Salariul minim european, în pericol. Danemarca și Suedia au cerut, în instanță, anularea Directivei

Directiva salariului minim european ar putea fi anulată, după ce Danemarca și Suedia au introdus o acțiune în acest sens la Curtea de Justiție a UE. Îngrijorat de această perspectivă, Blocul Național Sindical a transmis la CJUE o contribuție cu titlu informativ, în care atrage atenția asupra implicațiilor sociale, economice și juridice ale Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Potrivit documentului BNS, Directiva contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, la reducerea disparităților salariale și la consolidarea dialogului social.

La foarte scurt timp după transpunerea Directivei salariului minim european, actul normativ riscă să fie deja anulat, după ce Danemarca și Suedia au introdus o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Cele două state au arătat că acțiunea nu a fost introdusă întâmplător, întrucât este legată în mod intrinsec de opoziția constantă a Danemarcei și a altor state membre nordice împotriva acțiunilor Uniunii Europene, pe care le consideră interferențe în sistemele lor de drept al muncii și de relații între partenerii sociali.

Atât modelul de drept al muncii din Danemarca, cât și cel din Suedia se caracterizează printr‑o abordare de tip „laissez‑faire”, în sensul că implică un grad ridicat de autonomie a partenerilor sociali, salariile și condițiile de muncă fiind negociate de partenerii sociali, în loc să fie reglementate pe cale legislativă, se arată în acțiunea depusă la CJUE. Având în vedere riscurile mari de anulare a Directivei, BNS a transmis CJUE o contribuție cu titlu informativ (amicus curiae), în scopul de a aduce în atenția Curții perspectiva partenerilor sociali asupra implicațiilor sociale, economice și juridice ale Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Reducerea sărăciei

Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană constituie unul dintre cele mai importante instrumente normative adoptate în ultimul deceniu pentru consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Europene și pentru reafirmarea echilibrului dintre libertățile economice și drepturile fundamentale ale lucrătorilor, semnalează BNS. ”Această directivă nu urmărește uniformizarea nivelurilor salariale în statele membre și nici nu introduce un salariu minim unic european, ci stabilește principii și criterii metodologice comune pentru evaluarea adecvării salariilor minime legale și pentru întărirea negocierii colective ca principal mecanism de formare echitabilă a salariilor. Prin aceasta, actul contribuie la garantarea efectivă a dreptului la un nivel de trai decent  și la reducerea fenomenului de sărăcie în muncă, recunoscut de instituțiile europene ca unul dintre riscurile sociale majore ale ultimelor decenii”, se arată în documentul trimis de BNS la CJUE.

Potrivit acestuia, Directiva (UE) 2022/2041 trebuie înțeleasă ca un instrument de punere în aplicare a Tratatului, al Cartei și al Pilonului social, nu ca o reglementare intruzivă. Ea nu înlocuiește modelele naționale de negociere colectivă, ci le întărește prin introducerea unei obligații de evaluare, monitorizare și transparență, menite să asigure că procesul de stabilire a salariilor servește scopului fundamental al Uniunii: progresul social și coeziunea economică și socială între statele membre.

Salariile au crescut, nu și puterea de cumpărare

Atacând argumentele aduse de danemarca și Suedia, BNS precizează că articolul 5 al Directivei obligă statele membre să utilizeze criterii obiective pentru determinarea salariilor minime legale, precum: puterea de cumpărare și costul vieții; nivelul general al salariilor și distribuția acestora; creșterea productivității; evoluția pe termen lung a veniturilor și prețurilor, iar aceste criterii nu afectează competența națională de a stabili cuantumul salariului minim, ci doar impun un cadru metodologic, menit să prevină arbitrarul. Mai mult, articolul 4 al Directivei promovează negocierea colectivă ca mijloc preferențial de determinare a salariilor, consolidând rolul partenerilor sociali.

Prin urmare, directiva nu reglementează „remunerația”, ci procesul democratic și participativ prin care aceasta este determinată, ceea ce intră în sfera clară a articolului 153 TFUE. ”În lipsa unor criterii legale, România a înregistrat o creștere nominală a salariului minim care nu s-a tradus într-o creștere corespunzătoare a puterii de cumpărare. Cea mai ridicată valoare a ponderii persoanelor aflate în risc de sărăcie și excludere socială a fost înregistrată în România – 32% în 2023, aceasta situându-se pe primul loc în Uniunea Europeană la acest indicator. În același timp, România are una dintre cele mai scăzute rate de acoperire a negocierii colective din Europa, sub 20%, ceea ce amplifică inegalitățile salariale și reduce capacitatea lucrătorilor de a negocia condiții de muncă echitabile”, a mai precizat BNS.