România are o cotă de stocare CO2 de 20% din cantitatea totală alocată statelor UE. De la sfârșitul lunii mai, Comisia Europeană a stabilit, în cadrul planului de decarbonizare “Net 0 2030”, o majorare a acestei cote, de la 9 milioane de tone, cât era în 2024, la 10 milioane de tone. Până acum, singurele proiecte realizate au fost făcute în largul mării, pentru că nimeni nu și-a permis să pună în pericol viața oamenilor, având în vedere potențialul fatal al CO2. Experții în energie spun că românii sunt transformați, astfel, în cobaii Europei.
Germania și Austria au legi prin care se interzice stocarea carbonului, tocmai pentru că este periculoasă, ne spune Dian Popescu, expert în petrol și gaze și fost consilier al ministrului Energiei. ”Nu există nicăieri în lume, în acest moment, stocare CO2 decât în offshore, adică în largul mării.
Dar în interiorul țării nu există niciun stat al UE, dar nici în alte zone, care să fi făcut stocare de carbon. Celelalte țări vor invoca că nu au structuri geologice pentru stocare. Păi, dacă noi avem structuri geologice pentru stocare, foarte bine. Întâi să vedem care sunt alea, nu ce a vrut să facă OMV la Pitești cu niște sonde vechi de 70 de ani, pe care nu te poți baza, pentru că poate să iasă pe lângă coloane. Pe urmă, dacă ai structuri geologice izolate, hai să mărim capacitatea de 3,1 miliarde de mc stocare gaze naturale, ca să nu mai imporți 25% din necesar. Ungaria, care nu este producător, are 7,2 miliarde mc depozitare gaze, iar Ucraina are 32 miliarde de mc. Iar noi suntem cei mai proști dintre proștii proștilor, pentru că nu numai că suntem cei mai mari producători de gaze din UE, dar am avut 30.000 de sonde, care puteau constitui depozite de stocare gaze, măcar să facem 10-12 miliarde mc stocare, să putem face și bani în iarnă din vânzare”, ne spune Dian Popescu. Acesta ne explică faptul că, de unde s-au extras gaze, zăcământul are niște roci poroase, că nu există pungă de gaze, și atunci se poate face, în structurile acestea geologice, depozitare, să injectezi gaze vara și să le scoți iarna.
Depozitele pe care le avem acum sunt făcute de pe vremea lui Ceaușescu, în ultimii ani doar s-au modernizat niște stații de comprimare și au mai dat niște găuri ca să mărească capacitatea de scoatere, susține Dian Popescu. Capacitatea de scoatere din depozit într-un interval de timp scurt este limitată, tocmai de aceea România a rămas cu gaze în depozite, în timp ce a importat gaze. ”Noi nu importăm că nu avem gaze, noi importăm că nu avem capacitate de extragere”, a subliniat Dian Popescu.
Poate să omoare un sat întreg
Autoritățile au acceptat să facă stocare geologică de carbon fără să întrebe specialiștii. ”Înainte a face stocare de carbon, adică înainte de a fi cobaii lumii, nu numai ai Europei, trebuie văzut dacă ANRM a transmis care sunt siturile, locurile unde se va realiza stocarea carbonului. Pericolul stocării de carbon este să iasă în atmosferă și să omoare un sat întreg. Dacă ai pierderi de CO2 ucide tot în jur. La noi, la Timișoara, când lucram la Petrom, erau muncitori pe haba de noroi, că era sonda în foraj, și a ieșit carbonul din noroi și i-a omorât pe loc. Nu există scăpare. Și au fost multe cazuri în lume. Este extrem de otrăvitor. Păi gândiți-vă la compoziția atmosferei, în care CO2 reprezintă doar 0,04%”, ne-a declarat Dian Popescu. Potrivit Jurnalului Internațional al Medicinii de Urgență, concentrațiile de dioxid de carbon între 14,1 și 26% sunt fatale. Totodată, dacă nu era atât de periculos și de otrăvitor, până acum s-ar fi făcut de mult timp stocare de CO2.
”Haideți să se facă întâi experimental undeva și apoi să te apuci să stochezi cantități atât de mari”, ne mai spune Dian Popescu.
Programele demonstrative, moarte în fașă
Prin 2012, Uniunea Europeană a propus realizarea unui Program Demonstrativ pentru 12 proiecte de stocare a CO2, cu mai multe mecanisme financiare de susținere, de la captare și transport, până la stocare. România s-a înscris cu Proiectul Getica, finanțarea necesară fiind de 1 miliard de euro, din care 500 milioane de euro ar fi trebuit să fie dați de UE. Compania de proiect Getica SA era formată din Complexul Energetic Turceni, Transgaz SA și Romgaz SA, iar proiectul urma să permită captarea, transportarea și stocarea a 1,5 milioane tone de CO2 pe an. Transportul s-ar fi prin conducte subterane pe o lungime de circa 40 de km, iar stocarea, în formațiuni geologice acvifere saline de mare adâncime (mai mult de 800 de metri), aflate pe o rază de maxim 50 de km față de centrala termoelectrica Turceni. Bineînțeles că, din lipsa finanțării, proiectul a murit în fașă. Până în prezent, nu există date că vreun proiect demonstrativ ar fi fost finalizat. Așa că, rămâne cum s-a stabilit. Tot experiment și tot cobai.
„România are o cotă de stocare CO2 de 20% din cantitatea totală alocată statelor UE. ”
Deci proasta de Romania este o cincime din teritoriul UE??? Ne pacalesc astia ca pe copiii prosti si noi stam si ne uitam ca vitelul la poarta noua.
Asta ați votat așa avem in continuare!
Romanii sunt cobaii Europei de cand am intrat in UE…
Tradatori…
Uite, pentru asa ceva de ce nu se iese in strada?!?!? De ce nu sunt romanii informati despre toate astea in detaliu, sa cunoasca si ei ce mosmondesc imbecilii care ii conduc? Cum adica ne repartizeaza nu stiu cine o cota asa, fantezista, si noi, in loc sa-i bagam in ma-sa, cautam solutii de aplicare ?!?!?!?