Deși guvernanții tot vorbesc de revitalizarea industriei de apărare din țara noastră, cele aproape 17 miliarde de euro, împrumutați de România pentru programul de înarmare, sunt destinați importurilor de armament. Lista investițiilor a fost trecută la secret, însă, potrivit ordonanței de urgență adoptată în ultima ședință de guvern, ea va fi negociată și aprobată de Comisia Europeană, ceea ce sugerează că vom cumpăra ceea ce ni se impune.
Industria de apărare din România nu are nicio șansă să prindă vreun ban din cele 17 miliarde de euro împrumutați pentru înarmare. Guvernanții au deja o listă de proiecte, trecută la secret, listă de cumpărături, care va fi stabilită, de fapt, de către Comisia Europeană.
”Guvernul României, prin Cancelaria Prim-Ministrului, transmite și negociază cu Comisia Europeană, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, proiectele propuse pentru accesarea instrumentului de finanțare SAFE, precum și documentația de susținere, cererile de asistență financiară însoțite de planurile de investiții, la termenele prevăzute”, se arată în ordonanța de urgență adoptată de Executiv. Pentru nevoile proprii, Ministerul Apărării Naționale a fost împuternicit să reprezinte Guvernul României pentru negocierea, semnarea și derularea acordurilor sau contractelor privind achizițiile publice în domeniile apărării și securității, de la guverne străine, organizații internaționale, precum și în cazul achizițiilor efectuate în comun cu alte state.
Aceste achiziții se vor face în conformitate cu procedurile sau regulile stabilite de guvernele străine, organizațiile internaționale ori de statele care efectuează achizițiile în comun.
Angajări la MApN și deplasări în străinătate
Actul normativ stipulează faptul că, pentru realizarea și derularea achizițiilor asociate programelor de înzestrare prin utilizarea instrumentului SAFE, este necesară asigurarea unei resurse umane calificate, ce nu poate fi atrasă în prezent din cauza restricțiilor impuse prin ordonanța austerității.
În acest sens, se instituie derogări pentru reglementarea posibilității de ocupare prin concurs sau examen a posturilor vacante din compunerea și subordinea nemijlocită a Direcției generale pentru armamente din Ministerul Apărării Naționale, precum și a posturilor vacante din celelalte autorități publice din cadrul Forțelor Sistemului Național de Apărare, în limita a câte 10 posturi, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate. De asemenea, pentru optimizarea demersurilor necesare în cazul deplasărilor în străinătate, efectuate în scopul inițierii și/sau derulării achizițiilor din domeniile apărării și securității, se va institui din nou o derogare de la ordonanța austerității, astfel încât delegațiile Ministerului Apărării Naționale și ale celorlalte autorități publice să poată depăși două persoane, în cazul deplasărilor în străinătate efectuate în scopul inițierii și/sau derulării achizițiilor din domeniile apărării și securității, cu aprobarea ministrului sau a conducătorului autorității publice respective.
Se predă arhiva
Pentru consolidarea industriei naționale de apărare, Guvernul a decis să doneze arhiva rezultatelor activității de cercetare-dezvoltare și documentațiile tehnice aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, astfel încât să poată fi valorificate de operatorii economici din industria de apărare. Astfel, Executivul consider că aceste rezultate ale cercetărilor, ținute la sertar, vor contribui la retehnologizarea și modernizarea capacităților de producție pentru apărare, în vederea realizării de produse și servicii necesare cerințelor de înzestrare ale forțelor sistemului național de apărare și conforme standardelor NATO și UE.
MApN, trimis la cumpărături în afara țării, cu banii împrumutați de România

