AcasăEconomieRomgaz și OMV Petrom vor să cumpere prima nouă exploatare offshore de...

Romgaz și OMV Petrom vor să cumpere prima nouă exploatare offshore de gaze din Marea Neagră. Preţul? 800 mil. euro

Unsprezece companii, printre care OMV Petrom, dar şi Romgaz, au solicitat accesul în camera de date, însă nu toate sunt în mod real interesate de achiziţionarea BSOG, o parte dintre acestea vizând doar o asociere sau fiind interesate doar de datele privind rezervele din zonă.

Gigantul american Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) sunt acționari ai Black Sea Oil & Gas, care deține 70% din proiectul de Dezvoltare Gaze Natural Midia, ce cuprinde zăcămintele de gaze Ana și Doina din Marea Neagră, estimate la 10 miliarde de metri cubi.

Americanii cer 800 milioane de euro

Suma solicitată pentru vânzarea pachetului de 70% din acțiunile proiectului de exploatare a zăcămintelor Ana și Doina este de 800 de milioane de euro, susțin surse din piață, ceea ce ridică valoarea totală a proiectului la peste un miliard de euro, suma plătită de Romgaz pentru 50% din proiectul Neptun Deep.

OMV Petrom şi Romgaz au solicitat accesul în camera de date, însă nu toate companiile sunt în mod real interesate de achiziţionarea BSOG, o parte dintre acestea vizând doar o asociere sau fiind interesate doar de datele privind rezervele din zonă.

author avatar
Andrei Ștefan