Săptămâna aceasta, peste 340.000 de americani își vor vedea majorat salariul lunar, după ce Walmart, cel mai mare angajator din sectorul privat din SUA, a crescut salariul minim pe oră la 14 dolari.
De cealaltă parte a Atlanticului, până la o jumătate de milion de lucrători din sectorul public din Marea Britanie au întreprins acțiuni sindicale din cauza salariilor, iar sindicatele din Germania au declanșat, de asemenea, greve. În Ungaria și Polonia, creșterea salariilor a atins valori de două cifre.
Dacă muncitorii din întreaga lume își pot impune cererile de salarii mai bune este cea mai mare întrebare cu care se confruntă bancherii centrali din întreaga lume în acest an, în timp ce se luptă pentru a reduce ritmul de creștere a prețurilor.
Dar “inflația salarială va fi un motor principal al inflației prețurilor în următorii ani”, avertiza în noiembrie Philip Lane, economistul șef al Băncii Centrale Europene.
Chiar și acordurile salariale relativ moderate ar putea împiedica inflația să se apropie din nou de țintele de 2% ale băncilor centrale, cu excepția cazului în care acestea vor majora în continuare ratele dobânzilor până la niveluri care ar putea duce la recesiune.
Totuși, problemele legate de inflație cu care se confruntă Fed și BCE sunt diferite. În SUA, inflația a fost determinată în principal de o creștere a cererii alimentată de stimulente după încheierea blocajelor Covid, iar întrebarea pentru factorii de decizie politică este dacă salariile mai mari pot fi justificate de îmbunătățirea productivității.
În zona euro și în Marea Britanie, problema dominantă este șocul prețurilor la energie cauzat de invazia Rusiei în Ucraina. Creșterea dramatică a cheltuielilor pentru energie a făcut ca societățile să fie mai sărace în general, iar întrebarea este cum se împarte acest cost între companii, lucrători și contribuabili.
Pe ambele maluri ale Atlanticului, ratele inflației globale vor încetini puternic în următoarele câteva luni, în condițiile în care prețurile la gaze au scăzut, iar costurile mai mari ale împrumuturilor încep să tempereze cererea. Dar majoritatea lucrătorilor au suferit o lovitură catastrofală în standardele lor de viață în ultimul an, deoarece salariile care ar părea generoase în vremuri normale sunt încă mult sub nivelul inflației.
Niciun angajator, politician sau bancă nu poate susține că majorarea salariilor este zadarnică dacă pur și simplu perpetuează inflația ridicată: cei care muncesc vor ca salariilor lor să ajungă din urmă prețurile.
Marea necunoscută acum este dacă piețele locurilor de muncă încetinesc deja suficient de mult pentru a diminua creșterea salariilor – sau dacă băncile centrale vor simți nevoia de a majora în continuare ratele dobânzilor și de a le menține ridicate pentru mai mult timp.
În toate țările există o tensiune tot mai mare între preocuparea bancherilor centrali față de inflație și dorința guvernelor de a proteja nivelul de trai al lucrătorilor și de a evita conflictele sociale.
Și creșterea ratelor dobânzilor – rețeta standard pentru sufocarea economiei până angajații când devin prea speriați de pierderea locurilor de muncă pentru a cere salarii mai mari și companiile prea temătoare de pierderea clienților pentru a mai crește prețurile – se va dovedi un pariu riscant.