Occidentul se încurcă în propria capcană: tranziția „verde”

Era inevitabil să se ajungă aici: politicienii occidentali și-au dat seama că lupta împotriva schimbărilor climatice înseamnă o acumulare de costuri uriașe, iar oamenii nu sunt dispuși să le plătească.

Problema de fond este că majoritatea liderilor mainstream au îmbrățișat un adevăr pe jumătate convenabil despre tranziția verde. Susțin că drumul către un nivel net zero nu este doar esențial pentru mediu, ci va fi și benefic pentru economie! Ni se spune că locurile de muncă ale viitorului vor fi ecologice, dar nu ni se spune cine s-ar înhăma să plătească costurile unei tranziții de zeci de trilioane de dolari pe an.

Renunțarea la combustibilii fosili este foarte costisitoare. Politologul Matt Goodwin avertizează că demersul de a ajunge la net zero va provoca „următoarea mare revoltă populistă din politica occidentală”.

Electoratul ar aproba în principiu strategiile ecologice, însă acest sprijin se prăbușește dacă tranziția implică o creștere a facturilor casnice. Iarăși inevitabil, oamenii acordă o prioritate mai mare costului vieții decât net zero.

Nu este o descoperire surprinzătoare. Protestele „gilets jaunes” care au zguduit Franța au fost declanșate inițial de o creștere a taxelor pentru combustibilii verzi. Un citat (probabil apocrif) al unui protestatar a rezumat dilema: „Ei vorbesc despre sfârșitul lumii. Noi vorbim despre sfârșitul săptămânii”.

Europa încă trage ponoasele crizei energetice de anul trecut, iar renunțarea la cărbune și centrale nucleare înseamnă că tot gospodăriile și industria vor rămâne cu povara unor facturi peste puterea lor financiară.

Pe măsură ce guvernele europene ezită să ia măsurile nepopulare din punct de vedere politic pentru a atinge un nivel net zero, mult clamatul „Green New Deal” al UE este supus unei presiuni intense –  principalele sale prevederi sunt diluate sau amânate pe fondul reacțiilor negative ale industriei, agricultorilor și companiilor.

Administrația Biden riscă să fie prinsă într-o strânsoare similară. Teoria din spatele Bidenomics este că subvențiile guvernamentale americane vor contribui la crearea a numeroase locuri de muncă industriale bine plătite în noile sectoare ecologice.

Sună ca un câștig pentru ambele părți. Dar actuala grevă a muncitorilor din industria auto este determinată, în mare parte, de temerile că tranziția de la mașinile pe benzină la vehiculele electrice va implica concedieri masive – un adevăr –  și că noile joburi ar putea să nu fie la fel de bine plătite ca cele vechi. Americanii de rând vor plăti cu vârf și îndesat tranziția energetică.

Aspectele geopolitice ale campaniei pentru atingerea nivelului zero net sunt la fel de dificile. Se susține adesea că unul dintre avantajele renunțării la combustibilii fosili este acela că va face ca democrațiile să fie mai puțin dependente de  petrolul Rusiei și Arabiei Saudite.

Din nefericire, Occidentul a înlocuit dependența cu  China, cel mai important producător mondial de panouri solare, baterii și minerale de pământuri rare.

Mizeria în care se bagă UE și SUA creează un contrast izbitor cu dezvoltarea rapidă a energiei regenerabile în China. Dar chiar și Beijingul încetinește tranziția către renunțarea la combustibilii fosili, în special la cărbune. China  este responsabilă pentru mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât toate economiile G7 la un loc.

În general, liderii occidentali țin discursuri sforăitoare despre urgențele ecologice, dar  sunt atrași mai degrabă de menținerea lor în funcții și nu de acțiuni concrete în domeniul climei.

Dar obiectivul net zero înseamă că politrucii salvatori ai planetei sunt confruntați cu un plan netestat, care aduce tot mai multe nemulțumiri populare. Se poate spune că s-au încurcat în propria capcană.