Ieșirea publică a directorului Dispecerului Energetic Național, Virgiliu Ivan, ar fi trebuit să provoace un adevărat cutremur la vârful Guvernului. Oficialul a renunțat la exprimările prudente și a spus-o direct: sistemul energetic este în pericol din cauza regenerabilelor, semn că la pupitrul energetic al țării s-a instalat panica. Reacția ministrului Sebastian Burduja a fost însă stupefiantă, acesta trecând, deja, la un alt nivel, și pregătind, teoretic, că practic este imposibil, consumul de energie de la vecinii cu fotovoltaice.
Semnalele trase de ziarul Național, aproape obsesiv în ultima vreme, se confirmă de la cel mai înalt nivel al sectorului energetic. Pericolul este chiar mai mare decât anticipam, de vreme ce directorul Dispecerului Energetic Național (DEN), ing. Virgiliu Ivan a declarat public și direct că regenerabilele variabile pun în pericol funcționarea sistemului energetic. Acesta a avertizat că inerția sistemului a scăzut și va scădea în continuare, iar frecvența poate avea de suferit, și asta din cauza integrării regenerabilelor care afectează stabilitatea și fiabilitatea rețelei.
Principalul parametru de funcționare a sistemului, frecvența, ar putea avea de suferit prin faptul că sunt scoase din funcțiune odată cu această tranziție grupurile clasice, generatoarele sincrone care au inerție, a spus Virgiliu Ivan. Tehnicieni caută să găsească soluții, metode, astfel încât acest parametru principal, frecvența, să nu aibă variații foarte mari, să poată fi stabilizat într-un domeniu apropiat de frecvența nominală în cazul apariției unor pierderi de producție sau intrări în funcțiune a unor producții regenerabile foarte, foarte ridicate. ”Constatăm că este nevoie de flexibilitate, de resurse care să compenseze variațiile energiei regenerabile, este nevoie de stocare, este nevoie de instalare de baterii pentru un volum din ce în ce mai mare de centrale cu acumulare prin pompare. Datorită volatilității producției de energie din surse regenerabile, sistemul interconectat european își modifică parametrii moment de moment. Pregătirea, operarea, prin dispecer, a sistemului energetic a devenit complexă și provocatoare”, a declarat directorul DEN, Virgiliu Ivan. Specialiștii susțin că fluctuațiile rapide ale producției duc la abateri de tensiune și frecvență, care pot cauza întreruperi de curent, producându-se așa-zisul blackout energetic.
Costuri uriașe
Șeful DEN a semnalat că sunt variații foarte mari a producției în centralele eoliene, motiv pentru care modul de exploatare, activitatea, mentenanța rețelelor s-a modificat substanțial.
”De exemplu, în zona Dobrogea, unde avem producție foarte ridicată de energie eoliană, capacități foarte mari instalate, mentenanța o facem după vânt, pentru că activitățile ni le-am modificat în funcție de condițiile de vânt – şi aproape că orice lucrare în zonele cu energie regenerabilă foarte ridicată se desfăşoară cu monitorizarea foarte atentă a producției de energie regenerabilă şi dacă permit condițiile. Sunt foarte multe situații în care se deplasează echipe şi, când ajung la fața locului, dispecerul spune că nu sunt condiții, pentru că producția a crescut foarte mult şi nu mai sunt condiții de retragere din exploatare. Dacă producția crește foarte mult, nu sunt condiții de retragere din exploatare a capacităților pentru mentenanță. Aceste lucruri se întâmplă la distribuții”, a mai precizat Virgiliu Ivan, directorul DEN. Bineînțeles, toate acestea duc la costuri uriașe pentru Transelectrica, costrui care, în scurt timp, se vor reflecta și în facturile consumatorilor.
Aberația comunităților de energie
Semnalul de alarmă tras de Dispecerul Energetic Național nu a avut niciun ecou în curtea Ministerului Energiei, Dimpotrivă, ministrul Sebastian Burduja o ține înainte cu regenerabilele, trecând la un alt nivel cerut de Comisia Europeană, cel al comunităților energetice. Astfel, acesta a anunțat că va modifica legislația, astfel încât fiecare cetățean să-și poată produce singur energia electrică sau să poată prelua energia produsă în cadrul unei comunități de energie.
”Scopul nostru este de a oferi tuturor consumatorilor de energie electrică din țara noastră posibilitatea de a se bucura de energia regenerabilă, fie produsă la domiciliu, fie în cadrul unei comunități energetice locale. Această inițiativă nu doar că va aduce o reducere a costurilor cu energia electrică și a dependenței noastre de sursele tradiționale de energie, ci va ajuta la reducerea sărăciei energetice și va deschide și o nouă eră a sustenabilității și autonomiei energetice pentru fiecare român”, a afirmat Sebastian Burduja.