Haosul creat de incompetența Guvernului, care, din servilism sau alte interese, a desființat cântărirea în vamă a vehiculelor supraîncărcate, pe motiv de intrare în Schengen, se adaugă unei alte deficiențe grave a autorităților. Este vorba despre absența controalelor la intern a vehiculelor cu supratonaj, care înseamnă 1 miliard de lei pe an pierduți la buget, precum și pagube incalculabile provocate infrastructurii rutiere, ne spun reprezentanții CNAIR.
Când, în sfârșit, se reușise, în ultimii doi ani, funcționarea controalelor tonajelor camioanelor la vamă, de la 1 ianuarie, odată cu intrarea în Schengen, acestea au fost desființate. România este acum singura țară din lume care nu efectuează cântărirea vehiculelor pentru a detecta supraîncărcarea camioanelor, în vederea protejării infrastructurii rutiere.
Culmea este că nicăieri în legislația europeană nu este prevăzută interdicția cântăririi, însă Guvernul, din servilism sau alte interese, a decis să renunțe la această activitate. Reprezentanții CNAIR au trimis Executivului adrese peste adrese în ultimii doi ani, în care au avertizat asupra riscurilor dispariției activității de cântărire în vamă, propunând și soluții simple și fiabile, însă nu au fost luați în seamă, semn că interesele naționale nu sunt o prioritate pentru cei aflați la guvernare. Înainte de 1 ianuarie 2025, toate transporturile de tranzit erau cântărite.
Când senzorii instalați în vamă semnalau depășiri ale greutății, se trecea la cântărirea omologată. ”Vehiculele cu depășiri au nevoie de Autorizație Specială de Transport (AST). Zilele trecute am avut un caz în care au trecut niște afgani cu un camion și s-au blocat într-un pod, și trebuie să ne așteptăm ca aceste lucruri să se întâmple frecvent. Ei nu au voie să circule pe anumite trasee, atunci când au înălțime prea mare, de exemplu. Prin Autorizația Specială de Transport, vehiculelor li se dă o rută alternativă, pe unde avem certitudinea că nu o să afecteze infrastructura rutieră, podurile, viaductele sau pasajele restricționate la înălțime. AST este un fel de tarif de despăgubire pentru daunele provocate de vehiculele supraîncărcate”, ne spun surse din cadrul CNAIR.
De la 40 de tone la 85 de tone
În plus, legislația nu permite transporturilor agabaritice, cu peste 80 tone, să se deplaseze fără mașini de însoțire în față și în spate, dar și mașină de Poliție, însă aceste reguli nu se respectă.
”Își iau autorizație la cerere cu 40 de t și îi depistăm pe șosele cu 85 t și noi suntem în imposibilitatea de a lua măsuri, pentru că, pe intern, CNAIR nu are dreptul de a face control, ci avea dreptul doar la frontieră. Până să intrăm în Schengen, autorizațiile se dădeau la frontieră, asta doar pentru transporturile internaționale, nu pentru cele interne, unde nu există niciun control real. De când au desființat controlul la frontieră, nu-și mai ia nimeni autorizație, iar unele dintre autorizații sunt foarte scumpe. De exemplu, pentru o macara care are 96 de tone și are depășiri de 24 de tone pe axa dublă, costă și 10.000 de euro o cursă. Și sunt tarife mici, față de Ungaria și celelalte țări din lume, nu numai din UE. În loc să le transporte pe niște trailere, ei preferă să distrugă infrastructura, pentru că ies mai ieftin. Nu-și plătesc autorizația, nu plătesc însoțirea, nu plătesc Poliția, fac ce doresc ei. Imaginați-vă o mașină cu plugul prin asfalt la 40 de grade afară și 70 de grade în asfalt cam ce daune produce”, susțin reprezentanții CNAIR.
Pierderi de un miliard de lei pe an
La Sibiu, unde există un senzor de cântărire, CNAIR a depistat 10.000 de depășiri ale greutății vehiculelor pe un sens și 4.000 pe celălalt sens într-o singură lună. Deci, prin zona respectivă, în fiecare lună trec 14.000 de curse cu depășiri ale greutății maxime admise, care ar trebui să aibă Autorizații Speciale de Transport, deci 160.000 pe an. Iar în România, se dau într-un an doar 14.000 de autorizații pe intern.
”Eu evaluez că un milion de curse de transport circulă în România cu depășiri ale greutății admise. La un milion de mașini cu supratonaj ori 1.000 de lei, să zicem, media, înseamnă un miliard de lei pe an, care nu se încasează de pe intern. ISCTR-ul, care ar trebui să controleze la intern, nici nu are posibilitatea tehnică să o facă. Au niște cântare mobile și le ia o jumătate de oră, chiar mai mult, ca să cântărească un camion. În vamă, cu cântarele CNAIR, se puteau procesa mii de mașini într-o zi, iar ISCTR poate procesa mii de mașini într-un an”, ne-au mai declarat surse din cadrul CNAIR.
Pai, nu ii intereseaza banii pentru intretinerea infrastructurii, pentru ca intereseaza achizitiile publice pentru…repararea infrastructurii !
Doar nu credeati ca au grija de banii publici.Parchetele ce or mai face ?
Nu statul pierde bani,cii cei de la cnair care nu isi mai iau spagile de prin vamii.de ce nu se fac cantare ca in ungaria?de ce trebuie sa stam cate 6 ore in coada ptr cantarire?croatia+slovenia+italia nu au cantare pe drumuri.si tot au facut autostrazii si parcari
MAI OPRITIVA DIN FURAT
Corect. Trebuia să să aibă pregătite parcările la 30 km de frontieră conform legislației europene. Trebuia să aibă cântarele din asfalt,etc.
Esti subtire tare la analiza. Sunt sofer de TIR si inteleg destul de bine cum functioneaza sistemul. Da, este adevarat ca se merge cu supratonaj prin Romania, dar nu controalele la vama ar rezolva problema, ci controalele interne. Camioanele care vin din Ungaria trec prin cantarele lor, nu prea le convine sa mearga cu depasiri decat daca nu au alta optiune; marea majoritate nu intra in Romania cu supratonaj. Controlul trebuie facut in interiorul Romaniei in diferite puncte, cel putin ungurii au cantarul la ceva km buni de vama. Cu un cantar la vama nu faci decat sa aglomerezi din nou trecerea. La Nadlac erau doua cantare, de multe ori functiona numai unul creând cozi de km inainte de vama. Apoi, in afara de BG, RO, HU nimeni nu mai e asa disperat sa cantareasca toate camioanele in UE (sunt plimbat muuuult prin Europa). Mai bine ai scrie despre calitatea precara a materialelor sau cantitatile insuficiente folosite la construirea sau repararea drumurilor sau despre lipsa parcarilor impreuna cu starea deplorabila a celor care exista. De asemenea, un subiect bun ar fi de ce drumurile sunt lasate sa se degradeze periculos de mult. Am scris catre CNAIR si mi-au raspuns cu niste aberatii demne de ras, daca nu de plans.
Propaganda ieftina a CNAIR . Cine va oprește sa faceți cantare dinamice cum sunt în Ungaria ai Austria? La voi problema e la cantarul din vama unde nu mai încasați șpagă de la șoferii turci .Iar faza cu supradozaj pe întrare în tara e poveste pentru copii , în tara vecina suntem cântăriți, deci ?
Păi la controlul intern trebuie sa stea în stradă în frig sa oprească camioanele. Pt.ei era mai convenabil sa stea în căldură și mergeam noi ca oile la ei. Fără cântarul din vămi nu mai ajung atâția bani din șpăgi la jmecherii de la conducerea CNAIR
Croația, Slovenia, Italia de asemenea nu cantaresc camioane la intrarea in tara !
De asemenea, in Ungaria camioanele sunt cântărite, in consecință..niciun transportator nu va intra in Ungaria incarcat peste masa maxim admisa !
Dezinformați, dupa parerea mea !!
Păi la controlul intern trebuie sa stea în stradă în frig sa oprească camioanele. Pt.ei era mai convenabil sa stea în căldură și mergeam noi ca oile la ei. Fără cântarul din vămi nu mai ajung atâția bani din șpăgi la jmecherii de la conducerea CNAIR
Si acuma se cantaresc camioanele la intrare in tara la pct Bors 2,am intrat in tara pe data de 02.02 2025
Eu nu cred că OG 43 a ieșit din vigoare.
Eu nu cred că OG 43 a ieșit din vigoare.
AST-urile sunt în continuare obligatorii.
Cei ce incarca mai mult fentează cantarul automat de banda trecând pe banda de urgenta in Romania nu au pus și pe banda de urgenta senzori de cântărire.
Lucrez în transport,adică sunt șofer profesionist și pot sa va spun ca este o mafie inimaginabila ,politia și ISCTR-ul favorizează firmele ,știind ca se umblă în supratonaj, de exemplu eu lucrez pe basculanta și de fiecare data incarc peste 15 pana la 18 tone peste masa totală!!!!sunt în mana toți,de la cariere, balastiere, control pe drum pana la guvern!!! Asa se distrug șoselele, prin coruptie!
Poza este este preluată din presa franceză.Transport agabaritic excepțional de 100 m.lungime.
Comrntarii aiurea! De unde sa vina supratonaj?? Ungaria cantareste peste tot!! Comentaci pafariști! Supratonaj se gaseste in Ro!! Camioane cu cereale cu piatra etc!!