Politica monetară a Europei nu mai trebuie să pedaleze în tandem cu cea din SUA

După o pandemie, un război în Europa și cea mai gravă inflație globală din ultimii 40 de ani, căutarea optimizării rezultatelor economice a trecut pe plan secund în favoarea gestionării riscurilor.

Decidenții politicilor monetare trebuie mai întâi să știe  care sunt riscurile pe care le gestionează. Singurele care contează sunt cele care afectează activitatea economică, inflația și viața oamenilor. Prea des, bancherii centrali spun că cel mai rău rezultat ar fi să înceapă o perioadă de modificare a ratelor dobânzilor și apoi să se răzgândească, relatează Financial Times.  În SUA și în Europa se pune întrebarea cât de mult și cât de repede trebuie reduse costurile împrumuturilor.

Dacă se face prea mult, se riscă să se genereze o cerere nesustenabilă, împiedicând finalizarea cu succes a dezinflației. Cu toate acestea, prea multă prudență comportă pericolul ca economiile să se întoarcă la lumea de dinainte de Covid, cu o cerere deficitară, o inflație sub ținta stabilită și o dependență de o politică monetară neortodoxă, cum ar fi continuarea relaxării cantitative.

În mod ironic, bancherii centrali de tip „hawkish” ar trebui să depună cele mai mari eforturi pentru a evita acest lucru, deoarece este scenariul pe care și-l doresc cel mai puțin.

Decuplarea politicii monetare de ambele părți ale Atlanticului

După o perioadă de șocuri mondiale, gestionarea riscurilor sugerează că a sosit momentul pentru decuplarea politicii monetare de ambele părți ale Atlanticului.

Economia americană s-a revitalizat. Vânzările finale către cumpărătorii interni privați – o măsură mai bună a cererii – au crescut cu o rată anuală de 3,1%. Rata de economisire este aproape de minimele istorice.

În Europa, chiar dacă în prezent costurile energiei au scăzut, nivelurile reale ale cheltuielilor și investițiilor nu au crescut în consecință. Ratele de economisire rămân ridicate, generând amenințarea unei cereri deficitare.

FMI consideră că SUA are un decalaj pozitiv, ceea ce indică o presiune inflaționistă continuă, în timp ce în zona euro acesta este negativ.

Și guvernele îndepărtează SUA și Europa. În timp ce deficitele sunt mai mici și se așteaptă să scadă în Europa, se preconizează că vor rămâne ridicate în SUA.

Datele privind piața muncii sunt mai apropiate în SUA și Europa, dar nu schimbă imaginea privind riscurile. Șomajul scăzut reflectă mai degrabă o acaparare a forței de muncă în fața unei cereri slabe decât o problemă persistentă a ofertei. Există posibilitatea unei îmbunătățiri semnificative a productivității dacă cererea europeană ar fi mai puternică.

Fed poate relaxa politica monetară cu puține riscuri. În schimb, Europa are nevoie de stimulente. Inflația a scăzut în mod constant și, conform previziunilor, presiunile salariale din zona euro se reduc și ele la rândul lor pe măsură. Dar scăderea inflației globale aproape de 2% în aprilie va face ca cererile salariale excesive să fie mai greu de justificat în a doua jumătate a anului.

Riscul principal în Europa este ca politica monetară să rămână prea restrictivă și să submineze o necesară redresare a cererii către tendințele anterioare pandemiei. Băncile centrale de pe continent ar trebui să le urmeze pe cele din Suedia și Elveția și să înceapă un program de reducere a ratelor. BCE a indicat că va face primul pas în câteva săptămâni. Ar fi înțelept să continue.

Prin urmare, nu este obligatoriu ca ratele dobânzilor din Europa și SUA  să se miște în tandem, cum se întâmplă de zeci de ani. Bancherii centrali trebuie să aibă curajul de a începe decuplarea.