Multe dintre preocupările actuale ale SUA și ale Europei cu privire la China se referă la modul în care sistemul de stat al țării încurajează concentrarea economică și la faptul că această concentrare este apoi utilizată în moduri mercantiliste.
De ani de zile, China reușește să inunde piețele globale cu orice, de la oțel ieftin și până la bunuri de calitate superioară, datorită capacității sale de a scădea în mod artificial salariile, precum și de a ignora regulile Organizației Mondiale a Comerțului.
China deține, de asemenea, puterea în multe lanțuri de aprovizionare cruciale, inclusiv în ceea ce privește inputurile farmaceutice și mineralele de pământuri rare.
Beijingul nu a întins mâna și nu a „furat” producția, investițiile și locurile de muncă din alte părți. În schimb, guvernul a acordat scutiri fiscale majore producătorilor pentru a atrage investitori în China. Companiile occidentale au fost atrase în mod natural: capitalismul acționarilor le cere liderilor de afaceri să urmărească cel mai mare preț al acțiunilor și cele mai mici costuri de consum.
Dar puterea de monopol nu este nicidecum doar o problemă a Chinei. Dereglementarea și aplicarea mai slabă a legilor antitrust în SUA începând cu anii 1980 au dus la o concentrare extremă a întreprinderilor. Walmart vinde mai mult de jumătate din toate produsele alimentare în unele zone ale țării, Amazon domină comerțul electronic, o mână de companii controlează aprovizionarea cu alimente, o singură companie feroviară (BNSF) transportă 47% din toate cerealele.
Giganții existenți devin din ce în ce mai mari și mai puternici. JPMorgan achiziționează încă o bancă în faliment. Inflația alimentară crește, în timp ce Allianz, companie de asigurări, calculează că aproximativ 10% din saltul din Europa reflectă căutarea unor profituri mai mari. Acest lucru este posibil datorită faptului că părți cheie ale lanțului de aprovizionare sunt dominate de o mână de jucători.
Mercantilismul chinezesc, prețurile exorbitante ale companiilor europene și americane, Big Tech și băncile Too Big To Fail sunt, de fapt, toate părți disparate ale unei singure probleme – prea multă concentrare a puterii într-un singur loc.
China, bineînțeles, a fost supusă interdicțiilor de export ale SUA și este, de înțeles, neliniștită în această privință. Deși este legitim ca orice țară să limiteze exportul de tehnologie care ar putea fi folosită în scopuri de apărare de către un adversar, este de asemenea adevărat că depistarea tehnologiilor cu dublă utilizare este o afacere complicată. Decuplarea totală între Occident și China nu pare dorită.
Economiștii de la Financial Times par naivi: susțin un nou principiu de piață pe care Barry Lynn, șeful Open Markets Institute, un think-tank antimonopol din Washington DC, îl numește „regula celor patru”.
În domenii esențiale, de la alimente la combustibili, la electronice de consum, minerale critice, produse farmaceutice și așa mai departe, nicio țară sau companie individuală nu ar trebui să dețină mai mult de 25 % din piață. Mai mult, țările ar trebui să aplice această regulă atât la nivel local, cât și la nivel global.
Ar fi o modalitate prin care națiunile ar putea sprijini comerțul liber, fiind în același timp capabile să creeze lanțuri de aprovizionare rezistente.Dar războaiele comerciale sunt declanșate de foamea de putere. Prea multă putere în prea puține mâini.
Si care este problema cu interventia statului?
De ce n-o practica si celelate state?
Pentru ca afaceristii onerosi vor doar ei sa castige si sa nu imparta cu statul.
Mercantilismul este o carte pe care o poate juca oricine, asa ca degeaba se plang americanii care au si ei monopolurile lor.
Raducu a ajuns bocitoarea marelor concerne americane?
Castiga mai bine asa decat la Belu in poarta?
De fapt, statul și companiile acestea cum ar fi Walmart, Amazon, Microsoft etc. au parteniereat.
Da ,ai auzit bine politicenii americani din Congres colaborează cu acești monopoli giganți.
Și te-ai întreba de ce ăștea colaborează?:
Un răspuns în opinea kea ar fi că aduce profit la ambele părți:1.politicenii au sursă de bani din partea care vine de la corporații pentru următoarele alegeri prezidențiale sau a congtesului.2.și corporațiilor le sunt garantate monopol mai mare de 25%. Și nu știu dacă statul chiar ar ajuta cu ceva aici luând în considerare că și cei mai cinstiți nu ar ignora opurtunitatea la o așa sumă de bani.