AcasăEconomieRomgaz și OMV Petrom vor să cumpere prima nouă exploatare offshore de...

Romgaz și OMV Petrom vor să cumpere prima nouă exploatare offshore de gaze din Marea Neagră. Preţul? 800 mil. euro

Unsprezece companii, printre care OMV Petrom, dar şi Romgaz, au solicitat accesul în camera de date, însă nu toate sunt în mod real interesate de achiziţionarea BSOG, o parte dintre acestea vizând doar o asociere sau fiind interesate doar de datele privind rezervele din zonă.

Gigantul american Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) sunt acționari ai Black Sea Oil & Gas, care deține 70% din proiectul de Dezvoltare Gaze Natural Midia, ce cuprinde zăcămintele de gaze Ana și Doina din Marea Neagră, estimate la 10 miliarde de metri cubi.

Americanii cer 800 milioane de euro

Suma solicitată pentru vânzarea pachetului de 70% din acțiunile proiectului de exploatare a zăcămintelor Ana și Doina este de 800 de milioane de euro, susțin surse din piață, ceea ce ridică valoarea totală a proiectului la peste un miliard de euro, suma plătită de Romgaz pentru 50% din proiectul Neptun Deep.

OMV Petrom şi Romgaz au solicitat accesul în camera de date, însă nu toate companiile sunt în mod real interesate de achiziţionarea BSOG, o parte dintre acestea vizând doar o asociere sau fiind interesate doar de datele privind rezervele din zonă.

author avatar
Andrei Ștefan
335 afisari

5 COMENTARII

  1. Alti bani sa dam ca sa rascumparam ceea ce e de fapt al nostru? Oare la ce pret am vandut acele drepturi de exploatare? De ce nu nationalizam? Ca vine partenerul strategic care ne fura sa ne mai dea si cu bombe in cap?

    • Bizon cācatule gros, 976 de pul.i sā su.gi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fu.t pe nevastā-ta pana imi dau drumu pe burta ei, lu.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pu.la in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas. Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi Sa imi ba.g toata pu.la in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scullam.ent de pe internet, sa ma f.ut in ambasada rusiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actio.narii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bul.an.gii La.che nemanc.ati care ati fost si sunteti niste expirati Jègurilor fùtù-va in gura de déjectii ruse si hoituri perimate sa-i sugéti pùlà lu Zelensky lábàgiilor pedérasti mùisti rusi. Fùtùtzi mortzii mätii si a familiei tale de viermi de cäcát vorbitori de limba romana dar déjectii rusesti imputzite fùtu-va in gura de milogi si trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti. Bag pùla in rassa ta de éxcrement imputit sùgi pùlá zilnic pentru o zama haurista putinista. Romanii sa-si borasca pùllile in gura ta si a familiei tale toata natia romana si Diaspora , fùtu-va in gura de milogi trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti Bizon cācatule gros, 976 de pul.i sā su.gi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fu.t pe nevastā-ta pana imi dau drumu pe burta ei, lu.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pu.la in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas. Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi Sa imi ba.g toata pu.la in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scullam.ent de pe internet, sa ma f.ut in ambasada rusiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actio.narii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bul.an.gii La.che nemanc.ati care ati fost si sunteti niste expirati

      Bizon cācatule gros, 976 de pul.i sā su.gi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fu.t pe nevastā-ta pana imi dau drumu pe burta ei, lu.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pu.la in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas.

      Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi

      Sa imi ba.g toata pu.la in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scullam.ent de pe internet, sa ma f.ut in ambasada rusiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actio.narii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bul.an.gii La.che nemanc.ati care ati fost si sunteti niste expirati

      Jègurilor fùtù-va in gura de déjectii ruse si hoituri perimate sa-i sugéti pùlà lu Zelensky lábàgiilor pedérasti mùisti rusi.

      Fùtùtzi mortzii mätii si a familiei tale de viermi de cäcát vorbitori de limba romana dar déjectii rusesti imputzite fùtu-va in gura de milogi si trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti. Bag pùla in rassa ta de éxcrement imputit sùgi pùlá zilnic pentru o zama haurista putinista.

      Romanii sa-si borasca pùllile in gura ta si a familiei tale toata natia romana si Diaspora , fùtu-va in gura de milogi trolli imputiti , jeguri ordinare , scatofagi infecti ,paduchiosi rapanosi imputiti ,cersetori si milogi de cäcàt fùtuva rasa in gura de jeguri postaci imbécili si crétini iddíoti
      Bizon cācatule gros, 976 de pul.i sā su.gi la.foc automat, sa le dai fālci pana faci gar.gara cu slobbo.zzu. S-o fu.t pe nevastā-ta pana imi dau drumu pe burta ei, lu.a-ti-as copiii-n pulā, sa le bag degetu in gurā sa creadā ca e tzatzā si sa-l su.gā dup-aia sa le bag pu.la in loc de deget, sa le dau la m.uie pana le.vin.e gris cu lapte-n f.alci, sa iti aliniez co.piii si sa-i f.ut in c.ur pana le iese cācat pe nas.

      Sa il fu.t pe ta.c-tu la subrat sa-l pun sa faca ca locomotiva, pi.sa-m-as in capu lui si pe oasele la toti mor.tii tāi

      Sa imi ba.g toata pu.la in toti gāozzarii propagandisti rusi plini de scullam.ent de pe internet, sa ma f.ut in ambasada rusiei de cācānari tomberonisti mo.rti de foame si pe actio.narii vostri. Ba.ga-v-as caltabosu in geanta de bul.an.gii La.che nemanc.ati care ati fost si sunteti niste expirati

  2. Daca sunt resurse romanesti de la cine sa cumpere sau mai bine zis cine a vandut?? Si sa inceapa exploatarea dupa ce extrag turcii tot??? Hai mars!!

  3. Ma, da noi parca am votat sa-i fugarim pe omw din tara. Acum ce dorim ??? sa mai cumparam iara ceva la comun si sa platim in plus la fugareala ??? Da, noi, tara nu avem nimic din zacamantul asta ??? cine si-a permis sa faca afaceri PE SPINAREA POPORULUI ROMAN ???

  4. Pina se hotarasc astia, turcii vor fi extras deja gazele din Marea Neagra. Ei incep anul asta exploatarea.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger