Cu un reactor dezafectat pe termen necunoscut și cu o producție hidro inexplicabil de redusă, România a ajuns marți să importe la nivel maxim, existând oricând pericolul unui blackout. Mai mult, la un moment dat se ajunsese ca producția de energie din gaze să fie mai mare decât cea hidro, ceea ce este inacceptabil, având în vedere că energia pe gaze este și cea mai scumpă dintre toate. Între timp, guvernanții ies cu declarații despre câte zeci de mii de megawați de fotovoltaic vom avea peste câțiva ani.
Sistemul energetic se află în cea mai dezastruoasă situație de până acum. Deficitul de energie se accentuează, cu toate investițiile anunțate de minister, iar reactorul 1 nu mai poate fi pornit. Până acum, repornirea a fost amânată de 4 ori, semn că problemele de acolo sunt mult mai grave decât se comunică. Cu sau fără reactor, lipsa producției a atins cote alarmante, astfel că marți s-a atins un maxim de import de 2.294 MWh la un consum de circa 7.000 MWh, neatingându-se vreun vârf.
Culmea este că, la un moment dat, producția de gaze se situa pe primul loc, depășind hidroenergia, ceea ce pune sub semnul întrebării modul în care Dispecerul Energetic Național dă comenzi producătorilor. Hidroenergia producea ieri în jur de 1.450 MWh, în condițiile în care capacitatea netă instalată este de circa 6.300 MW. De pe site-ul Transelectrica aflăm că un singur grup este oprit pentru mentenanță până în februarie 2025, TH1 Porțile de Fier, cu 193,47 MW, iar un alt grup, TH4, funcționează cu reducere de putere, la 100 MW, din cauza problemelor apărute în sistemul de reglaj al turbinei. Scăzând cele două grupuri, hidroenergia ar trebui să producă 6.000 MWh. Dacă luăm în calcul și serviciile de sistem și cantitățile necesare pentru echilibrarea sistemului, tot ar mai rămâne 4.000 MWh. Și totuși, hidroenergia este ținută să producă sub 2.000 MWh, preferându-se varianta scumpă și riscantă a importurilor.
Nicio strategie
În Strategia energetică sunt prevăzute 1.500 MW capacități fotovoltaice care să se conecteze la sistem în 2024. În primele 7 luni ale acestui an, însă, s-au adăugat în sistemul energetic doar 105 MW. Per total, puterea instalată în România a crescut în aceste 7 luni cu doar 110,78 MW. Sigur că sunt multe proiecte cu avizele date, iar altele gata să se conecteze la rețea, însă marea problemă, care nu are rezolvare pe termen scurt și mediu, este incapacitatea rețelelor de a prelua aceste puteri noi. Chiar și așa, deficitul major de energie din ultima perioadă a arătat clar că nu te poți baza în niciun fel pe regenerabile. Marți, la orele 17, când consumul începea să urce, fotovoltaicele produceau 340 MWh, iar eolienele, doar 114 MWh.
”În următorii 3-5 ani, România va avea cu 10.000 de MW mai mult din energie solară și eoliană”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Sigur că, fără modernizarea și extinderea rețelelor, aceste capacități vor ocupa doar terenurile și vor rămâne în așteptare. Fără stocare la cele 10.000 de MW, dezechilibrele vor fi uriașe, cu consecințe devastatoare asupra prețurilor. Trecând peste aceste aspecte, raportat la producția de ieri, cei 10.000 MW din eoliene și fotovoltaice ar aduce, în plus, sistemului, sub 1.500 MW, și asta în sezonul cald și pe perioada zilei.
Întoarcerea la cărbune
Nevoia de energie în bandă a obligat factorii de decizie să reevalueze cărbunele, astfel că se încearcă urgentarea reabilitării grupurilor pentru a atinge 2.000 MWh producție. Char și în Strategia energetică s-a arătat că termocentralele pe cărbune rămân o sursă importantă de producere a energiei electrice, acoperind în prezent 14% din producția totală de energie electrică la nivel național. ”Cărbunele este un combustibil strategic în susținerea securității energetice naționale și regionale, întrucât în perioadele meteorologice extreme, precum și în situații de criză energetică, acesta stă la baza rezilienței alimentării cu energie și a bunei funcționări a sistemului electroenergetic național. Aceste resurse convenționale sunt deosebit de valoroase datorită capacității lor de a oferi energie stabilă, fără a fi afectate în mod semnificativ de fluctuațiile pieței sau de factori geopolitici. Fiind indigene, permit o independență mai mare în raport cu sursele externe de energie, reducând vulnerabilitatea țării în fața unor eventuale crize energetice sau perturbări geopolitice”, se precizează în Strategia energetică.