Justificările politicii monetare au lăsat și lasă încă unele ambiguitățiPe 18 septembrie, Rezerva Federală a SUA a anunțat prima reducere a ratei dobânzii din 2020, cu o jumătate de punct. Cu o săptămână înainte, Banca Centrală Europeană a redus costul de împrumut pentru a doua oară în trei luni. Această relaxare monetară binevenită ridică mai multe întrebări.
Deciziile luate de BCE și FED par să fi liniștit piețele financiare. Este adevărat că aceste reduceri fuseseră anticipate pe scară largă, însă justificările lor au lăsat și lasă încă unele ambiguități, potrivit Boursorama. Scăderea ratei inflației (la 2,2 % în zona euro și la 2,5 % în Statele Unite) a fost, fără îndoială, un semn clar de relaxare, deoarece a semnalat o revenire la obiectivul băncilor centrale.
Această scădere s-a datorat în mare parte scăderii prețurilor materiilor prime, în special ale energiei.
În timp ce inflația de bază – indicatorul care depinde deriva prețurilor pe termen mediu – continuă să crească cu 3,2% și 3,8% în ambele cazuri.
Cu ochii pe economie
De fapt, încetinirea observată și/sau anticipată a economiei este cea care justifică cel mai bine recentele ajustări ale ratelor de către cele două bănci centrale. Ambele și-au redus previziunile de creștere pentru următoarele luni și doi sau trei ani.
În plus, au trebuit să se confrunte recent cu critici dure din partea grupurilor de interese (în special din sectorul imobiliar), care le-au reproșat că încurajează creșterea șomajului și că pregătesc o aterizare dură a economiei. Dar este îndoielnic că astfel de fenomene pot fi rezolvate prin acțiunea politicii monetare.
În mod clar, o reducere de 25 sau 50 de puncte de bază nu va corecta traiectoria. Acesta este motivul pentru care bancherii au promis noi reduceri în lunile următoare. Dar cât de jos va trebui să meargă? Și, în cele din urmă, sunt politicile actuale atât de restrictive pe cât se pretinde că sunt? Cât de departe este echilibrul?
Calcularea ratei dobânzii de echilibru (rata reală neutră pe termen lung), care ar trebui să echilibreze economiile și investițiile, este un exercițiu dificil și extrem de discutabil. Totuși, poate fi aproximată prin raportare la rata de creștere pe termen lung a productivității sau a PIB-ului. Aceasta conduce la o estimare, bazată pe previziunile actuale, de aproximativ 1% pentru zona euro și 2% pentru SUA.
Presupunând că băncile centrale își mențin ținta de inflație de 2%, ceea ce este de asemenea discutabil, ajungem la o rată a dobânzii nominale de echilibru de 3% pentru zona euro și de 4% pentru SUA.
Dacă ne uităm la ratele pe termen lung, care guvernează deciziile de investiții, atunci politicile monetare actuale nu sunt restrictive. Pe de altă parte, distanța care trebuie parcursă de ratele-cheie pentru a ajunge la echilibru este de ordinul a 1%.
Prin urmare, nu se poate conta pe reorientarea politicilor monetare pentru a corecta deficitele de creștere și excesul de șomaj, nici pentru a ușura povara datoriei. O revenire la perioada de rate reale ale dobânzii zero sau negative care a urmat crizei financiare din 2008 ar fi periculoasă.
