De la hub-ul energetic pe care îl visează Sebastian Burduja până la punerea la zid a României pentru incapacitatea de a-și reduce prețurile la energie este o cale mult prea lungă. Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a trecut România pe panoul lui ”așa nu!”, dat fiind că, din cauza absenței flexibilității sistemului, adică a energiei în bandă, a înregistrat, între iulie și septembrie 2024, cel mai mare preț din întreaga Uniune Europeană.
De câte ori iese ministrul Sebastian Burduja și anunță victorios cum a mai semnat el un contract și cum s-au mai băgat nu știu câte sute de MW în sistem, deschid site-ul ANRE să văd dacă a crescut puterea instalată. Evident, constat că nimic nu s-a schimbat. Culmea penibilului este să continui să vorbești despre România -hub energetic când tu nu îți poți acoperi consumul nici măcar când bate vântul. Și asta pentru că în sistemul energetic nu intră energie în bandă, ci doar intermitentă.
Interconexiunile dintre țările europene s-au efectuat parțial, astfel că posibilitatea de a importa energie ieftină este extrem de redusă. Austria și Slovacia nu s-au sinchisit să investească în așa ceva, pe de o parte că nu au niciun interes, iar pe de altă parte, se tem să nu se contamineze cu prețurile mari din țara noastră. Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), în raportul său în care analiza măsurile pentru deblocarea flexibilității, a pus România pe lista rușinii, dat fiind că, între iulie și septembrie 2024, a înregistrat, constant, cel mai mare preț la energie din Uniunea Europeană. Astfel, în această perioadă, prețul mediu pentru ziua următoare a fost în România de 349 euro/MWh. Comparativ, Bulgaria a avut 338 euro/MWh, Ungaria – 333 euro/MWh, în timp ce Spania a avut 89 euro/ MWh, Franța – 87 euro/MWh, Germania – 139 euro/MWh, Polonia – 213 euro/MWh, Cehia – 144 euro/MWh, iar țările din nordul Europei, între 15 euro/MWh și 50 euro/MWh.
Costurile tranziției verzi
Pentru a oferi un viitor energetic curat, sigur și competitiv din punct de vedere al costurilor, UE trebuie să vizeze noi factori ai costului tranziției, cum ar fi investițiile în rețea, să aprofundeze integrarea pieței energetice și să valorifice eficiența energetică și flexibilitatea, consideră ACER.
”Continuarea integrării pieței și a flexibilității va ajuta la prevenirea fragmentării, așa cum s-a întâmplat în vara lui 2024. Raportul analizează cum să ridice cele mai presante bariere pentru distribuirea resurselor energetice, cum ar fi răspunsul la cerere, stocarea energiei și distribuirea energiei în UE. Flexibilitatea, care este capacitatea unui sistem electric de a se adapta la variabilitatea modelelor de generare și consum și la disponibilitatea rețelei, în intervalele de timp relevante ale pieței, reprezintă o componentă crucială a tranziției energetice a UE”, se arată în raportul ACER. Instituția susține că reducerea volatilității prețurilor în UE se poate face doar crescând capacitatea de răspuns a sistemului energetic, pentru a adapta mai bine sursele de energie regenerabilă și a mări rezistența generală a sistemului.
Singura soluție: consumi doar când produc regenerabilele
ACER consideră că cea mai bună metodă pentru flexibilitatea sistemului este răspunsul la cerere, adică să consumi atunci când produc regenerabilele. Metoda, susține ACER, ar aduce beneficii consumatorilor prin reducerea volatilității prețurilor și îmbunătățirea rezistenței rețelei. ”În plus, consumatorii care contribuie activ la răspunsul la cerere pot avea facturi mai reduse la electricitate. Consumatorii pot beneficia de oferirea de flexibilitate prin ajustarea comportamentului ca răspuns la stimulentele de preț și la condițiile rețelei. Contractele flexibile cu semnale de preț diferențiate scad facturile totale de electricitate ale consumatorilor”, se mai precizează în raportul ACER.
VOI ACEI CE STATI PE VINE SI ALENE BATETI CAMPII ,TRAGETI-I DE MANECI PE CRINUL VOSTRU SI ARATATI-II CUM SI DE UNDE BATE VANTUL !!.
SA NU MAI TRANCANEASCA CAT DE FORMIDABILA E ENERGETICA ROMANEASCA !.
Avem cea mai scumpa energie ,cel mai scump gaz ,cel mai scump gunoi ,cea mai scumpa apa ,cel mai scump combustibil și cel mai mic salariu .Bravo ,,conducătorilor,, analfabeți. În condițiile unor resurse de care alte tari nu dispun ,suntem bătaia de joc a ,,politicienilor ,, ca se și pot numi asa ha ha .Nu mai zic de cel care tot apare vesel sa mai zică niște prostii ,cum se zice și în articol .Explicația simpla e ca sunt intercalați niște speculanți între producător și consumator ,ca în mai toate resursele păstorite de stat .
Băieții deștepți din energie.
Corect. Vindem ieftin energie la moldoveni și ucrainieni și cumpărăm scump din afară, iar noi pentru noi o facem la dublu preț.
Va incurajez sa aratati mizeria de sub preșul celor care au imbolnavit un popor cu furtul si incompetenta fara rusine din domeniul energiei.Cea mai scumpa energie din Europa ….la puscarie ..nici atat..la munca silnica..
Cea mai bună soluție nu este să consumi doar cât produc regenerabilele, ci să vină altul ca ministru în locul absolventului de științe politice la Stanford.
Când țara este condusă de hoți și când sistemul energetic național este în mâna „băieților deștepți din energie” românii nu se pot aștepta la ceva bun. Și se dovedește că Burduja este „băiat deștept”.
Ori e incapabil ori e rau intentionat acest ministru de carton,la fel ca ceilalti,care nu tin cu tara si poporul ci cu propriul buzunar decat. Niste javre nemernice care ne mint dar romanii sunt destepti si tot pe ei ii aleg iar apoi plang. Ca asa e romanul,are minte dupa ce face prostia dar apoi tot asa face de 35 de ani.
Dar ce, ei au atatia baieti destepti?
Yahturile si amantele costa, bai
sarakilor!
Idioții de guvernanți permit vânzarea energiei estimate ca producție în anii următorii unor smecheri care în viitor o vor vinde de 3-5 ori mai scump,când de fapt ar putea sa ia credite de la bănci cu 7-8% dobinda(producătorii de energie)!?