AcasăOldPandemia scufundă economia Germaniei într-o recesiune fără precedent. Cel mai sever declin...

Pandemia scufundă economia Germaniei într-o recesiune fără precedent. Cel mai sever declin înregistrat vreodată

Germania

Pe fondul crizei coronavirusului, economia Germaniei s-a redus cu peste 10% în trimestrul doi din 2020, după o scădere de 2,2% în precedentele trei luni. Este mai sever declin înregistrat vreodată, determinat de colapsul cheltuielilor gospodăriilor, investiţiilor companiilor şi exporturilor din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), anulând practic 10 ani de creștere.

Oficiul federal de statistică (Destatis) din Germania vorbește despre cel mai mare declin economic pentru Germania din 1970 încoace. „Este cel mai semnificativ recul de când se publică datele statistice privind evoluţia trimestrială a PIB-ului Germaniei, în 1970”, a anunţat joi Oficiul federal de statistică (Destatis), potrivit Reuters.

În ritm anual, cea mai mare economie europeană s-a contractat cu 11,7% în trimestrul doi din 2020, faţă de perioada similară din 2019. Analiştii se aşteptau la o scădere a PIB-ului Germaniei de 9% în ritm trimestrial şi de 11,3% în ritm anual. Cel mai sever declin anual al economiei germane, de 7,9%, fusese raportat în trimestrul doi din 2009, în perioada de vârf a crizei financiare globale.

Redresarea economiei germane a început deja, în urma relaxării restricţiilor şi a redeschiderii frontierelor, dar nu se va mai vedea boom-ul exporturilor din ultimul deceniu”, a avertizat recent Alexander Krueger, economist la Bankhaus Lampe. Şi analiştii Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank) apreciază că „redresarea va continua în semestrul doi din 2020”, iar măsurile de stimulare adoptate de Guvern vor sprijini aceste evoluţii.

Germania, cel mai puțin afectată de pandemie

Cutremurul economic a depăşit estimările şi aşteptările analiştilor, şi evidenţiază totodată provocările cu care se confruntă factorii de decizie politică, pe măsură ce frica provocată de posibilitatea apariţiei unui nou val de infectări cu COVID-19 continuă să crească.

În comparaţie cu alte ţări, Germania a fost mai puţin afectată de pandemie, potrivit celor mai recente date, care arată că ţări precum Italia sau Franţa s-ar putea confrunta cu o reducere a economiei de până la 12% şi 15%.

author avatar
Andreea Vlad
167 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger