La un an după ce războiul din Ucraina i-a tăiat Uniunii Europene cea mai mare sursă de gaze naturale, Bruxelles-ul încearcă să își blindeze lanțul de aprovizionare cu tehnologii ecologice.
Cifrele sunt clare. În 2021, UE a primit aproximativ 42% din gazele importate din Rusia. A depins de China pentru 64% din importurile de turbine eoliene, 89% din panourile solare și 43% din mașinile sale electrice. Beijingul este și mai dominant în ceea ce privește materiile prime pentru tranziția energetică, cu peste 75% din capacitatea de producție mondială de baterii litiu-ion, potrivit BloombergNEF.
Astfel, legea Net Zero Industry Act, anunțată joi, pare a fi un efort simplu de garantare a securității energetice, în conformitate cu măsurile deja în curs de aplicare în SUA și China. Comisia Europeană speră că legislația va asigura o cotă locală de 40% pentru tehnologiile verzi cheie până în 2030.
Dar această politică se bazează pe o interpretare profund greșită a modului în care sunt utilizate mărfurile și utilajele în producția de energie. În mod paradoxal, poate face ca UE să fie mai vulnerabilă.
Un mod de a clasifica materialele utilizate în societatea modernă este de a le împărți în bunuri durabile și bunuri de consum. Bunurile de folosință îndelungată, cum ar fi mașinile și frigiderele, sunt cumpărate o singură dată și folosite din nou și din nou pe parcursul unui deceniu sau mai mult. Bunurile de consum, precum alimentele și combustibilii, sunt cumpărate în fiecare zi. Rezervele trebuie asigurate constant.
Acest decalaj are implicații importante pentru securitatea națională. Dacă o țară depinde de importuri pentru aprovizionarea cu bunuri de consum, națiunile străine îi pot sufoca economia prin blocarea rutelor comerciale. Consumabilele trebuie să fie reaprovizionate continuu. În timpul Primului Război Mondial, Aliații au adus Germania în pragul foametei prin întreruperea aprovizionării cu îngrășăminte pe bază de nitrați.
În cazul bunurilor de folosință îndelungată, este mult mai greu. Dacă SUA, Japonia și Coreea de Sud ar înceta mâine să mai exporte mașini în UE, majoritatea oamenilor abia ar observa. Importurile anuale se ridică la doar aproximativ 3 milioane de unități, în condițiile în care parcul autoturismelor depășește 250 de milioane.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, SUA și Regatul Unit au organizat campanii de colectare a fierului vechi pentru a recicla oțelul și cauciucul de la vehiculele naționale și de la bunurile de uz casnic pentru fabricile de armament.
Aceiași aliați au prezis că Germania nazistă va fi îngenuncheată rapid din cauza dependenței sale de metale importate. În practică, economisirea și substituirea au făcut ca lipsa metalelor să nu reprezinte o problemă serioasă pentru Berlin în niciun moment.
De aceea, restricțiile privind importurile de utilaje regenerabile sunt greșit concepute. Cele 146,7 miliarde de metri cubi de gaz care au intrat în Europa prin conductele rusești în 2021 au dispărut ulterior. Continentul a trebuit să găsească alternative imediate pentru a furniza cei aproximativ 775 de terawați-oră de electricitate pe care îi putea genera din acest gaz.
Măsurile reușesc să încetinească ritmul tranziției către energia regenerabilă, prin creșterea forțată a costurilor pentru dezvoltatori și pentru cumpărătorii de vehicule electrice.
Acest lucru ar putea să slăbească securitatea energetică a regiunii, în loc să o consolideze. Europa depinde de importurile de combustibil pentru mai mult de jumătate din aprovizionarea cu energie, rezervele interne asigurând doar 13% din gaz, 3% din petrol și 60% din cărbune.
De asemenea, depinde în mare măsură de uraniul și combustibilul nuclear rusesc pentru alimentarea reactoarelor sale, în special în zonele din est, unde centralele au la bază proiecte sovietice.
În condițiile în care costurile majorității tehnologiilor regenerabile sunt mai competitive ca niciodată, politica de reglementare eronată de acest tip este cea care va încetini cel mai probabil decarbonizarea economiilor. Europa urmează exemplul SUA și al Chinei și se întoarce la politicile economice dirijiste eșuate din trecut, când ar trebui să adopte tehnologia viitorului.
