„Nu au capacitatea de a menține volumele de producție, deoarece nu au acces la tehnologia necesară.” Așa a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, ca răspuns la anunțul Rusiei că va reduce producția de petrol în martie cu 500.000 de barili pe zi.Dar este acesta motivul real?
Industriile petroliere naționale se pot prăbuși din diverse motive non-tehnice: război, sancțiuni, colaps politic. Istoria oferă cel puțin patru exemple solide care ar putea fi comparabile cu situația actuală a Rusiei.
Producția Iranului a atins maximul istoric de puțin peste 6 milioane de barili pe zi în 1974. Revoluția din 1978-79, grevele muncitorilor din industria petrolieră și invazia Irakului lui Saddam Hussein în 1980 au dus la prăbușirea acesteia la 1,3 milioane bpd în 1981.
Redresarea postbelică a fost împiedicată de sancțiunile americane și de condițiile neatractive pentru investițiile străine, apoi de măsurile președinților americani Obama și Trump de a întrerupe majoritatea exporturilor de petrol ale țării. Cu toate acestea, în ciuda câmpurilor și a infrastructurii îmbătrânite și a valurilor de tulburări civile, producția încă se situează în jurul a 3,6 milioane de bpd.
Irakul a fost, de asemenea, grav afectat de războaie. Producția în anii de glorie de după naționalizarea din anii 1970 a atins un vârf de aproape 3,7 milioane de bpd în 1979. În timpul războiului dintre Iran și Irak, exporturile prin Golf au fost întrerupte de acțiunile militare iraniene, iar Siria, aliatul Iranului, a închis conducta care trecea pe teritoriul său. Producția a scăzut, s-a redresat parțial atunci când a fost deschisă o conductă prin Turcia, apoi s-a prăbușit la mai puțin de 300.000 bpd din cauza sancțiunilor ONU după invazia Kuweitului din 1990.
Venezuela este cel mai extraordinar caz: fără război sau, până în 2019, fără sancțiuni stricte, s-a sabotat singură. La sfârșitul anilor 1990, a provocat Arabia Saudită și colegii săi din OPEC cu planuri de creștere rapidă a producției, contribuind la prăbușirea prețurilor.
Președintele Hugo Chavez, ales în decembrie 1998, a concediat 17.000 de lucrători din sectorul petrolier în urma grevei generale din 2002-2003, care urmărea să-l destituie, ruinând Petroleos de Venezuela, cândva o companie națională admirată.
Exproprierea proiectelor străine, lipsa de investiții, emigrarea, corupția, furtul și sabotajul au decimat industria petrolieră din Venezuela sub conducerea lui Chavez și a succesorului său, Nicolas Maduro. Sancțiunile americane de la începutul anului 2019 au fost picătura care a umplut paharul. Producția record din 1998, de peste 3,4 milioane de bpd, s-a prăbușit la doar 640.000 bpd în 2020.
Rusia însăși este exemplul final, subliniază Robin M. Mills, director executiv al Qamar Energy și autor al cărții “Mitul crizei petroliere”.
Industria petrolieră sovietică de la sfârșitul anilor 1980, când producția rusă a atins un vârf de 11,4 milioane de bpd, se lupta deja cu ineficiența, tehnologia învechită și câmpurile epuizate.În timpul perioadei de necazuri post-sovietice din anii 1990, afacerea integrată a fost dezmembrată și cea mai mare parte a trecut în mâinile „oligarhilor”, care au dus bătălii corporatiste murdare pentru a pune mâna pe mai mult. Prețurile erau scăzute, investițiile și plățile de taxe minime.
Când prețurile petrolului și-au revenit – spre marele noroc al lui Vladimir Putin, care devenise președinte în 2000 – cei mai isteți dintre oligarhi s-au reinventat ca antreprenori favorabili pieței. Producția sumbră de doar 6 milioane de bpd în perioada de apogeu din 1996 s-a schimbat, pe măsură ce tehnologia modernă a fost aplicată în inima Siberiei de Vest.
Apoi, Putin i-a îmblânzit sau i-a exilat pe cei care îl amenințau din punct de vedere politic și a reunit cea mai mare parte a afacerilor din domeniul petrolului și al gazelor naturale în cadrul giganților de stat Rosneft și Gazprom, conduși de loialiști. Creșterea a continuat, dar mult mai încet, depășind recordul din epoca sovietică în 2018 și atingând un maxim de 11,7 milioane de bpd în 2019.
Dacă astăzi Rusia reduce într-adevăr producția, se datorează faptului că nu poate vinde nici țițeiul, nici produsele rafinate asociate, din cauza interdicției UE și a dificultăților de accesare a unui număr suficient de petroliere pentru călătoriile lungi către India și China.
Nu se va prăbuși precum Irakul anilor 1990 sau Venezuela anilor 2000, sau chiar propria sa întruchipare anterioară. Dar confruntarea cu Occidentul a accelerat în mod dramatic socotelile sale cu un destin dificil.
Jacule ,se pare ca vrei sa ne arati in fiecare zi ca esti o sluga platita ieftin,De tara ta cand te ocupi ca m-am saturat sa te vad cum mori de grija altora.Despre Bistroe nu ai nimic a spune?Tradatorii dracului ce sunteti.
Cind barilul o sa fie 200..
Rusii stiu foarte bine sa reduca productia in raport cu cererea si cu preturile astfel ca preturile sa creasca la productie mica si profitul sa ramana neschimbat.
Oricun Rusia acum cu noile preturi Brent face mai mult profit decat inainte de razboiul cu ukraina.
Rusia face toate miscarile in coordonare cu OPEC+ si nu se aventureaza ca tarile mentionate de Robin M. Mills, autor de basme si inselaciuni.
SUA a fost trimisa dupa tigari cand s-a dus sa cerseasca la Arabia Saudita, Tarile Golfului plus alte state arabe din nordul Africii au ajuns la intelegeri mutuale cu China si cu plati facute in YOANI!
Asta nu o mai spune Mr. Mills pentru ca il dor dintii.
Iar Raducu copie la greu ce spun altii si nu are cu ce sa gandeasca.
Daca am gresit sa vina si sa-mi demonstreze unde e greseala. E o provovare.
Eu n’am nevoie de raspunsul lui caci timpul va dovedi cine are dreptate, pana acum oricum snctiunile au mers in gard sau s-au intors impotriva sanctionatorilor idioti.
Cand scrii prostii trebuie sa-ti asumi riscul ca vei fi contrazis, iar altii o fac mai pe scurt cu injuraturi, de asta’i profesia.
3vrlfy