Prețurile vor continua să urce. De ce creșterile dobânzilor nu opresc inflația?

Bancherii centrali  au majorat ratele dobânzilor în cel mai rapid ritm din anii ’90 încoace, dar cea mai severă criză a scumpirilor din ultima generație nu a fost încă domolită.

Oficialii care reprezintă cele mai mari 20 de economii ale lumii au crescut  ratele cu o medie de 3,5 puncte procentuale fiecare de când au început să înăsprească costurile de împrumut.

Cu toate acestea, nici președintele Rezervei Federale, Jay Powell, și nici președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, nu se așteaptă ca inflația să revină la ținta lor comună de 2 % înainte de începutul anului 2025.

Piețele forței de muncă restrânse și presiunile din sectorul serviciilor sunt dovezi că prețurile vor continua să urce încă o perioadă de timp. Cum se explică, așadar, persistența inflației în fața unor creșteri agresive ale ratelor?

Politica monetară vine întotdeauna cu un decalaj, subliniază Financial Times, fiind nevoie de aproximativ 18 luni pentru ca impactul unei singure creșteri a ratei să se reflecte pe deplin în modelele de cheltuieli și în prețuri.

Responsabilii de politică monetară au început să majoreze ratele cu mai puțin de un an și jumătate în urmă în SUA și în Regatul Unit și cu mai puțin de un an în urmă în zona euro. Aceștia au depășit rata neutră – în cazul în care restricționează în mod activ economia – cu doar câteva luni în urmă.

Dar unii bancheri centrali și economiști consideră că decalajele ar putea fi și mai mari – iar efectul înăspririi mai puțin puternic – de data aceasta. O deplasare pe termen lung dinspre industria prelucrătoare către servicii, care necesită mai puțin capital, ar putea însemna, de asemenea, o transmitere mai lentă a unei politici monetare mai stricte.

Schimbările structurale din părți importante ale economiei – inclusiv de pe piața locuințelor și a forței de muncă – între prezent și anii 1990 pot explica de ce creșterile de rate au avut atunci un impact mult mai rapid și mai puternic.

Schimbările de pe piața imobiliară ar putea fi cheia pentru a explica de ce creșterile dobânzilor durează mai mult să se facă simțite.

În mai multe țări, a crescut proporția gospodăriilor care fie dețin în proprietate directă o locuință, fie o închiriază. Ipotecile cu rată fixă sunt acum mai populare decât cele flexibile, în cazul cărora ratele mai mari ale băncii centrale se răsfrâng aproape instantaneu asupra puterii de cumpărare a gospodăriilor.

Pe de altă parte, persistă o lipsă generalizată de forță de muncă – în special în sectorul serviciilor, ceea ce stimulează creșterea salariilor și, implicit, a inflației.

Un alt factor a fost insistența inițială a bancherilor centrali că inflația se va dovedi a fi de scurtă durată – și  a dus la întârzieri în renunțarea la decenii de politică monetară agresivă și extrem de relaxată.

Este posibil ca aceste întârzieri să fi făcut ca inflația să fie cu atât mai greu de învins cu rate mai mari, deoarece presiunile asupra prețurilor s-au extins de la o problemă care afecta un număr mic de produse afectate de blocaje în lanțul de aprovizionare la un fenomen mult mai larg, care a afectat aproape toate bunurile și serviciile.

Dacă ratele dobânzilor sunt majorate prea puțin sau dacă efectul lor este mult întârziat, țările ar putea aluneca într-un mediu în care inflația ridicată devine norma, a avertizat Banca Reglementelor Internaționale, supranumită adesea banca bancherilor centrali.

Riscul este că revenirea la o inflație de 2% ar putea necesita ca acești bancheri să crească costurile de împrumut până la un punct în care să pună în pericol sănătatea sistemului financiar.

Jennifer McKeown, analist global la Capital Economics, se așteaptă acum ca majorarea ratelor să „împingă majoritatea economiilor avansate în recesiune în lunile următoare”.