AcasăEconomieRomânia a intrat în Schengen cu stângul. Pierderi de peste 100 milioane...

România a intrat în Schengen cu stângul. Pierderi de peste 100 milioane de euro

Guvernul refuză să ia măsuri pentru a stopa pierderile CNAIR

Sindicaliștii de la CNAIR au semnalat că România pierde peste 100 milioane de euro pe an odată cu intrarea în Schengen. În fapt, nu intrarea propriu-zisă naște pierderi, ci incompetența sau interesele obscure ale autorităților, care refuză să ia măsuri pentru taxarea vehiculelor care intră în țară pentru rovinietă și supraîncărcarea vehiculelor, așa cum se întâmplă în toate statele din spațiul Schengen. Un pericol și mai mare este legat de distrugerea autostrăzilor cu tonajele depășite ale transportatorilor.

La nivelul CNAIR, existau informații complete și clare încă din octombrie 2022 asupra posibilelor implicații financiare grave asupra veniturilor proprii ale CNAIR rezultate din încasarea rovinietelor sau a tarifelor AST (taxa de supratonaj/depășire dimensiuni), dar aceste implicații au fost evident ignorate, au atras atenția reprezentanții Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”. Legea nr. 108/2014 (de înființare a ISCTR) și alte prevederi conexe stabilesc competențele ISCTR pe parte de legalitate a transporturilor (tahografe, licențe, timpi de conducere etc.), iar CNAIR rămâne focusată pe taxele rutiere (roviniete), controlul maselor și protecția infrastructurii.

Prin urmare, ambele entități pot efectua controale  și aplica sancțiuni, dar în CNAIR este condiționat în  exercitarea obligațiilor conforme OG nr. 43/1997 strict de punctele de frontieră, care nu mai există azi pe frontiera de sud și de vest, odată cu intrarea în Schengen, susțin sindicaliștii. Aceștia arată că, fără cântărirea la frontieră și controlul rovinietei efectuate de angajații CNAIR, transportatorii străini pot intra nestingheriți cu tiruri supraîncărcate, care distrug șoselele din țară. ”Supraîncărcarea vehiculelor de marfă reprezintă una dintre principalele cauze ale deteriorării premature a infrastructurii rutiere. Atunci când vehiculele depășesc greutatea maximă admisă pe axe, forțele exercitate asupra drumurilor și podurilor cresc exponențial, cauzând daune ireversibile. Studiile de specialitate arată că un vehicul supraîncărcat poate produce daune de până la 100 de ori mai mari decât un vehicul care respectă greutățile admise”, se precizează într-un comunicat al Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.

Se distrug autostrăzile

Dacă un drum este proiectat pentru vehicule care au o sarcină pe osie de 10 tone, o depășire cu 20% poate reduce durata de viață a drumului cu până la 40%. Supraîncărcarea vehiculelor nu doar că afectează infrastructura, dar are și consecințe economice și sociale majore, din cauza costurilor uriașe pentru reparații și întreținere. Repararea drumurilor și podurilor afectate de supraîncărcare necesită alocări financiare suplimentare, care ar putea fi investite în extinderea sau modernizarea rețelei rutiere, susțin sindicaliștii din CNAIR.

Conform datelor interne ale CNAIR, reabilitarea unui kilometru de drum deteriorat poate costa de 5-7 ori mai mult decât întreținerea periodică efectuată pe un drum în stare bună. Pe de altă parte, vehiculele supraîncărcate sunt mai greu de controlat, având distanțe de frânare mai mari și risc crescut de răsturnare, punând în pericol siguranța participanților la trafic. ”Controalele efectuate de CNAIR nu trebuie percepute ca o simplă sursă de venit, ci ca o măsură esențială pentru protejarea infrastructurii și prevenirea daunelor majore. Totodată, controalele contribuie la identificarea operatorilor străini care desfășoară activități ilegale de transport pe teritoriul României, afectând piața internă”, se mai arată în documentul citat.

Pagube enorme

Sindicaliștii avertizează că CNAIR pierde veniturile proprii de 272.165.911,00 lei anual pe intern ca urmare a ineficienței controlului intern (în principal din cauza slabei colaborări cu ISCTR, dar și a legislației deficitare),  45.543.383,10 lei ca urmare a eliminării singurelor controale eficiente efectuate cu resurse proprii in Agențiile de Control și Încasare, 92.020.000 lei ca urmare a eliminării controalelor de roviniete în frontiere, singurele care permiteau amendarea autocamioanelor străine.

În același timp, bugetul de stat pierde venituri din amenzi de 112.806.075 lei prin eliminarea totală a controalelor pe ieșirea din țaaă în vămile desființate ca urmare a aderării la Schengen. ”Gravitatea situației subliniată și detaliată mai sus necesită adoptarea de măsuri urgente și ferme care să prevină pierderea totală de 522.534.616,65 lei anual, evidențiind posibilitatea urgentă de a menține controalele la frontieră și de a implementa mecanisme similare pe rețeaua internă, având în vedere și protecția infrastructurii rutiere, care este grav afectată de utilizarea vehiculelor neautorizate, ceea ce accelerează deteriorarea drumurilor”, mai precizează Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
85.096 afisari

25 COMENTARII

  1. …”interesele obscure ale autorităților, care refuză să ia măsuri pentru taxarea vehiculelor care intră în țară pentru rovinietă și supraîncărcarea vehiculelor, așa cum se întâmplă în toate statele din spațiul Schengen”…abuz in serviciu? Stat unde se aplica aleatoriu legea si se.fac dosare penale doar la candidati ?
    .

    • Cântărirea se poate face și în interiorul Ro.Asa ca mutația sculele la intrare Arad exemplu.Si luați acolo bacșiș 2 euro

  2. Intoxicare , rovinietele sunt achizitonate oline , instalatii de cantarire cateva in punctele mari , instalatii de citire si sanctionare a rovinietei pe catava dn principale si anumite puncte , colaborarea cu ISCTR inexistenta , acum nu stiu ce sa faca cu armata de oameni din agentiile de taxare din frontiera.

  3. Nu mai pot angajații de la drumuri să facă șpagă la cântar. Mai ales cu turcii că acolo era o pâine de mâncat. Oricum nu prea se trece cu greutate pentru ca sunt cantarele de la unguri. Restul e vrăjeală. Și apropo la Bors 2 pe intrare în țară cântarul funcționează

  4. Ați pierdut sursa de șpagă ,oricum camioanele nu vin supraâncărcate din afară,și acolo se respectă masă maximă admisă mai strict ca și în RO.Voi aici pe intern să vă faceți treaba cum trebuie și să nu îi protejați pe cei care trebuie cu dedicație de sus iar pe ,,fraieri ‘’să îi călăriți

  5. Sa spună în care stat se face cântărirea și controlul taxei de drum în vamă? Sunt numai aberații, pentru as păstra posturile și a incasa șpagă de la camioanele turcești.

    • În Ungaria de ex, și dacă ai probleme cu vigneta, tot la graniță te găsește și nu mai pleci până nu plătești

  6. Autoritățile să facă cantare cum este in Austria,Ungaria și se termină,dar autoritățile sunt atâta de corupte încât nu o să facă așa ceva.

  7. De ce nu fac cantare cum este in Austria și Ungaria,dar că na șpagă e șpagă.

  8. Intai sa faca asfaltul de calitate inainte sa dea vina pe transportatori (vexi podul de la braila.) La polil opus…. cate din multinationalele gen kaufland carrefour. Lidl. Dupa asfaltarea parcarilor au revenit cu reasfaltare??!? NICIUNA ! PTR CA AU CERUT GARANTIE PE LUCRARE CA SA PLATIT DIN BANI PRIVATI NU DIN BANI PUBLICI. DECI SE POATE DAR NU SE VREA

  9. Păi dacă toate celelalte state,vecine cântăresc toate vehiculele de marfă, în zonele de graniță, cum poate ajunge la noi în țară cu suprasarcină ??

  10. De ce nu va faceți puncte de cântărire la 20km de frontiere?Nu întra camioane supraîncărcare în Ro pentru ca le cântăresc unguri.va e.dor de frontiere de aia 2 euro ce vi dădeau turci bacșiș.Va pierdeți locurile de munca?Treceți la privat sau făceți-vă patroni.

  11. Vezi Ungaria. Tot ce depășește 7.5 t întra prin parcările de pe autostrada imediat dupa vama la cantar și control aleatoriu.

  12. „Specialistii”de la CNAIR mai bine ar vedea sutele de autobasculante din constructii si cele de transport cereale care misuna prin tara supraincarcate si care depasesc lejer 50 de tone ,distrugand drumurile nationale!Problema veche dar s-ar parea ca nu se vrea!

  13. Și până acum au fost cantare la intrarea în țară și drumurile s-au deteriorat, înseamnă că cei de la cantar nu și-au făcut datoria față de STAT ,csi au îndesat tot în buzunar, aici e problema ,nu interesul față de infrastructură ,

  14. Pierderi la”băieții șucari”care încasau șpagă și transmiteau o parte din ea mai departe ,piramidal !!!!!Ei,ei ei!!!!!!!!!!

  15. Sa fim seriosi ! Problema este ca nu mai pot ei sa-si ia ,, dreptul” ( o parte , ca restul se duce la sefi ).Ca sa fii angajat la aceste puncte de lucru trebuie sa ai stomac. Am fost martor la o situatie in care un angajat al CNAIR – DRDP Timisoara( la acea vreme DRDP Timisoara ) a fost apostrofat de un sofer turc si care a aruncat un (1) euro pe jos. Iar angajatul nu s-a sfiit sa-l ridice. Soferul turc a scuipat spre el ( dar nu l-a deranjat ). Pentru sefii din DRDP Timisoara sa stie ca am fost un ,, fost” angajat al DRDP. Cel de la frontiera nu avea de unde sa ma cunoasca avand in vedere ca activasem la ,,central’ DRDP.

  16. În toate statele europene și nu numai, există pârghii pentru încasarea taxelor și amenzilor inclusiv pentru auto non UE. În Bulgaria te verifică prin sondaj și dacă ai rovinietă neplătită nu mai miști mașina de pe loc până nu achiți .

  17. E clar, nu mai au cum sa fure din taxele de vama si s-au panicat, fiind vorba despre sume imense care erau furate si impartite de la vamesi pana la pozitiile de top din stat.

    Nu ma credeti ? Urmariti Recorder pe youtube.

  18. Pentru taxe de drum și cântărire ar putea fi adoptat sistemul bulgar, foarte eficient, cu cântare și camere fixe și mobile, care detectează automat vehiculele fara vigneta și le transmit imediat către echipaje mobile care aplica amenda aproape instantaneu. Că să nu mai vorbim de austrieci, elvetieni, ori francezi, care îți trimit amenda și la domiciliu, in caz că reușești să îi fentezi in trafic. Nu e nevoie sa reinventeze bietul românaș roata. Dacă s-ar vrea, s-ar putea…

  19. Intrarea in Schengen s-a facut doar ținând cont de interesele tractoriștilor (șoferii de TIR), iar de interesele reale ale României , nici vorbă !
    Infrastructura este ,,low quality” iar in maxim 6 luni cand va da caldura se vor face adevarate șanturi pe DN-uri.
    Uitati-vă la eficienta spagarilor de la ISCTR la interior care sunt mână in mână cu cei care cară din balastiere nisip cu 60Tone pe basculante si nu pațesc nimic ?!
    Fără cantariri , CNAIR-ul se încadrează la subminarea economiei si distrugerea in mod premeditat a infrastructurii rutiere !

  20. Intrarea in Schengen s-a facut doar ținând cont de interesele tractoriștilor ( șoferii de TIR) , caratorii de imigranți, țigări si fete la produs!
    Interesele reale ale României nu au fost luate deloc in considerare, iar faptul ca infrastructura este ,,low quality ” vom vedea in maxim 7-8 luni adevărate șanturi pe DN-uri si poduri lovite .
    Oricum , CNAIR-ul a fost prins cu pantalonii in vine, cum altfel, de intrarea in Schengen iar prin eliminarea cantaririlor se încadrează perfect la subminarea economiei naționale sub toate formele ei .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger