conform previziunilor FMI, excedentul de cont curent al Rusiei va fi de 4% din PIB în acest an.

Prin sancționarea unor instituții financiare rusești, Occidentul nu a făcut decât să determine ca acumularea de active străine să se mute de la băncile sancționate la cele nesancționate.

Practic, Gazprombank a înlocuit banca centrală a Rusiei sancționată ca principal intermediar financiar cu lumea exterioară. Această schimbare nu a redus în niciun fel plățile către Rusia pentru exporturile sale, astfel încât nu a existat niciun impact asupra capacității sale de a plăti importurile. (În 2023, importurile Rusiei erau cu 20% peste nivelul de dinaintea pandemiei Covid).

De ce G7 și UE nu au sancționat toate băncile rusești? Acest lucru ar fi echivalat cu un embargo comercial (interzicerea exporturilor), deoarece țările nu ar mai fi putut plăti Rusia pentru exporturile sale de combustibili fosili (petrol, gaze și cărbune), ceea ce ar fi dus la oprirea acestor exporturi. Rusia exportă aproximativ 8 milioane de barili de petrol, în medie, pe zi.

Plafonarea petrolului rusesc a fost subminată la fiecare pas de operatori occidentali, în special de magnați greci ai transportului maritim, care și-au vândut petrolierele unor cumpărători „nedeclarați” – ceea ce a permis Rusiei să exporte petrol în afara plafonului.

Grecii nu sunt singuri. Creșterea masivă a exporturilor occidentale către Asia Centrală și Caucaz este un alt exemplu de afaceri la lucru. De exemplu, exporturile germane de mașini și piese de schimb către Kârgâzstan au crescut cu 5.000 de procente de la invazia Rusiei în Ucraina. Nu există nicio șansă ca aceste exporturi să rămână în Kârgâzstan. Ele merg în Rusia, unde ajută la menținerea economiei de război, iar același lucru se întâmplă prin Belarus, Kazahstan și alte regiuni.

În pachetul de sancțiuni ale UE din decembrie a  existat o interdicție privind importurile de diamante rusești, dar aceasta nu a acoperit diamantele industriale. În plus,  Croația a obținut o scutire privind importul de motorină rusească. La fel au făcut și alte state central-europene pentru petrol brut și produse siderurgice. Iar Ungaria a obținut o scutire pentru serviciile de energie nucleară pentru proiectul său de centrală electrică Paks II.

Într-o perioadă de tensiuni geopolitice sporite, obiectivele vitale de securitate ale țărilor europene sunt subminate de interese pe termen scurt și de motivația de profit a câtorva întreprinderi occidentale. Prin compromisul său teribil, UE a acumulat tot felul de dureri economice și de piață pentru mai târziu – iar acel târziu se apropie cu pași repezi.