AcasăEconomieRegenerabilele nu fac față. Electricitatea va fi coloana vertebrală a întregului sistem...

Regenerabilele nu fac față. Electricitatea va fi coloana vertebrală a întregului sistem energetic mondial

În prezent, investițiile în rețea sunt insuficiente: trebuie să se dubleze până în 2030, ajungând la peste 600 de miliarde de dolari pe an.

Această creștere este vitală pentru digitalizarea și modernizarea rețelelor electrice. Sistemul energetic global este mai divers și mai complex ca niciodată.

Producția de energie regenerabilă este variabilă, fiind influențată de factori precum viteza vântului și lumina soarelui. În plus, cererea de energie electrică va crește odată cu creșterea numărului de vehicule electrice, instalarea pe scară largă a pompelor de căldură și utilizarea tot mai mare a aparatelor de aer condiționat.

Până în 2050, electricitatea ar putea reprezenta jumătate din totalul energiei utilizate la nivel mondial, o creștere semnificativă față de procentul actual de 20%.

Viitoarea rețea va avea nevoie de o capacitate de transmisie și interconexiuni mai mari, combinate cu stocarea energiei pentru o mai mare flexibilitate. O tehnologie avansată de digitalizare și o abordare globală, la nivel de sistem, a tranziției energetice, care să promoveze o colaborare inovatoare între industrii și sectoare.

Sursele regenerabile nu pot asigura energia de bază. Estimările arată că  energia eoliană poate atinge doar un factor de capacitate net de aproximativ 25%, iar cea solară fotovoltaică este chiar mai mică, de doar 20%.

Acest lucru se datorează pur și simplu faptului că producția de energie regenerabilă este direct legată de condițiile meteorologice. Mai simplu spus, soarele nu strălucește 24 de ore pe zi și vântul nu suflă 365 de zile pe an pe o anumită suprafață pentru a genera energie continuă. Prin urmare,  tehnologia este destul de imprevizibilă și din cauza asta este denumită putere intermitentă.

O altă problemă este faptul că stocarea energiei regenerabile este extrem de costisitoare și nu a ajuns încă la un punct în care să fie viabilă din punct de vedere economic.

Afirmațiile potrivit cărora energia regenerabilă este pe cale să reprezinte 50% din mixul energetic mondial până în 2030 și aproximativ 85% până în 2050 nu sunt susținute de date concrete. Centralele electrice cu combustibili fosili și sectorul nuclear pot asigura în mod constant fluxurile de energie necesare industriei și populației, nu eolianul și solarul.

Susținătorii tranziției energetice și “activiștii climatici” nu iau în seamă costurile uriașe net-zero și pun presiuni pe guverne pentru a dezmembra centralele electrice, considerate poluante. Și nici nu răspund la cea mai importantă întrebare: dacă energia regenerabilă este dovedit variabilă, atunci ce rol i se mai poate acorda în securitatea energetică?

author avatar
Radu Jacotă Redactor