Cauta

Obiectivele militare ”pârjolesc” totul în jur. Terenurile din zonă, confiscate, mascat, de stat

Obiectivele militare ”pârjolesc” totul - Ziarul National

Bazele NATO din România nu mai vor români prin apropiere

Pentru că obiectivele militare din România s-au tot înmulțit în ultima vreme și nimeni nu mai știe pe unde sunt amplasate, deputații au decis să instituie zone de protecție pentru acestea cu interdicții drastice. Astfel, pe terenurile de pe o rază de 2,4 km din jurul unităților, nimeni nu va mai avea voie să construiască absolut nimic, astfel că proprietarii acestora se vor trezi că sunt expropriați fără despăgubiri. În fapt, ceva despăgubiri vor primi doar cei care au apucat să-și obțină autorizație de construire.

Obiectivele militare ”pârjolesc” totul - Ziarul NationalConsiderând, probabil, că România este pe picior de război, parlamentarii PSD au decis să înăsprească legislația și să ofere protecție specială pentru toate obiectivele militare din țara noastră. Potrivit inițiatorilor, complexitatea mediului internațional de securitate, marcat la nivel global de incertitudini, dar mai ales de evoluții defavorabile în proximitatea România, arealul Mării Negre, reclamă o analiză judicioasă a riscurilor și vulnerabilităților care pot conduce la sincope în activitatea specifică a organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale.

”În acest context, semnalăm faptul că reziliența în îndeplinirea sarcinilor cu valență critică date în sarcina acestor instituții este legată direct inclusiv de pârghiile pe care legiuitorul le pune la dispoziție pentru protejarea imobilelor și instalațiilor aflate în proprietatea sau administrarea acestora și care pot fi vulnerabilizate de un proces deficitar de planificare și dezvoltare urbană.

La acest moment, analiza cadrului legislativ în vigoare în România a relevat că legiuitorul impune doar obligativitatea obținerii avizului instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională în vederea executării lucrărilor de construcții în zonele asupra cărora este instituit un anumit regim de protecție prevăzut în documentațiile de urbanism, respectiv avizarea documentației tehnice pentru autorizarea oricăror lucrări ce urmează a fi executate în zona situată la mai puțin de 2.400 m față de linia obiectivelor speciale aflate în extravilan”, se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege depus la Senat.

Prea multă debandadă

Deputații semnalează că aplicarea acestor dispoziții este zădărnicită și de faptul că, la nivel național, se constată diferite grade de actualizare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, existând situații în care instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională nu sunt consultate în procesul de autorizare, fapt care duce la edificarea, în proximitatea acestora a unor construcții de natură a afecta sever activitatea ce se desfășoară în obiectivele militare.

”În acord cu principiile, interesele și obiectivele strategice și de securitate și ținând cont de complexitatea și sensibilitatea activității specifice desfășurate în obiectivele militare care deservesc activități pentru securitatea națională, propunerea legislativă urmărește consacrarea, la nivel de lege a unui mecanism de protecție a acestor obiective”, susțin parlamentarii. Astfel, proiectul de act normativ impune stabilirea, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, a obiectivelor militare care deservesc activități pentru securitatea națională în jurul cărora se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecție specială.

Interdicții pe toată linia

În aceste zone vor fi interzise, în mod expres, executarea oricăror construcții, amenajări sau instalații supraterane, indiferent de regimul de înălțime, precum și subterane, cu excepția celor situate pe terenuri aflate în proprietatea sau administrarea MApN și numai dacă există avizul ministerului. De asemenea, se vor interzice cu desăvârșire trecerea în intravilan a terenurilor, instalarea și operarea emițătoarelor radio, operarea aeronavelor fără pilot la bord și a oricăror dispozitive care permit înregistrarea sau fotografierea, incendierea miriștilor și a vegetației uscate, activitățile de vânătoare, pescuit sau alte activități de agrement, precum și executarea unor lucrări necesare exploatării și prelucrării resurselor în zone extractive. După instituirea zonelor cu regim de protecție specială, acestea se vor integra în baza de date a oficiilor teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară și a autorităților administrației publice locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, în vederea preluării interdicțiilor necesare protecției obiectivelor militare.

”Prevederile legii se vor aplica inclusiv terenurilor situate în zone cu regim de protecție specială, trecute în intravilan, pe suprafața cărora nu a fost edificată nicio construcție până la data intrării în vigoare a legii. Totodată, proprietarii imobilelor care au obținut autorizației de construire înainte de data intrării în vigoare a legii vor fi despăgubiți în mod just și prealabil pentru prejudiciile cauzate. Cuantumul despăgubirii se stabilește în baza unui raport de evaluare, iar plata despăgubirilor se va asigura de la bugetul de stat”, se arată în proiectul de act normativ.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version